Şoseaua Viilor - noul cartier de locuinţe sociale construit de Casa Muncii CFR (1927 - 1929)

Chiar şi după construirea celor trei parcelări CFR din Grant, Steaua şi Calea Griviţei, problema locuinţelor pentru numeroşii angajaţi ai Căilor Ferate Române din Bucureşti rămâne deschisă. Cartierele Grant şi Steaua au 169, respectiv 547 apartamente (locuinţe individuale), iar parcelarea "Inginerilor" nu mai mult de 40 de vile. De aceea, Casa Muncii demarează construirea altor imobile sau cartiere de locuinţe, însă până în 1927 niciun proiect nu se compară cu efortul antebelic, ca anvergură sau ca eficienţă. Se construiesc doar pavilioane de locuinţe colective (aşa cum sunt numite în acea perioadă blocurile cu apartamente) lângă Gările de Est sau Filaret, pe strada Petru Poni şi pe Calea Griviţei, însă în anul 1927 Casa Muncii CFR începe parcelarea unui teren aflat în sudul oraşului, pe strada Viilor. Mai jos punctăm condiţiile pe care angajaţii CFR trebuie să le îndeplinească pentru a primi o locuinţă, cum a luat naştere acest cartier şi ce îşi aduc aminte actualii locatari despre istoria locului.
 
Politicile de locuire ale CFR-ului
 
În urma analizei progreselor şi a situaţiei economice a României, inclusiv a reformelor din domeniul locuirii, după preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Antonescu admite necesitatea adoptării unui plan naţional al locuinţelor. În acest scop cere de la Casa Autonomă a Monopolurilor, Casa Autonomă a Construcţiilor şi de la CFR memorii în privinţa locuinţelor pe care aceste instituţii le-au construit până la acel moment. Aşadar, un memoriu redactat de către directorul Casei Muncii CFR, inginerul Atanasescu, intitulat Locuinţe pentru funcţionari şi lucrători CFR şi programul de viitor, ajunge pe masa generalului în aprilie 1942. Documentul este un bun prilej de a înţelege retrospectiv ce a urmărit CFR prin aceste măsuri, ce a realizat prin proiectele sale şi cum se raportează parcursul acestora la diversele etape ale reformei începute în 1912, aşadar cu 30 ani înainte de redactarea memoriului.
 
Atanasescu rezumă politicile de locuire socială a CFR-ului, menţionând motivul pentru care instituţia a încercat să pună la dispoziţia angajaţilor săi locuinţe în apropierea locului de muncă: "buna îndeplinire a serviciului [...] nu se poate obţine în bune condiţiuni de la lucrător, agent sau de la funcţionarul CFR decât asigurându-i locuinţa, căci numai astfel, fiind ocrotit de grija sa esenţială, personalul devine devotat serviciului şi capabil a-l îndeplini în mod desăvârşit, oricât de riguros ar fi."[i] Pe scurt CFR doreşte locuinţe utile, economice şi estetice. Acest ultim aspect este considerat indispensabil, el contribuind la "o unitate de concepţie constructivă, cu un aspect simplu şi plăcut, [...], la înfrumuseţarea reţelei CFR, constituind elementele de animare ale călătorilor şi de conştiinţă şi admiraţia stilului românesc pentru străinii care cutreieră ţara", dar şi la "cultivarea cadrului plăcut care asigură buna dispoziţie sufletească a personalului CFR, atât de importantă vieţii sale armonioase şi activităţii sale consacrate Instituţiei pe care o slujeşte."[ii] Toate aceste motive au ca scop păstrarea pe termen lung a personalului deja existent în CFR şi asigurarea faptului că lucrătorii sunt pe deplin dedicaţi instituţiei. Motivaţia estetică a proiectului reprezintă de asemenea o indicaţie în ceea ce priveşte legătura dintre stilul naţional şi locuinţele ceferiste. Atanasescu argumentează că utilizarea acestui stil a fost gândită din timp ca măsură pentru delectarea vizitatorilor străini. Ca atare, în proximitatea gărilor CFR sunt construite mai întâi camere, apoi case, în care ceferiştii pot locui şi lucra, apoi numeroase cantine, dispensare etc.
 
În ceea ce priveşte repartizarea în aceste locuinţe şi chiriile aferente, memoriul menţionează că "repartizarea era făcută de către Comisiunea Superioară de locuinţe, prezidată de Directorul Conducător al Personalului CFR şi compusă din delegaţii tuturor Direcţiilor."[iii] Această comisie "împarte locuinţele în folosinţă, după numărul de locuinţe atribuit fiecărei Direcţiuni în proporţie cu personalul component, ţinând seama în primul rând de referinţele asupra personalului solicitant, de greutăţile sale familiare, de alocaţia de chirie ce se reţine din salariu"[iv]. Personalului i se percepeau diverse chirii, între 10% - 16% din salariu, iar taxele de întreţinere se achitau de fiecare locatar în parte. Cartierele de locuinţe au fost preferate pentru că "corespund consideraţiunilor conducătoare ce călăuzesc instituţia CFR la realizarea acestei chestiuni: economia şi uşurinţa de construcţie, utilizând sistemul standard; obţinerea planului tip minimal, cu aplicarea tuturor elementelor de confort, igienă şi siguranţă; înfăptuirea consideraţiunilor de ordin estetic, printr-o grupare armonioasă şi plăcută, rezultată din forme simple, la care contribuie şi elemente naturale: grădinile simetrice, pomii, parcuri şi terenuri de sport; organizarea unei vieţi sociale în jurul aşezămintelor culturale situate în mijlocul cartierului.
 
