De fiecare dată când întâlneşti câte un mic Don Juan care se arată interesat de tine, te gândeşti că între flirtul cu el şi cel cu un domn obişnuit e o diferenţă ca între dansul pe gheaţă şi baletul clasic. Dacă sincronizarea e bună, mişcările sunt frumoase, elegante, graţioase, senzuale...trezesc emoţii... Doar că în primul caz, te afli pe un teren fooooooooooooarte alunecos. Aşa că te întrebi: O să reuşesc să-mi ţin echilibrul???
(Problema e mult mai delicată când, pe lângă vorbele frumoase ale Don Juanului, mai pui şi tocuri cui de 10 cm de pe care trebuie să zâmbeşti relaxată!!)
Eroul meu de astăzi a declarat cândva: "Decizia e a ta. Tu faci sacrificiile, nu cei care-şi dau cu părerea."
M-am întâlnit prima dată cu un Don Juan, în adolescenţă. Nu era vreun puşti cuceritor căruia îi tropăiau hormonii, ci libretul de la Don Giovanni. Stăteam în vacanţe la un unchi care vroia să-mi facă educaţie muzicală şi trebuia să citesc în fiecare săptămână câte o carte despre un compozitor/libret/ perioadă muzicală etc. Altfel nu aveam voie la cinematograf!
Le alegeam desigur pe cele mai subţiri, ca să scap mai repede, şi aşa am ales într-o după amiază Mozart şi Don Giovanni. Undeva în interior scria că e inspirată de o piesa a lui Moliere, Don Juan. Mi-a plăcut mult întâlnirea aia cu Mozart şi, peste ani, am alergat ca nebuna prin Salzburg ca să prind deschis muzeul - casa în care s-a născut compozitorul. Mi-a ieşit sufletul la propriu şi când am ajuns acolo am descoperit că erau îngrozitor de săraci şi nici nu se împăcau prea bine cu apa şi săpunul (în loc de baia zilnică, săptămânală sau, măcar, lunară (!!!), foloseau pudre şi pomezi mirositoare...uhhhhh! Mai târziu, un prieten mi-a povestit că aveau nişte beţişoare speciale cu care se scărpinau pe sub peruci de... păduchi!!! Iar bogătaşii aveau beţişoarele din... aur! )
Uite-aşa mi-a mai fost spulberat un mit şi mi s-a ruinat de tot imaginea curtezanilor... dar tot îmi mai place Mozart.
*
Un tânăr de 21 de ani susţine că este Don Juan (numele de familie îi este De Marco) şi că a făcut dragoste cu peste 1500 de femei. A fost respins o singura dată, de către inocenta Ana, dar, aşa cum se întâmplă adesea, ea era singura care conta cu adevărat. Cum nu poate avea parte de dragostea adevărată, Don Juan de Marco se hotărăşte să se sinucidă. Se suie pe o reclamă uriaşă şi-i cere poliţiei să-l aducă pe cel mai mare spadasin pentru ca să poată muri în duel. Poliţia aduce un psihiatru care, pentru a vorbi "pe limba" celui care se crede Don Juan, se recomandă Don Octavio de Flores.
Filmul Don Juan De Marco în regia lui Jeremy Leven este o fabulă delicată/senzuală despre iubire, dar şi o poveste despre prietenia dintre doi bărbaţi adulţi, dar din generaţii diferite, despre "lumea" din mintea fiecăruia şi despre lecţiile pe care şi le servesc rând pe rând, când cu aroganţă, când cu ironie, dar de fiecare data cu inteligenţă.
*
Înainte de a vorbi despre Don Juanii de pe lângă noi, iată puţină istorie (nu de alta, dar să vedeţi că mai şi citesc, nu doar mă uit la filme şi mă plimb pe la mondenităţi!!)
Don Juan s-a născut în 1630 în Spania, din pana scriitorului Tirso de Molina (care spun cronicarii a scris peste 300 de piese, cele mai multe comedii uşoare, toate destinate reprezentării de duminică, de la biserică). Personajul iniţial se numea Don Juan Tenario şi a devenit celebru pentru arta seducţiei pe care o practica.
În 1665 trupa lui Moliere pune în scenă piesa Don Juan şi, pentru că mulţi dintre nobili se recunosc în viaţa aventuroasă a spaniolului, piesa e interzisă, iar Don Juan devine un erou subversiv. Aşa începe polemica.
