Japiţa

- Nu-mi plac filmele astea româneşti, dom'le, îmi zice un domn la o discuţie să mai treacă timpul în tren. Întâi şi-ntâi, îmi arată ce ştiu deja şi altceva nimic: mizeria din jur. Acţiunea (dacă aia-i acţiune, că mai mult se stă pe loc) se petrece mai tot filmul ba într-un apartament mizer dintr-un blocoteţ ceauşist, ba într-o gară, ba într-un birou soios. Astea le ştiu şi răsştiu, dom'le. Uite la alea americane: bagă bani, bagă decoruri, bagă spectacol şi... scot bani. Pe urmă, personajele din filmele noastre: ăia răi dinainte acuma-s buni. Şi invers: ăia buni dinainte acuma-s răi.
- Da, aveţi dreptate, conced întru folosul discuţiei şi mă gândesc: oare la ce filme se referă?
- Oamenii nu-s aşa, dom'le. Oameni-s... oameni, rămân la fel indiferent de regim.
- Aveţi dreptate, trebuie iarăşi să fiu de acord.
- Hoţul rămâne hoţ...
- Omul cinstit rămâne om cinstit.
- Da. Golanul rămâne golan, curva rămâne curvă... Să-ţi dau un exemplu. Aveam o nepoată, care pe vremea lui Ceaşcă era studentă la geografie. La "geogravarză", cum zicea ea. Şi nu se ţinea de treabă: bea, fuma, se regula cu negrii, mă rog, din astea. Şi nu a luat nu ştiu ce examen. Avea fata un profesor, prodecan, dat în Paşte. Să trăiască! Trimite ăsta o carte poştală în sat la noi (aşa făcea el când avea situaţii din astea), în care anunţa pe tatăl Angelei (aşa o cheamă) să se prezinte la decanat în ziua de... în legătură cu situaţia gravă a fiicei sale din punct de vedere moral şi instructiv-educativ. Aşa se zicea pe atunci. Pe vremea aia la ţară nu era ca azi: era jale să te afle toţi şi să intri în gura lumii. Taică-său, o mână de om, se duce ruşinat la decanat, fata este chemată şi taică-său zice moale, fără vlagă: "Tovarăşe prodecan, lăsaţi-ne oleacă să discut cu Angelica". Iese prodecanul gândindu-se că, uite, de aia fata e cum e, fiindcă are un tată aşa bleg. Când se întoarce, să te umfle râsul, nu altceva: fata bătută... Dar nu aşaaa... Bătută măr, dom'le! Îi curgea borşul şi scria, smârcâind, pe o coală de hârtie că de-acum încolo se angajează să se ţină de treabă.
- Şi s-a cuminţit?
- S-a cuminţit. O vreme. Pe urmă iar: dă-i cu dârlăii - cu negrotei, cu arăboi. O făcea şi fără bani cu studenţi români - aşa, de amorul artei. Chiloţii ei imprimaţi cu steagul Statelor Unite erau cunoscuţi de mai toată partea bărbătească a căminelor. Ei, şi până la urmă au dat-o afară din facultate.
- Şi pe urmă?
- Vine Andrei, taică-său, la mine şi-mi zice: "Nene Ghiţă, nu ştiu ce să mă mai fac cu japiţa asta". Îmi arată hârtii de la facultate, de la miliţie cum că a întreţinut relaţii sexuale întâmplătoare cu cetăţeni străini. Chestie gravă pe vremea aia. Şi-i zic: "Băi, Andriuşa, las' că te scap eu de belea". Şi am luat fata la mine la fermă. Pe vremea aia eram inginer-şef la ferma de taurine de la Domneşti. Am băgat-o la fermă, i-am găsit şi un flăcău, Dănuţ, un băiat din Peceneaga, judeţul Constanţa, mecanic, dar şi el cu studii superioare neterminate. Totul părea să meargă strună. Am mai prins-o, ce-i drept, de vreo două ori că se tăvălea ba cu-n tractorist, ba cu-n ajutor de contabil. Totuşi, Angela începuse să se prindă de băiat. Dar eu, cum să-ţi explic, văd că ea nu are dragoste de muncă, nu se încadrează în colectiv... Şi iată rezultatul: Ne pregăteam de însămânţarea la taurine. Ei i s-a ordonat să ţină asta... mă rog...
