Simţiţi gazele de mină ale istoriei?

Sentir le grisou: aşa se intitulează cea mai recentă carte a lui Georges Didi-Huberman (www.leseditionsdeminuit.fr/f/index.php?sp=liv&livre_id=2996). "A simţi grizú-ul", adică gazul de mină, amestecul inodor şi incolor de gaze care urcă din cînd cînd în cînd - ca acum! - din minele pe care le credeam închise, surpate, abandonate, cu înţelepciune uitate ale istoriei, adică din exploatările explozive unor filoane profunde, care în cel mai bun caz trebuie lăsate în pace. Nu întîmplător recurge Didi-Huberman, în acest scurt eseu, la La Rabbia lui Pasolini.
 
Miros de gaze vechi, venind din străfunduri: nu a asta miroase prin Europa în această primăvară? Vremea stafiilor ideologice care bîntuiau pîntecele spiritului europeran a apus, sîntem în epoca, la momentul crizei de energie şi de resurse în toate domeniile, cînd totul (re)devine exploatabil: în primul rînd subsolul istoriei înseşi, pentru lipsa de inspiraţie a politicii.
 
După ce Al Treilea Război Mondial are loc tot timpul, e viaţa de zi cu zi, starea curentă, acum ne pregătim pentru un hiper-Al Doilea Război Mondial purificat de orice urmă de utopie, adică de orice promisiune, fie şi mincinoasă, de universalism? Cînd, adică, Rusia nu mai promite - mincinos - ce promitea Uniunea Sovietică, ci riscăm o pură înfruntare a fascismelor şi a nazismelor ca extremizare postutopică-postiideologică a politicii, realism-cinism politic aproape fără precedent?
 
Asistăm - atît ca idei, dar mai ales sub-, infra-ideologic, în habitusuri şi reflexe: meta-cădere, deci, de la idee la reflex - la o regrupare spre extrema dreaptă fără precedent, la globalizarea ca extremizare de dreapta, în primul rînd prin lipsa oricărei schiţe de echilibrare, de replică, de contrast, de construcţie spre stînga.
 
Există enormul pericol ca alegerile europene din primăvara anului 2014 să aducă la putere extreme drepte care, atenţie, să dorească să dea o replică dură - post-ideologică, pe acelaşi mono-plan al celui mai aplatizant, mai reductiv, mai ucigător "realism", adică purism politic - Rusiei lui Putin.
 
Taman cînd părea că se înteţise şi promitea să avanseze puţin discuţia şi construcţia anti-globalizare capitalistă, iată că o falsă replică la globalizare îşi trimite gazele inodore, incolore, inaparente, dar cu atît mai (dacă se poate spune aşa) explozive din minele surpate (şi pentru surpare, în care lucrarea e tocmai surparea) ale istoriei: replierea, dreapta extremă, totul cu atît mai dur şi mai nou cu cît mai lipsit de orice urmă de utopie, de promisiune, realism-cinism politic plat, pur şi dur.
 
Ne vom trezi oare primăvara aceasta într-un Jurassic Park politic? Vor deveni popoarele fostei lumi civilizate prizonierele unor monştri politici fără precedent, căci fără nicio urmă de promisiune de evoluţie?
 
În această primăvară a anului 2014, prin Europa nu mai bîntuie nicio fantomă, nu miroase a nimic şi nu se vede nimic, deci toate condiţiile exploziei sînt întrunite.
 
Copii nepăsători, sînteţi gata să muriţi numai pentru că căcatul istoriei, lipsit, pentru prima dată în istorie, de substanţă (intelectuală, politică) de contrast, pare distilat, pare aerul însuşi, adică nu mai miroase a căcat? Sînteţi gata să muriţi, copii, sau sînteţi deja morţi, copii ai epocii dejecţiilor primare, a hidrocarburilor distilate, purificate de orice idee, fiinţe de aer-gaze de mină? Indignarea n-a fost de ajuns, a fost un contra-afect politicos, occidental, de agora-salon. Acum e nevoie de furie.
 
Asemenea zeilor, trebuie să ne mîniem împotriva căcatului istoric fără miros, edulcorat, tehnologic aseptizat al celor mai primitive hidrocarburi ale extremei drepte globalizate, tocmai de aceea inodore şi incolore.
 
Globalizarea, ca logică imanentă irezistibilă, explozivă a capitalului, este extremizare.
 
Să explodăm înainte de a fi aruncaţi în aer.
 
Pe noi, cei de aici, din Estul dintre, intestin între extremul Est care e Rusia şi extremul Vest care e Occidentul (două extreme, două extremisme geografice), nici Rusie, nici Occident - tocmai de aceea, simbol metonimic, geopolitic, al situaţiei de captivitatate generală, între hiperputeri, a omului -, nu ne va scăpa niciodată nimeni, nu ni se doresc decît resursele, subsolul, intestinele. Tocmai de aceea, poate, ar şi trebui să simţim gazul de mină ca nişte animale isotice versate ce suntem!