09.02.2003
Înainte de a lucra la Europa FM, am ocupat aceeaşi funcţie (PR&Promotion Manager) la Radio 21. Jobul ăsta e un fel de struţo-cămilă pentru că faci şi BTL (adică organizezi evenimente, conferinţe de presă şi pui la cale publicităţi neconvenţionale), dar şi ATL (adică pe lângă supravegherea publicităţii pentru staţia ta, mai scrii un text / o reclamă pentru vreun client mai mic, mai modifici textul vreunui concurs stupid făcut de câte un copywriter care n-a dormit bine cu o noapte înainte - agenţiei îi explici desigur, că "textul e bun, dar nu e în formatul postului, aşa că l-am modificat puţin").
Pe vremea aia, eram tânără şi mai zbuciumată. Aşa că pe parcursul a aproape 2 ani am avut cele mai variate culori în cap (de la verde până la portocaliu şi argintiu-albastru) şi vorba şefului "eram tunsă cu ciobu". Şefu' care mergea cu mine la întâlniri - el îmbrăcat la costume de mii de dolari, eu în vreo salopetă şuie, obişnuia să spună în faza prezentărilor: "Ştiţi, ea e de la departamentul de creaţie!" (Acum la Radio 21 în jobul ăsta e o fata frumoasă cu nişte ochi îngrozitori de albaştri care seamănă teribil cu una din fetele din Totul despre sex, doar că ...e foarte, foarte măritată!)

Cum eu am avut parte multă vreme de prezentarea gen "e de la departamentul de creaţie", am rămas cu sechele din tinereţea-mi tumultuos colorată în/la cap. Aşa că atunci când am văzut prima dată As good as it gets am pus toate ciudăţeniile scriitorului Melvin pe seama faptului că el e "creativul" / "artistul". Şi viaţa m-a pus în situaţii care seamănă cu secvenţe din filmul ăsta.

*

Un monstru uman. Egoist. Rău. Arogant. Nesuferit (nu e personajul din fila cu "Amelie" !). Când deschide gura scoate dragoni care ard tot în jur. Când scrie romane, pune cele mai iscusite vorbe de dragoste în gura personajelor.

E Jack Nicholson, pe jumătate real (căci seamănă cu el din viaţa de zi cu zi), pe jumătate personaj principal (Melvin) în As good as it gets. Are fixurile lui: vine cu propriile-i tacâmuri la masă, se spală doar o dată cu un săpun şi-apoi îl aruncă, refuză să calce pe liniile / crăpăturile de pe asfalt, are un ritual special al încuiatului uşii şi al încălţatului cu papucii dimineaţa şi poartă mănuşi de plastic tot timpul.

Un căţeluş simpatic pe care trebuie să-l găzduiască timp de câteva zile îi schimbă optica de viaţă. Îşi ajută vecinii şi încearcă cu delicateţea-i egoistă şi plină de mândrie să o cucerească pe femeia care i-a atras atenţia datorită sufletului ei bun. Şi pentru că e singura care are curajul să-l înfrunte.

As good as it gets e ca un manual de situaţii în care te-ai aflat şi tu în fazele de început / tatonare a unei relaţii. Este un film absolut delicios care n-ar fi putut exista fără Jack Nicholson şi care-ţi dă curaj că până la urmă, dacă-ţi iei inima-n dinţi, poţi să obţii şi tu as good as it gets (tot ce-i mai bun) în dragoste.

*

Înainte de a face comparaţii (comice, dar adevărate) între Melvin - personajul principal din As good as it gets şi copywriterii / creativii de pe la noi, să facem un pic de istorie. (Aşa, pentru cei care n-au legătura cu publicitatea, dar citesc din întâmplare fila asta de jurnal şi care, poate, la sfârşitul lecturii, îşi vor propune să vadă un calup de publicitate de la un cap la altul, fără să "zappeze")

Istoria publicităţii mondiale consemnează o prima mărturie pe care eu o îndrăgesc tare şi, cu riscul de a o citi pentru a nu ştiu câta oară, o scriu şi pentru voi aici:

Un cerşetor stă pe un pod din Boston, nebăgat în seama de nimeni, cu o pancardă în faţă pe care scrie: "Orb din naştere". Lumea trece pe lângă el fără să-l bage în seamă. Cineva îi ia mica pancardă şi scrie ceva pe partea cealaltă. Imediat toţi trecătorii devin sensibili la mesaj şi cotizează în cutia orbului. Curios, la sfârşitul zilei, orbul îl întreabă pe un trecător ce scrie pe plăcuţa lui:
"E PRIMĂVARĂ ŞI EU NU POT SĂ O VĂD!"


