Am nişte prieteni care au din când în când idei geniale. Una dintre ele se numeşte Atelier de înfrumuseţare interioară sau cum îi zicem noi, Acasă. Bazată pe voluntariat şi pe donaţii, idea asta s-a dovedit genială din mai multe puncte de vedere. Una dintre ele este clară: nevoia unei comunităţi, a unei case comune, unde să se adune oameni cu aceleaşi preocupări, puşi pe schimbarea la faţă a lumii prin ridicarea energiei universale. Sau pur şi simplu un loc pentru prieteni, cu oameni binevoitori, doritori de cunoaştere, de autocunoaştere, de explorare interioară şi de dăruit, de la ceai la îmbrăţişări.
La noi acasă, la voi acasă: ACASĂ
Şi ce dacă sună hippiot? Se simte fantastic. Pentru că de fiecare dată când sun la interfonul unde scrie Acasă, încep să mă simt ca acasă: o casă fără griji, fără stresuri legate de spălat vasele, făcut curăţenie, dat de mâncare. O casă utopică, în care intră şi ies entităţi care vor binele şi care rezonează pe aceeaşi frecvenţă. Acolo râdem din nimicuri şi ne facem că nu există lumea de afară. Acolo suntem noi, una cu toate legile nescrise ale fizicii cuantice. În sensul că atunci când există o dorinţă comună legată de ceva ce are ca scop împărtăşirea de experienţe, acel lucru se manifestă. Adică oamenii îşi doreau demult un loc unde să se adune, să fie între prieteni, să facă lucruri pentru ei şi pentru alţii, să înveţe altele noi, să mediteze, să facă yoga, să îşi dea frâu bucuriei de a fi, în acest moment prezent, cu oameni care înţeleg că pot schimba lumea. Pentru că aşa începe totul. Pentru că e mai uşor să fii creativ, în parametrii daţi, într-un spaţiu finit, coagulat, în care mai multe energii date să se poată concentra în acelaşi sens. Totul e matematic, gândit, conceptual, iniţiat din nimic, curgând de la sine, atâta timp cât lumea va avea chef de bine, frumos, relaxare dinamică.
Legenda călătorului căutător de casă
De aici şi poveştile aferente, cu lume călătoare, jucând roluri mitice, în căutare de sensuri, poposind în acest spaţiu al tuturor exploratorilor, făcându-i pe cei statici să-şi schimbe dinamica şi să-şi înţeleagă sensul. Aşteptam demult un astfel de spaţiu, fără să conştientizez această nevoie. Şi eu şi mulţi alţii. De aici şi mâna de oameni care într-o săptămână au făcut, ca-n poveşti, ce alţii fac într-un an: pictat pereţi, decorat interioare, cusut perne, covoare, sculptat mobile, gândit proiecte, ateliere de creaţie, de meditaţie, de poveşti. Poate că din acest punct va exploda ceva grandios, sau poate va creşte ceva, ca o plantă agăţătoare, încetul cu încetul, sau poate că nu.
Punct şi de la capăt
Poate va înceta să mai pulseze, odată cu suprasaturaţia de energii pozitive. Pentru că echilibrul îşi cere mereu drepturile şi trebuie să ştii când să evadezi din orice loc cu prea multe zâne cu măşti schimbătoare. Atunci m-aş întoarce din nou cu faţa la soarele îngheţat, aşteptând un nou val peste care să pot din nou rezona, pe aceeaşi frecvenţă. On&on&on&on&on&om&om&om, shanti, shanti, shanti...