- Ce "asta"?
- La tăuraş... să ţină...
- Ce să ţină la tăuraş?
- Aia...
- Chestia aia a tăuraşului? Aşa se face?
- Nu, dom'le! Sperma!
-??!
- Aia, cum îi spune... fiola cu spermă. Iar tăuraşul s-a smuncit, a dat peste fiola din mâna ei şi a umplut-o de spermă din cap până-n picioare. Ne-am crăcănat de râs.
- Na, Angelica, tocmai tu! ziceau toţi.

Dar până la urmă a fost ruşine mare. Ne-a râs tot judeţul, Dănuţ s-a apucat de băut, l-am dat afară, iar ea a trebuit să plece.
- Şi nu mai ştiţi nimic de ea?
- Ba da. Peste vreo câţiva ani am mers la Bucureşti la un simpozion pe probleme de agricultură, iar la final s-a dat un fel de dineu la Intercontinental. Acolo am dat peste ea. Mai precis a dat ea peste mine, că eu nici n-aş fi recunoscut-o: fardată, aranjată la marea ştiinţă. Se cunoştea cu toţi chelnerii, m-a tratat cu nişte crănţănele şi cu băuturi cît jumate din salariul meu de ingineraş. Ne-am pupat la despărţire şi pe urmă ea a luat-o în sus pe scări. Când mă uit, că avea o fustiţă cât palma: nu avea chiloţi pe ea. "Vezi, zăludo, îi strig, că ţi-ai uitat chiloţii acasă". "Vai, nene, Ghiţă, ce porcos vorbeşti. Aşa-mi place mie", a chiţcăit ea. După '89 s-a aflat că ea era una din alea pe care Securitatea le băga în pat pe la diverşi să-i tragă de limbă. Deci, japiţa rămâne japiţă şi gata! Cred că la puşcărie a fost racolată.
- Cum?! A fost şi la puşcărie?
- Da. După ce a fost nevoită să plece de la noi de la ferma de taurine, am intervenit eu la un coleg şi au angajat-o la Comtom, ştii, combinatul de porci de lângă Iaşi. Acolo a intrat într-un grup infracţional condus de unu' Nartea, zis Moartea, care fura purcei cu codiţă şi-i vindea la ţăranii din Tomeşti.
- Cum cu codiţă? Da' ce, sunt purcei şi fără codiţă?
- Erau. Ca să nu se fure purceii, conducerea luase măsura de a se tăia codiţa la godaci. Dacă erau furaţi şi vânduţi prin sat, purceluşii fără codiţă erau recunoscuţi imediat de către miliţie. Ei, şi doctorul veterinar de la o secţia 5 nu mai ordona să se taie cozile la purceluşi imediat ce-i făta scroafa, Angela semna nişte hârtii de scoatere a purceilor cu coadă pe poarta întreprinderii, iar Nartea se ducea şi-i vindea. I-au prins până la urmă şi i-au pus pe toţi trei în aceeaşi oală. Dar ea nu le avea cu furatul, dom'le, numai cu coţopenitul. A semnat hârtiile alea din gurăcăscare, a dus-o de nas Nartea cum a vrut.
- Şi?
- I-au dat trei ani. I-a făcut la Târguşor, vai de capul ei! Ehei, s-ar putea face un film cu viaţa ei...

O vreme ascultăm amândoi zdroncănitul trenului. Apoi domnul inginer continuă:
- Mi-a spus taică-său ce i-a zis nevasta. Că fata s-a confesat maică-sii. Lui i-a fost ruşine să-i spună. "Mi s-a făcut ruşine de mine", zicea Angela. Acolo, la Târguşor, într-o celulă de douăzeci de femei a pus stăpânire pe ea o Degetoaică. Sigur că nu ştii ce-s acelea Degetoaice, cum nu ştiu regizorii sau scriitorii noştri sau cum nu ştiu majoritatea românilor. Sau nu vor să ştie. Degetoaicele, dom'le, sunt nişte huidume tari şi rele, şefele de celulă autoimpuse, care siluiesc pe femeile subordonate cu degetele. Aşa a păţit şi Angela. A fost luată pe sus de trei femei şi dusă la Degetoaică. Au pus-o să se dezbrace. Când a refuzat, muierile-locotenent ale huidumei au dezbrăcat-o cu forţa şi au ţinut-o, iar Degetoaica, excitându-se şi ţipând de plăcere, a violat-o pur şi simplu cu degetele. Când a început să urle de durere, i s-au pus perne pe gură. Oricum, gardienii se fac că nu aud. A stat trează şi chircită toată noaptea. Se simţea murdară-murdară. Chiar ea, care... Dacă a fost pedepsită o dată de lege, de ce trebuie să mai fie pedepsită şi a doua oară? Zicea că i-a trecut prin cap şi să se sinucidă.
