Mijlocaşul lui Juve aparţine unei specii pe cale de dispariţie în fotbal. Aceea a marilor meşteşugari.
Berlusconi îşi pierduse demult minţile, dar aceea a fost dovada definitivă. Cel puţin pentru fotbal. Pirlo pleca liber de contract de la Milan şi ajungea la Juventus. Era în 2011, iar Pirlo avea 32 de ani şi jumătate. Plus sute de meciuri în glezne şi mii de crampoane înfipte în tibie, dincolo de coaja apărătorii. Ce mai putea dovedi Andrea la vîrsta asta?, se gîndise ţanţoşul Il Cavaliere, plecat între timp la vînătoare de minore, cu tolba plină de viagra. Ca milanist vechi, de la Rivera citire, ar fi trebuit să mă simt trădat. Nu m-am simţit aşa. Nu era cazul. Andrea Pirlo este un om care excelează în meseria lui, pe care şi-o vinde. Nu oricui, nu oriunde, dar şi-o vinde. Este o lecţie despre viaţă. Despre cum să trăieşti onest într-o lume cinică.
Gîndesc, deci joc este cartea autobiografică a lui Andrea Pirlo. La Stampa, ziarul în care îşi publică articolele şi faimosul scriitor Alessandro Baricco, tratează pe larg felul în care execută Pirlo loviturile libere. După ce subliniază faptul că mijlocaşul lui Juve nu aparţine categoriei privilegiate a instinctivilor - Maradona, Platini, Robby Baggio - cotidianul italian dezvăluie secretul ştiinţific al golurilor înscrise de el din lovituri libere. Efectul Magnus. Golurile lui Pirlo se bazează foarte mult pe un studiu fizic, derivat din mecanica fluidelor! Inginerul din mine, bine ascuns vreme de vreo 20 şi ceva de ani, a tresărit. Cine a trecut printr-un examen de Fluide ştie de ce. Nu intru în amănunte care v-ar întuneca existenţa.
Mecanica Fluidelor este o disciplină pe cît de complicată, pe atît de greu accesibilă unei minţi neantrenate. Foarte pe scurt, aplicarea principiilor din mecanica fluidelor stă la baza întregii industrii aeronautice. Sigur că aflat în faţa zidului advers, Pirlo nu rezolvă o problemă complexă de mecanica fluidelor atunci cînd loveşte cu piciorul în minge. Dar el aplică empiric şi conştient un principiu simplu şi foarte spectaculos. Acela de a imprima unui obiect, în cazul nostru mingea, o dublă traiectorie. De translaţie şi de rotaţie simultan. Efectul cu pricina se obţine lovind obiectul după o direcţie tangentă la contur. Este ceea ce în limbaj popular se cheamă a da cu ristul. Printre alţii, Pirlo spune că l-a avut drept model pe brazilianul Juninho Pernambucano. Strălucit profesor!
Frumuseţea unică a reuşitelor lui Pirlo este întrecută doar de bucuria pe care şi-o procură autorul însuşi, cînd vede cum mingea trece la cîţiva centimetri de creştetele adversarilor din zid. Aceştia înţeleg ce se întîmplă, dar nu pot face nimic, timp în care mingea îşi urmează, implacabilă, drumul spre gol. Îmi place să nu extrag nici o morală din tot ce v-am povestit, dar v-aş îndemna să continuăm să ne bucurăm împreună de darurile lui. Andrea nu este un geniu, dar aparţine unei categorii aproape la fel de restrînse. Aceea a marilor meşteşugari italieni. Sînt cei care au clădit Domul din Florenţa şi Basilica San Pietro de la Roma.