Asta se întâmpla cu o sută şi ceva de ani în urmă, dar e o morală bună pentru puterea cuvântului. Aşa că data viitoare când vedeţi / auziţi / citiţi o reclamă încercaţi să respectaţi zecile de ore de muncă ale unor oameni care caută în fiecare zi cuvintele cele mai potrivite şi aruncă la coş nenumărate hârtii spunându-şi în gând: "hai măi băiete, ce naiba, mai bine nu se poate"?

Să lăsăm însă istoria şi să ne întoarcem în actualitate ca să-i punem faţă în faţă pe Melvin şi creativii / copywriterii de lângă noi.


Personajul nr 1

S-a lăudat în gura mare, în urmă cu 2 ani, că agenţia lui va fi cea mai creativă din ţară. Acum numără cu satisfacţie spoturile de pe tv care au o semnătură verde. Aroganţa lui, asemănătoare cu a lui Melvin, i-a adus mulţi duşmani în piaţa publicităţii. Le răspunde tăios, combătându-i frontal, ieşind în faţă şi bătându-se cu pumnul în piept, dar când se apucă să scrie devine alt om... Şi ştiu o reclamă cu o blondă singură în noaptea Anului Nou care-mi dădea fiori de câte ori o vedeam. Mi s-a întâmplat şi mie să mă simt singură (chiar dacă eram însoţită) în noaptea de revelion!

Personajul nr 2

N-are aroganţa lui Melvin, dar are superioritatea lui. E genul care ţi-ar spune simplu: "Femeile n-au ce căuta la creaţie, ele trebuie să rămână la Client Service". (Melvin a fost întrebat de recepţionista editurii cum reuşeşte să scrie atât de bine despre femei şi i-a răspuns:"Uşor. Mă gândesc la un bărbat şi scot din capul lui, logica şi responsabilitatea")
Daca îi prezinţi brieful (ideile de bază care urmează a fi stabilite într-o campanie) îşi face o idee a lui în primele 5 minute (care poate sau nu să semene cu ceea ce vrei tu să-i spui) şi, după aceea, vorbeşti cu pereţii. E însă atât de talentat, încât rezultatele muncii lui te şochează uneori şi nu cred că are prea mulţi rivali în materie de reclamă "print" în România. În spatele talentului şi superiorităţii sale se ascunde (ca şi la Melvin) o doză mare de timiditate. A urcat pe scena de la AD Print ca să-şi ia un premiu (din multele pe care le-a luat în ediţia respectivă) şi-a spus cu glas tremurat doar "mulţumesc!". Şi eu mi-am spus în gând: "Să vezi şi tu cum e să fii intimidat de cel / cei care te ascultă!"

Personajul nr 3

E domnul care încearcă Melvin să ajungă când îi spune vorbe dulci lui Carol. E politicos, e pasionat de munca lui, citeşte mult. A avut cea mai pertinentă prezentare la Zilele Bizz (o manifestare de profil pentru publicitari şi nu numai), deşi... mai e mult până departe. Polemizează pe un forum, cam cum se ceartă Melvin cu vecinii, cu personajul nr 1, pentru o reclamă inspirată de la agenţia lui soră din Singapore. În presă / public rămâne însă un domn: "e o problemă internă a industriei de publicitate şi trebuie să rămână aşa"

Personajul nr 4

Are alura lui Melvin şi stilul lui nonconformist, are umorul şi ironia lui Melvin, dar după ce-i ajungi la sufleţel (precum căţelul Verdel lui Melvin) ajungi la expresia "friends will be friends". E domnul care mi-a făcut cel mai frumos compliment în bussinesul nostru "No offence, aţi fost cel mai mişto client cu care am lucrat vreodată". E autorul reclamei cu ciobanul care cântă la frunză şi-şi cheamă măgarul ca să asculte ştirile.

