Cum am făcut opt clase

Dom' Radu, eu am fost prost la şcoală. Mie mi-o plăcut tare mult caii şi fugeam de la şcoală, ca să mă duc pe deal cu ei. Mă rugam cu lacrimi în ochi de nenea Vasile Butnaru, îl ştii matale, ca să mă lase la cai. Aşa că n-am făcut decât şase clase. Pe urmă am intrat direct la CAP, «conducător de atelaj», adică, înţelegeţi, căruţaş. Da' văd că nu vă îndemnaţi deloc. Hai noroc! Da, tare mult mi-o plăcut caii! Şi-n armată: la început am fost căţălar, dar pe urmă s-au adus doi cai la unitate. Când am văzut eu aşa, m-am dus direct la maior şi i-am spus: Tovarăşe maior - ştiţi, aşa se zicea atunci - vă rog pe toţi Dumnezeii pe mine să mă daţi la cai. Şi la cai am rămas până la sfârşitul armeţii. Dar să mă întorc la ce voiam să spun. Într-o zi dom' director Cotea mă opreşte şi-mi zice: «Mitică, trebuie să faci opt clase. Aşa a venit un ordin». Ştiţi, toţi membrii de partid trebuiau să facă opt clase şi, pe lângă ei, am făcut şi noi, căruţaşii. Aşa că ne-am dus la şcoală. Profesorii ne vorbeau câte şi mai câte, noi ascultam, care putea scria şi în caiet. Eu mai mult ştergeam tabla. Dom' director mi-a zis: Mitică, tu şterge tabla. Ş-o ştergeam ca la mama ei. Mă ridicam cu ghiciuşca sub braţ, că eu nu las niciodată ghiciu' din mână, şi mergeam la tablă. Buretele era ud şi tabla, nu ştiu cum, moale. Mă iertaţi că nu ştiu să mă exprim, dar tare îmi place să şterg tabla. Şi lecţiile îmi plăceau. Când ne spunea dom' director cum i-am bătut noi pe turci, cum s-o iubit Eminescu cu una, Veronica. La ascultat era mai greu. Când se uita profesoara de franceză în caiete - ea o fetişoară slăbuţă, săraca, de ziceai că mănâncă numai răbdări prăjite - eu mă făceam că deschid fereastra şi treceam pe rândul celălalt. Da' hai noroc! Ei, pe urmă au venit examenele. Profesorii ne ascultau, dar mai mult vorbeau ei. La română, eu trebuia să vorbesc de Paşa Hassan de George Coşbuc. Era vorba de un turc pe care-l fugărea Mihai Viteazul. Tare frumos! La geografie am avut despre flora şi fauna Americii, adică de florile şi animalele din America. Eu ca eu, dar mai rău a fost de tov. Ilie - aşa îi spuneam noi, Tovilie - preşedintele de la CAP, care trebuia să facă şi el opt clase. Ca să nu se facă de râs, s-a dus cu o sară înainte de examene la profesorul de română cu sarsanalele pline: caş, carne, o damigeană de vin. A doua zi trebuia să vorbească despre Scrisoarea III. El - bâtă. Profesorul, ca să-l ajute, îi zice: «Ia amintiţi-vă... Tu eşti Mircea?» Da' preşedintele de colo: «Nu, să trăiţi, eu-s Ilie, ştiţi, de asară!». Şi-i face semnul cu sarsanalele, cum le-a cărat. În sfârşit, am trecut cu toţii. Pe urmă am făcut banchet. Adică un fel de banchet la crâşmă. Noi cu ghiciuştile în mână şi dom' director cu mapa la braţ. S-o-mbătat dom' director că l-am dus cu căruţa acasă. Şi eu eram pulbere. Noroc de cai, săracii, că ştiu şi singuri drumul spre casă. Aşa că, uite, am făcut opt clase. Dacă nu era partidul comunist, nu ştiam nici până în ziua de azi nimica despre fauna din America şi nu puteam să vorbesc cu dumneavoastră la un pahar de vin despre asta. Da' serviţi. Noroc! Dom' Radu, e adevărat că acolo-s cai sălbatici?