Cupa Mondială 2014 (2) - Mai poate un singur om?

Brazilia a început Mondialul conform aşteptărilor: câştigând şi jucând slăbuţ. Echipa care, istoric vorbind, a fascinat generaţie după generaţie prin generozitatea ei ofensivă are, astăzi, una dintre cele bune apărări din lume. Risipitorii de ocazii, de călcâie, de driblinguri au închis prăvălia şi în loc locul lor au apărut 11 cetăţeni în galben pentru care atacul a devenit mai degrabă o chestiune de geometrie cu iz britanic decât una de fantezie cu nisip pe gleznă.
 
Tranziţia aceasta nu e uşoară, mai ales atunci când eşti cea mai importantă echipă din istoria fotbalului (singura cu 5 titluri mondiale), organizezi un turneu final (la 64 de ani după cel din 1950, când se spune că au existat suporteri care au preferat saltul în gol spre moarte de la inelele superioare ale stadionului Maracana crudei înfrângeri cu 2-1 din finala cu Uruguay) şi ai în tribune câteva zeci de mii de reprezentanţi ai unui popor măcinat de semnificative frământări interne.
 
Aseară (12 iunie 2014), Brazilia a avut a avut un sfert de oră exuberant (cel de final al primei reprize), când a egalat şi a împins Croaţia cu toată echipa în propriul careu, şi 75 de minute mai degrabă taciturne, când fie a atacat fără orizont, fie a conservat fără emoţii. Asemenea echipei, publicul s-a înfierbântat rar, înlocuind clasica fustiţă de samba asortată la pumnii strânşi în dreptul obrajilor, cu o sobrietate relaxată şi bine îmbrăcată.
 
Dacă va rămâne în memorie cu ceva meciul inaugural al celei de-a 20-a Cupe Mondiale, atunci el va rămâne nu atât pentru indulgenţa oferită Braziliei de arbitrul japonez Nishimura la faza penalty-ului de 2-1 (genul de decizie scandaloasă în care senzaţia e că voinţa bate greşeala), cât pentru momentele, cu precădere din prima repriză, când Neymar trăgea după el o întreagă echipă, un întreg stadion şi o întreagă istorie. Eliberat de orice constrângeri tactice, asistat de excelentul locotenent pe nume Oscar, "decarul" galben a luat în stăpânire terenul, aprinzând meciul şi imaginaţia. În structura cristalină riguros (prea riguros?) gândită de Felipe Scolari, Neymar pare a fi singurul element liber.
 
Întrebarea decisivă este: mai poate un singur om să câştige o Cupă Mondială? E realist să interzici exuberanţa "aripilor" Alves şi Marcelo, să ţii pe bancă fantezia half-ilor Fernandinho şi Willian, pentru ca să mizezi totul pe libertatea de mişcare şi talent a lui Neymar? Momentan, pariul e câştigător, dar drumul e lung, presiunea uriaşă şi competiţia cumplită.
 
Brazilia - Croaţia 3-1