Cu toate acestea, deşi pavilioanele de locuinţe câştigă în importanţă, ele nu sunt la fel de căutate precum sunt vilele individuale în parcelări. Una dintre ele, parcelarea de pe şoseaua Viilor atrage atenţia prin gradul actual de integritate, dar şi prin cunoaşterea contextului de construcţie al cartierului de către actualii proprietari. Planurile de parcelare ale acestui cartier din anul 1942 indică loturile care fuseseră deja construite, în total 164 (conform monografiei CFR, lucrarea citând un articol din Calendarul Universul pe anul 1930, împreună cu o fotografie a acestor locuinţe)[v]. Parcelarea este delimitată de str. Constantin Mănescu, str. Ion Băiulescu, str. Ing. Teodor Dragu şi Bd. Pieptănari şi cuprindea şi o şcoală generală, astăzi numărul 114.
 
Cartierul Şoseaua Viilor - început de CFR, continuat de comunişti
 
Pe Şoseaua Viilor, la intersecţia cu Bulevardul Pieptănari, terenul fusese cumpărat încă din 1922, în acelaşi timp cu cel din Griviţa, construindu-se până în 1942 179 de locuinţe după cum urmează: 59 de apartamente grupate în 5 blocuri ("pavilioane", aşa cum sunt ele denumite) şi 56 de vile cu câte 2-4 locuinţe. Din memoriul semnat de directorul Casei Muncii, aflăm că "se mai găsesc 120 de loturi parcelate pentru viitoarele locuinţe", iar planul parcelar indică şi locul în care acestea urmează a fi construite. Totuşi, s-a renunţat ulterior la construirea caselor, pe locul rămas viran amenajându-se parcul din faţa şcolii 114 (construită în anii cincizeci), şcoală ce poartă acum numele Principesei Margareta.
 
Aflăm de la unul dintre vechii locuitori ai cartierului că blocurile care înconjoară parcul au fost construite în 1961, însă casele sunt mult mai vechi, construite în anii treizeci (1936) pentru funcţionarii CFR, dar nu pentru "muncitorii de rând", ci pentru funcţionarii superiori. Sunt case tip, construite din cărămidă arsă, extrem de rezistentă, fiind tencuite cu nisip şi var. Învecinarea cu cartierul Ferentari nu este privită pozitiv, însă pentru cei din zonă avantajul direct al locaţiei este că a împiedicat creşterea preţurilor pentru locuinţe.
 
Pe strada Atanasiu Constantin aflăm câteva detalii noi în ceea ce priveşte cea de a doua etapă a construirii cartierului: pe această stradă nu toate parcelele fuseseră ocupate. Abia în anii cincizeci se construiesc case pentru diverşii funcţionari ai diverselor întreprinderi şi Isebo, Institutul de Silvicultură etc. De altfel, arhitectura lor se îndepărtează de stilul neo-românesc ce caracterizează anii treizeci, fiind mai simplă, aproape lipsită de ornamentaţie. În plus, în anii cincizeci se construiesc blocurile CFR de pe Bulevardul Pieptănari. Amintirile locuitorilor sunt totuşi contrazise de datele din monografia CFR publicată în anii optzeci. Astfel, aflăm că "o performanţă deosebită...în această perioadă o constituie executarea într-un timp extrem de scurt (între 15 iunie 1947 şi 15 februarie 1948) a trei blocuri P+2E, însumând 72 de apartamente, pe şoseaua Viilor şi cinci blocuri P+1E, în cartierul Steaua, ambele în Bucureşti, arhitecta Cristina Neagu contribuind mult la realizarea reuşită a acestora, atât din punct de vedere al compartimentării, cât şi al aspectului exterior."[vi]
 
Conform mărturiilor, unele case au fost demolate pentru a face loc blocurilor de lângă moscheea din cartier în anii şaizeci, iar după 1989 unele au fost retrocedate, iar majoritatea îmbunătăţite. Vilele de pe strada Atanasiu cuprind câte patru apartamente, fiecare cu două camere, baie şi bucătărie, fiecare proprietar deţinând şi câte 148 m.p. în curtea care înconjoară vila (pe care se poate construi, dar fără titlu de proprietar). Din păcate, ne mărturiseşte interlocutorul, realizarea lucrărilor comune este dificilă chiar şi vilele cu patru apartamente.
 
Acest cartier ridicat pentru ceferişti va fi şi ultimul din Bucureşti, directorii încercând mai târziu o nouă asociere cu Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine în vederea parcelării unui teren în Colentina. Aceasta încercare a eşuat. Nici în timpul regimului Antonescu nu reţinem schimbări majore, iar cele câteva blocuri construite nu vor reuşi să rezolve problema locuinţelor în perioada interbelică. În privinţa cartierului de pe şoseaua Viilor, toate memoriile celor din zonă evocă faptul că acesta a fost construit pentru ceferişti, iar caselor le este recunoscută calitatea aparte. În ultimul rând, observăm o continuare a parcelărilor interbelice realizată de noul regim, atât pe Bd. Pieptănari, cât şi în cartierul Steaua. Cu toate acestea, modelul de parcelare este încet abandonat, iar blocurile de locuinţe devin din ce în ce mai răspândite.