- Nu a încercat să spună la şefi?
- Dacă raportezi la gardieni, ăştia spun că nu-i interesează cum "se scarpină deţinutele între floci". Ar fi vrut să raporteze directoarei, dar i s-a făcut ruşine. Şi, la urma urmei, ce putea să spună? Că huiduma aia umblă în măruntaiele ei de femeie? Aşa că i-a făcut pe plac. A dat ţigări la Degetoaică (obicei împământenit demult!), aceasta lua juma de pachet, când Angela primea de acasă, turna pe celelalte ca să n-o păţească ea. Şi tot aşa. Nu te poţi lupta cu Degetoaicele. Dacă nu le faci pe plac, te bat - ele direct sau locotenentele. Sau te toarnă la gardieni, iar aceştia, mână în mână cu Degetoaicele, te taie de la aer sau de la ieşirea la lucru - nevoi vitale pentru orice deţinut.

Ascultăm iarăşi huruitul trenului fără să mai spunem nimic mult timp. Reiau eu:
- Şi pe urmă?
- După puşcărie s-a dus la Constanţa la orfelinat. Avea acolo copilul. Voia acuma să-l scoată de la orfelinat.
- Cum, avea copil?
- Da. Când era la Domneşti, făcuse o fetiţă cu Dănuţ. După isprava cu sperma, s-a dus cu fetiţa la Peceneaga, la părinţii lui, ca să-i ţină copilul, dar ăştia nici n-au vrut să audă. Poate că părinţii Angelei ar fi acceptat, dar nu voia ea să le ceară. Era înrăită şi pornită împotriva lor. Atunci a lăsat fetiţa la o casă de copii din judeţul Constanţa. După '89, ehei, libertate! S-a lăsat de toate: de securiştii ei, de viaţa pe cai mari de la Intercontinental. S-a lăsat şi s-a dus la Constanţa să-şi ia copilul. Copilul şi copilul! Inima ei! Numai că, ştii vorba, vai săracu' bine mult rău aşteaptă! În '89 în judeţul Constanţa a explodat SIDA. De ce acolo şi nu în altă parte? Explicaţia e simplă, dom'le, halucinant de simplă! Importasem de la sovietici ideea "întăririi" copiilor subnutriţi din orfelinate cu microtransfuzii de sânge. Însă sângele ăsta pentru copiii din orfelinate era donat în cea mai mare parte de marinari, dintre care destui bântuiseră prin bordelurile thailandeze sau filipineze şi aveau SIDA în sânge. Marinarii nu ar fi donat sânge, dar, ca să primească aprobarea ieşirii în larg, erau obligaţi să o facă. Dacă îţi poţi închipui, dom'le! În felul ăsta s-au îmbolnăvit de SIDA mulţi copii de la orfelinate. Printre ăştia şi Andreea, fetiţa Angelei. Îngrozitor trebuie să fie să-ţi vezi fetiţa un schelet muribund, care se stinge ca o lumânare! S-a ţinut scai de o doctoriţă minunată, Rodica şi nu mai îmi amintesc cum o cheamă, care a salvat mulţi copii. Dar pe Andreea ei nu a putut să o salveze. Asta-i... Ei, eu trebuie să cobor aici, zice inginerul şi începe să-şi caute bagajele.
- Şi azi? Unde-i azi?
- Cine?
- Angela.
- Ştiu că într-o vreme era mână în mână cu unu' Hantea, un fost securist: racola "dansatoare" pentru tavernele din Cipru. Acuma cică e patroană la un bordel în SUA: mică întreprinzătoare liberal-capitalistă, adică şefă peste curve. Ce-ţi spuneam, dom'le? Japiţa-i japiţă.