În 1787, Mozart creează, la Praga, Don Giovanni după un libret de Lorenzo da Ponte. Graţie muzicii lui Mozart (şi el un Don Juan în felul său, căutaţi Amadeus, r Milos Forman) mitul lui Don Juan capătă din nou vigoare, renaşte din propria-i cenuşă.
Aşa că născut într-o Spanie foarte catolică, Don Juan devine prin Moliere un seducator libertin, iar prin magia lui Mozart, seducătorul damnat recucereşte Europa romantică.
Urmează Byron, George Sand, Baudelaire, Flaubert, Apollinaire... fiecare cu Don Juan-ul lui... ca şi regizorul Jeremy Leven cu Don Juan...de Marco.
Astăzi avem mai multe personaje... dar un singur erou adevărat. Fiecare personaj reflectă o replică/secvenţă din film aşa că o luăm uşor în ordine cronologică.
"I-am mărturisit că am făcut dragoste cu 1503 femei şi a fost prea mult pentru ea", îi povesteşte Don Juan lui Octavio de Flores explicându-i de ce frumoasa Ana nu i-a acceptat dragostea.
Personajul nr 1
S-a lăudat, în cel mai propriu sens al cuvântului, că "a avut" câteva sute de femei. Ba chiar, au fost ştiri în ziare în care se spunea că personajul nr 1 a oferit 1000 de dolari unei dudui pentru a petrece noaptea cu el. Duduia l-a refuzat! Ce păcat!
Are bani, are multe lanţuri de aur, are maşini spectaculoase, dar n-a învăţat că un "gentălman" nu se laudă cu numărul cuceririlor!!!!
Are aproape un metru jumate. Aşa că, aşezaţi faţă în faţă, abia daca i-ar fi putut privi buricul duduii din ştirea respectivă. (Am eu o vorbă: un pupic mic, dulcic, pe buric... dar e mult prea drăgălaşă expresia asta pentru ca să fie asociată cu personajul nr 1. Am să vă povestesc însă cum am inventat-o în jurnalul de săptămâna viitoare, căci seamănă teribil cu o secvenţă din As good as it gets.)
Personajul nr 1 este Don Juanul de Rahova/ Ferentari/ Berceni...
Have you ever loved a woman until milk leaked from her as if she had just given birth to love itself, and now must feed it or burst?
(Nu pot să traduc replica asta! Oricât m-aş strădui n-are aceiaşi muzicalitate în româneşte...şi, în film, era spusă cu o voce joasă, caldă, gâjâită...)
Personajele nr 2 si 3
În loc să le spunem Don Juani, i-am putea numi Dani Juani. Au multe lucruri în comun. În primul rând arată bine, au trecut cu mult de 40 de ani şi nu s-au căsătorit. Au avut alături unele dintre cele mai frumoase femei ale Bucureştiului. (Ba chiar au avut câte o relaţie - la intervale diferite de timp - cu aceiaşi femeie...o doamnă frumoasă care pune preţ pe imaginea ei mult mai mult decât orice altă femeie din România. Pentru mine e un adevărat spectacol să o văd cum îşi studiază poziţia gleznelor în fiecare emisiune!!!). Unul dintre aceste două personaje s-a trezit declarând într-o revistă că, de fapt, doamna respectivă nu era frumoasă când a întâlnit-o el şi că meritele frumuseţii acesteia, îi aparţin!!!! (N-ar mai fi fost Don Juan dacă nu şi-ar fi imaginat, şi chiar crezut, că seducţia lui poate metamorfoza complet o femeie!!!).
Amândoi au câte un copil, unul l-a recunoscut oficial, celălalt a declarat că "mama copilului şi-a dorit să-l păstreze, pe mine nu m-a întrebat". Amândoi sunt prezenţi activ la petrecerile mondene, unul e implicat mai mult în film şi publicitate, celălalt în muzică.
Personajele 2 şi 3 sunt Don Juanii de Primăverii/ Cartier rezidential Băneasa/ Cartier Francez.
(Sean Connery sau Harrison Ford, amândoi cu câte 20 de ani mai mult decât personajele mele, i-ar bate la fund şi la/sau sex apeal chiar şi dacă sunt treziţi din somn!!! Sau mai ales atunci...)
Eroul meu de astăzi, ca şi Don Juan de Marco s-a oprit "din cucerit" când s-a îndrăgostit. Ca şi în film, şi-a cunoscut iubita pe când aceasta făcea reclamă unui produs.
