Cupa Mondială 2014 (3) - Vine o zi

Spania a fost prima echipă din istoria fotbalului care a reuşit să lege 2 titluri europene (2008, 2012) şi unul mondial (2010). Dacă excludem din calcul incert valoroasa Cupă a Confederaţiilor, Spania a câştigat tot ce se putea câştiga de la titlul mondial al Italiei (9 iulie 2006 - Berlin - va mai aduceţi aminte capul lui Zidane culcat pe pieptul lui Materazzi?) încoace. În aceşti 8 ani, Barcelona, echipa pe ale cărei arhitectură şi filozofie de joc s-a aşezat şi "naţională" iberică, a luat două Ligi ale Campionilor şi a devenit cea mai bună echipă de club a lumii. În urmă cu 21 de zile (pe 24 mai 2014), Real şi Atletico Madrid jucau finală aceleiaşi competiţii.

Aseară, la debutul turneului mondial pe care l-a abordat în calitate de campioană en-titre, o echipă a Spaniei formată din 9 jucători de la Barcelona, Real şi Atletico, plus un campion al Angliei (David Silva cu Manchester City), plus un semifinalist de Champions League (Azpilicueta cu Chelsea) a primit, în 52 de minute de joc efectiv, 5 goluri. În acelaşi interval, Olanda a mai avut o bară şi 4 ocazii uriaşe. Până la cele 52 de minute, Spania marcase un gol şi avusese o şansă mare de 2-0.

Cu un minut înainte de pauza meciului cu Olanda, Iker Casillas mai avea nevoie de doar 40 de minute fără gol primit pentru a intra în istoria Mondialelor ca fiind portarul cu cea mai lungă perioadă de invincibilitate. În acel moment, mingea plecată de pe fruntea lui Van Persie zburând l-a survolat şi a intrat în poartă. Drumul spre record a fost retezat, dar timpul nu s-a oprit. La 40 de minute distanţă, Casillas primise alte 4 goluri. E foarte posibil ca acesta să fi devenit ultimul lui meci în "naţională".

Cu trei Ligi ale Campionilor, un titlu mondial, două europene şi nenumărate trofee naţionale în palmares, Iker nu e un fotbalist, ci o legendă. Şi asta e valabil pentru mare parte dintre colegii lui. După o numărătoare atentă a trofeelor, e posibil să ajungem la concluzia că această generaţie a Spaniei a format cea mai bună trupă de fotbalişti din istoria acestui sport.

În viaţa acestei generaţii, a venit ziua de 13 iunie 2014. Mai exact, minutul 44 al meciului cu Olanda. Toată raţiunea adunată la un loc nu va fi vreodată capabilă să afle ce s-a întâmplat după acel minut. Se poate vorbi de oboseală, de lipsă de concentrare, de absenţa motivaţiei, de pierderea entuziasmului (aţi observat ce reţinut s-a bucurat Xabi Alonso la golul de 1-0? comparaţi momentul cu cursa lui Van Persie spre Van Gaal la 1-1 sau cu descărcarea lui Neymar, tot la 1-1, în meciul inaugural). Se poate invoca ghinionul, ziua catastrofală a câtorva jucători, forma încă mai slabă a antrenorului Del Bosque. Dar toate astea sunt nimicuri.

Aseară (13 iunie 2014), la Salvador de Bahia, oraşul ce găzduieşte unul dintre cele mai ample carnavaluri din lume şi pe care wikipedia îl defineşte "Brazil's capital of happiness due to its countless popular outdoor parties", un monument de raţiune, pasiune şi echilibru (da, o echipă de fotbal poate fi şi aşa ceva!) a fost spulberat de o rafală teribilă mitraliată de o forţă ce scăpa puterii noastre de înţelegere. Olandezii înşişi recunosc doza de supranatural: "E inexplicabil cum apar asemenea victorii, dar când le trăieşti sunt fantastice!" & "Acest 1-5 e un rezultat incredibil!" (Van Persie, respectiv Robben, autorii a 4 din cele 5 goluri, citaţi de www.gsp.ro).

Există oameni care aleg să-şi înţeleagă existenţa şi să-şi înalţe pe schele raţionale viaţa. Care refuză lecţiile mulţimilor majoritare, legănarea oarecare pe aripile vântului fatalităţii, mâna atinsă, televizorul aprins, liberul arbitru asasinat. Pentru aceşti oameni, s-a inventat Spania-Olanda 1-5 la Cupa Mondială din 2014.

Aproape de final, în timp ce pe teren titularii săi numărau secundele până la finalul calvarului, bătrânul Del Bosque s-a ridicat şi a pornit de-a lungul băncii de rezerve. S-a oprit lângă fiecare dintre jucătorii de rezervă şi l-a mângâiat pe obrazul drept. E de presupus că a repetat gestul în vestiare, cu toţi ceilalţi componenţi ai lotului.

Oricât de încântătoare construcţiile sale, omul se cuvine să nu uite că există ceva de dincolo de el, ceva cumplit, ceva sublim, gata oricând să-i năruiască ori să-i înalţe viaţă. A înţelege să primeşti iraţionalul, iată, pesemne, marea victorie a raţiunii umane!

Mexic - Camerun 1-0
Spania - Olanda 1-5
Chile - Australia 3-1