Drumul din Fez spre Chefchaouen ne-a ţinut 4 ore în maşină, cu privirile ţintite la tot ce mişca afară. Cu fiecare sat lăsat în urmă, trăsăturile marocanilor erau conturate diferit iar peisajul plat s-a transformat în dealuri şi mai apoi în munţi cu creste împădurite. Măslinii erau soldăţeşte rânduiţi iar lângă ei, movile de măsline verzi şi maro stăteau tolănite în soare. Te ademeneau să te urci în vârf şi de sus, să o iei la vale ca pe un tobogan denivelat.
Măsuţe mici cu ulei de măsline sau argan, cu miere din agave sau portocale proaspăt culese din copaci erau aşezate discret pe marginea drumului, în aşteptarea muşteriilor pofticioşi şi îmbiaţi de miresmele divine.
Chefchaouen este un oraş din vis, un vis albastru, liniştit, vălurit, sub poale de munţi. Multe scări, alei înguste, prăvălii înghesuite, arome felurite care îţi provoacă nările... De la primul pas, Chefchaouen te invită să-i pătrunzi secretele din spatele uşilor albastre.
Ticsita piaţă de legume vibra de vioiciune iar portul colorat şi neobişnuit al târgoveţelor m-a făcut să simt că sunt undeva în Anzii cei îndepărtaţi. Oamenii vindeau de toate, cu strigăte nedesluşite, ca la o licitaţie de seamă.
Am hoinărit prin ungherele strâmte în căutarea Casei Hassan, un loc primitor în care eşti răsfăţat cu bucate marocane, autentice.
Mâncarea te învăluie cu veselie, culoare şi plinătate şi trebuie musai asortată cu stare bună şi oameni dragi alături. În alte împrejurări, pe oricine ar fi ofuscat o farfurie ciobită, însă aici, face parte din loc, o imperfecţiune perfectă, care completează natural atmosfera. Măslinele aprig tânjite şi insistent privite au apărut primele pe masa noastră, din partea casei.
Ploaia scurtă, de după amiază târzie a învăluit Medina din turtă dulce albastră într-o ceaţă enigmatică. Aerul umed şi răcoros te îmbia să intri în primul loc la îndemână, să te cuibăreşti printre pernele multicolore şi moi şi să te bucuri de un ceai verde, mentolat.
Pigmenţii naturali îţi zăpăcesc ochii în fiecare butic. Ai vrea să îi iei acasă şi să vopseşti tot. Şi totul să respire Maroc.
Atlas - traversarea spre Merzouga şi deşert
Munţii Atlas aduc infinitul împreună cu ei. În orice parte priveşti, norii parcă se prăvălesc peste tine ori aleargă prin intersecţiile cerului repejor, repejor. Şi tot ce lasă în urmă este un sentiment profund de libertate.
Agitaţia Medinei a amuţit de mult în urechile noastre, fiind acoperită de sunetul domol al vântului din pustiul munţilor. Pâlcurile de cedri cernuţi cu un strat fin de zăpadă, transformă peisajul într-un tablou de iarnă pitoresc. Oamenii sunt rari la vedere, zărindu-i aievea, de la distanţă, iar aşezările, aproape inexistente.
Şoseaua se întinde netedă în faţă, cu destinaţia unor descoperiri noi. Întâmplător am dat peste macaci, care, din lipsă de banane pârguite s-au mulţumit, in cele din urmă, cu portocale şi prune uscate.
Marocul este atât de contrastant şi intrigant încât îţi lasă impresia că este o împletire de ţări şi culturi, diferite una de cealaltă, dar care se îmbină armonios într-un tot fără cusur.