(Ea făcea sampling pentru o companie de ţigări la concertul lui Sting, el i-a oferit două bilete la spectacol. În film, Don Octavio de Flores - adică psihiatrul care se ascunde sub numele ăsta - descoperă că inocenta Ana, de care se îndrăgostise Don Juan, era fata dintr-o reclamă.)
Şi s-a chinuit cam 2 ani să o convingă că nu e Don Juanul despre care ea citea în presă.
E poate singurul român despre care au auzit şi eschimoşii. El şi Nadia... cu asta ne lăudăm mereu. Are toate caracteristicile pe care Don Juan le-a căpătat de la Tirso, trecut prin Moliere şi şlefuit de Mozart: spirit liber, seducţie, faimă, dorinţă, masculinitate, nonconformism, umor.
Se întreba într-un interviu: "Poate vrei să ştii unde s-a dus tipul ăla haios, cu plete, care făcea poante peste poante de se zguduiau pereţii de râs. N-a dispărut... e aici...să zicem doar că sufletul lui de aventurier fermecător a dat piept cu răutatea lumii".
Eroul meu de astăzi a frecventat în anii 70 cel mai celebru şi mai exclusivist club din New York, Studio 54 (e şi un film despre clubul ăsta - "54", r Mark Christopher). L-a cunoscut acolo pe Andy Warhol şi a întâlnit multe femei frumoase.
A mai spus într-un interviu: "Am iubit şi m-am simţit iubit suficient pentru o viaţă de om. Pentru felul meu de viaţa. Femeile din existenţa mea au fost de mai multe feluri şi întotdeauna am încercat să descopăr frumuseţea neperfecţiunii lor". Una dintre celebrele foste iubite se numeşte Diana Ross.
Şi când credea că a iubit pentru o viaţă întreagă, a descoperit "cu inima" o fată care făcea reclama... Şi-acum iubeşte total. Şi se lasă iubit, cu graţie şi discreţie, dar şi cu sinceritate. "Cândva jucam pentru toate femeile frumoase, acum joc doar pentru iubita mea" a spus spontan în faţa întregii ţări, când se aniversau 30 de ani de la un moment important al carierei sale.
Meşteşugeşte frumos cuvintele, aşa cum făcea pe vremuri cu micuţa minge galbenă şi şi-a descris iubita: "E clipa mea de copilărie. Secunda mea de răgaz şi de dragoste".
Am norocul să-i cunosc pe amândoi, să le văd dragostea frumoasă, normală; doi oameni care se iubesc pur şi simplu şi care n-au nevoie de fapte de eroism ca să-şi dovedească asta.
Şi mă minunez zilnic de bunul simţ al acestui mare campion care e prieten cu Dustin Hoffman (el mi-a spus că mama lui Hoffman e din Cernăuţi!!!), cu Sting, Kirk Douglas sau Woody Harrelson, dar care nu-ţi poate refuza nici cea mai mică rugăminte. (Dacă i-ai cere luna de pe cer cred că te-ar întreba: Poţi sa faci rost de un număr de telefon de la NASA? Că-i sun şi vedem cum rezolvăm!)
Am norocul să o cunosc şi pe ea. Să văd că e la fel de sinceră, de corectă şi de francă. Poate că e ceva mai fermă şi, spre deosebire de el, ea ştie să spună NU. I-a spus-o şi lui, timp de multa vreme, tocmai pentru că-l credea Don Juan.
Anul acesta se vor căsători.
Ca şi Don Juan de Marco, eroul meu de astăzi ştie că răspunsul la cele patru întrebări esenţiale (Ce e sacru? Din ce e făcut spiritul? Pentru ce merită să mori? Pentru ce merită să trăieşti?) este DRAGOSTEA. Şi ne-o demonstrează nouă, norocoşilor de lângă el, în fiecare zi, cu fiecare gest mărunt, cu fiecare telefon către iubită...cu multe lucruri frumoase. Dar frumoase ca-n expresia aia a lui Borges "frumuseţea, ca senzaţie fizică".
Săptămâna viitoare întoarcem faţa monedei şi după vorbele dulci ale lui Don Juan, plecăm de la replicile: "How do you write women so well? Easy. I think of a man, and I take away reason and accountability." (As good as it gets) şi vorbim despre creativii/creatorii/copywriterii din agenţiile româneşti de publicitate şi despre situaţiile în care îţi vine să le spui "Bine măi băieţi, dar chiar şi-aşa, mai bine nu se poate???"