Personajul nr 5

Îmi e prieten bun, e foarte apropiat de sufletul meu şi are o minte brici. Meseria lui este să se joace cu cuvintele: scrie...de la articole şi până la cărţi. Îmi place mult ce este în creieraşul lui aşa că adesea încerc să-l fac să-şi depăşească limitele împungându-l / ironizându-l / enervându-l / şicanându-l. Acum vreo 2 ani l-am enervat atât de tare încât mi-a zis: "Spune-mi ceva frumos că sunt supă rău" şi ca să mai dreg busuiocul am răspuns: "Pupic mic", dar n-a fost suficient pentru el căci îl enervasem tare şi-am adăugat repede, la mica inspiraţie, o rimă "...dulcic, pe buric". Aşa s-a născut expresia drăgălaşă "pupic mic dulcic pe buric" despre care vorbeam în fila cu Don Juan. (abia atunci când scriam povestea de săptămâna trecută mi-am dat seama că secvenţa seamănă teribil cu una din As good as it gets: El şi ea la masă într-un restaurant de fiţe; el, nervos că a trebuit să se ducă să-şi cumpere sacou căci aşa cerea eticheta restaurantului, îi spune: "Cum de mie mi-au cerut să mă îmbrac cu sacou şi pe tine te-au lăsat îmbrăcată în rochia asta care arată ca un capod ?!" Ea se încruntă şi-i spune: "Dacă nu-mi spui ceva frumos, mă ridic şi plec!" . Iar el după ezitări şi divagări, face cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care am văzut-o în ultimii ani în vreun film: "Tu mă faci să-mi doresc să devin un om mai bun!")
Prietenul ăsta al meu ar putea ajunge foarte uşor un copywriter de succes, dar... deocamdată preferă să scrie cărţi. (Am să vă dau săptămâna viitoare un exemplu despre cum ştie domnul ăsta să se joace cu cuvintele. Atunci vom vorbi despre Blue al lui Kieslowski.)

Ca şi în film, eroul meu de astăzi nu e un scriitorul / creativul ci...un căţel!!!!
Căţeluşul despre care vă vorbesc astăzi nu e ogarul acela afgan, superb, despre care întreb eu mereu când ajung într-o anume agenţie. Eroul meu este un căţeluş de 4 luni, mic drăgălaş, grăsuţ ca un butoiaş. Eroul meu se numeşte Bubba, iar povestea pe care urmează să v-o spun, mi-a fost povestită de Doug Harris, unul dintre cei mai mari creativi americani specializaţi în promoţii pentru radio şi tv (Animal Creative).

Micul Bubba se joacă în casă cu stăpânul său. Acesta îi aruncă o minge de tenis, iar Bubba aleargă cu funduleţul lui cel greu, o prinde şi o aduce mişcând fericit din coadă. Stăpânul aruncă din nou mingea, Bubba aleargă după ea, alunecă pe parchet cu lăbuţele lui mici, dar groase, prinde mingea şi iarăşi o aduce fericit. Stăpânul o aruncă din nou, Bubba face acelaşi efort, o aduce şi e din nou fericit. Stăpânul arunca mingea care, din greşeală, ajunge într-un coş de gunoi (din acela de plastic, de interior). Bubba aleargă, nu găseşte mingea, se întoarce trist la stăpân. Înţelege că mingea nu e la stăpân, aşa că se duce la coşul de gunoi. Coşul e însă mult mai înalt decât el şi nu poate sări înăuntru. Aşa că se învârte o dată în jurul lui, căutând soluţia. Se mai învârte o dată şi încă o dată, se enervează; agitându-se începe să alunece din ce în ce mai tare pe parchet şi-şi dă seama că nu îşi mai poate obţine jucăria. Nervos împinge tare coşul care se răstoarnă. Bubba dă din nou ocol obstacolului aşezat acum în altă poziţie. Şi tot nu-şi vede jucăria. Mai dă un ocol, încă unul şi în cele din urmă, vede mingiuţa în coşul de gunoi. Aşa că bagă capul înăuntru, dar e prea mic şi nu ajunge la obiectiv. Intră cu totul în coşul de gunoi, îşi ia jucăria şi revine fericit cu ea la stăpân.

Mesajul lui Bubba pentru fiecare dintre noi, fie că suntem creativi/ copywriteri sau oameni obişnuiţi: "Cât de departe ai merge pentru o idee bună? Cât de departe ai merge ca să-ţi atingi obiectivul? Ai băga capul în coşul de gunoi?"



Săptămâna viitoare vorbim despre filmul pe care eu îl iubesc cel mai mult şi despre care n-am avut niciodată ocazia să vorbesc la radio: Blue (r. K. Kieslowski), dar şi despre libertatea din gând-spirit-artă... ca-n expresia lui Noica "neatârnarea de oameni şi de lucruri".

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus