Panică în autobuz

Vara indiană a luat sfârşit într-o seară de noiembrie. Vijelia a adus un aer rece, polar. Bătrânii prevesteau încă de seară că o să ningă. Doar municipalitatea a fost surprinsă, ca de obicei, de nămeţi. La Primărie se aştepta începerea programului de lucru ca să se poată lua primele măsuri de deblocare a drumurilor publice. Autobuzele şi troleibuzele care abia avansau pe drumurile lunecoase se umpleau până la refuz încă de la capăt de linie. La urcare intra în vigoare legea cotului. Însă chiar şi în aceste condiţii s-a găsit un bărbat de aproximativ treizeci de ani, care a încercat să fie politicos. A apucat bara autobuzului cu o mână, a pus un picior pe primul prag, apoi s-a retras să facă loc reprezentantelor sexului slab rămase în urmă. I-a mai rămas şi lui un pic de loc, cât să urce pe ultima treaptă. Însă după ce a urcat, a mai observat o femeie de vreo patruzeci de ani, îmbrăcată în roşu, care se apropia, fugind din răsputeri. Bărbatul, fără a da drumul la bară, a coborât din nou şi după ce femeia a urcat pe prima treaptă, a rugat-o să-i facă şi lui loc.
- Unde să avansez? - a primit răspunsul.
- Rugaţi vă rog pe cei care stau înaintea dumneavoastră să se strângă un pic...
- Nu vezi că nu mai e loc? - s-a răstit la el femeia pe un ton nervos.
- Vă rog frumos, faceţi un efort şi strângeţi-vă un pic, ca să pot urca şi eu - s-a adresat bărbatul celorlalţi.

Vorbe aruncate în vânt. Parcă nimeni nu l-ar fi auzit. Bărbatul a repetat rugămintea, pe un ton deja mai tăios.
- Nu vezi boule, că nu mai este loc? - s-a răţoit la el o femeie mai în vârstă.
- Doamnă, eu călătoresc până la capăt de linie. Dumneavoastră probabil nu. Ce o să ziceţi dacă eu nu vă fac loc să coborâţi? Poate nu o să risc să urce iar înaintea mea vreo gâscă, care, în loc de mulţumesc, nu-mi face şi mie loc? - a ridicat glasul bărbatul, deja vizibil nervos.
- Coboară bă odată, ca să poată pleca autobuzul! Întârziem de la muncă! - au vociferat mai mulţi.

Bărbatului i-a sărit muştarul. Cu o mână ţinându-se de uşă, cu cealaltă de bară, s-a împins în sus cu forţă, presându-le pe cele care stăteau pe scară. Cum era de aşteptat, a fost făcut cu ou şi cu oţet de doamnele "agresate." Ce nesimţit! Cum îşi permite să îmbrâncească femeile! Cei şapte ani de acasă... Nimeni nu i-a luat partea. Doar un bărbat care stătea pe banca a doua şi-a ascuns rânjetul în spatele mâinii, ridicând pe şest degetul mare în semn de apreciere, dar nu a scos o vorbă. Nu s-a aruncat nici el în gura lupului, să se ia de ceata de gâşte.

Drept urmare a îmbrâncelii s-a făcut atâta loc, încât după ce bărbatul s-a înghesuit pe aceeaşi treaptă cu femeia în roşu, a mai putut urca şi un tinerel de vreo douăzeci de ani. Autobuzul a pornit în sfârşit. Bărbatul şi femeia în roşu s-au privit îndelung în ochi. El calm, zâmbind, ca o persoană gata să uite tot conflictul de adineauri, femeia, mai scundă, privind de jos în sus la el, plină de ură. Ea a fost cea care s-a dat bătută în această "luptă a privirilor". Şi-a tras geanta, care-i atârna pe umeri în faţa ei, căutând o batistă. Tinerelul care a urcat ultimul tocmai scotocea în ea, mizând pe neatenţia celor doi.
- Ce cauţi în poşeta mea? Hoţule! - a strigat la el.

Prins asupra faptului, tinerelul a scos un cuţit şi l-a pus la gâtul ei. Ea a îngheţat de spaimă. O doamnă în vârstă, care stătea pe prima bancă, a scos în ţipăt. Brusc s-a făcut spaţiu liber de un pas, dar unde să fugi într-un autobuz cu uşile închise? Şoferul auzind ţipătul, s-a uitat un moment în oglindă, dar nu a observat nimic deosebit, astfel că şi-a continuat drumul, fără să oprească.
- Nu vă fie frică, doamna nu doreşte să vă facă nici un rău! - s-a adresat bărbatul "nesimţit" hoţului, pe un ton încurajator. Tinerelul, surprins de replică, s-a uitat când la femeie, când la bărbat, apoi la un moment dat a îndreptat cuţitul spre gâtul bărbatului. Femeia nici atunci n-a fost în stare să scoată vreun sunet.
- Fiţi amabil, îndepărtaţi un pic cuţitul de gâtul meu. Drumul este plin de gropi şi mi-aţi putea tăia artera. N-ar fi bine pentru nici unul dintre noi. Eu probabil aş muri, iar pe dumneavoastră v-ar închide pentru crimă. Aşa-i că nu doriţi să-mi faceţi nici un rău? - a întrebat uitându-se cu o privire calmă în ochi agresorului.

Mâna tânărului nedumerit tremura. Nu ştia cum să reacţioneze. A îndepărtat cuţitul vreo doi-trei centimetri.
- Nu vă temeţi, nu vă fac nimic rău. Chiar fără cuţit aţi avea controlul asupra situaţiei. Eu sunt doar un intelectual firav, iar dumneavoastră un tip atletic. Chiar de aş dori, n-aş putea să vă fac rău. Dar nici nu doresc acest lucru. Vă asigur. Nu vă fie frică de mine.
- Ţine-ţi gura! - a urlat hoţul.
- Şi atunci cum vă spun unde mi-s banii? Banii îi vreţi, nu-i aşa?
- Scoateţi portofelul! Acum!
- Aşa-i că nu-mi luaţi actele? Nu v-ar folosi la nimic... Doar pentru mine reprezintă o valoare. Dacă îndepărtaţi cuţitul de la gâtul meu, aş putea să vă dau banii. Însă dacă îl ţineţi aşa de aproape, nu am curajul să umblu în buzunar. Portofelul nu este în geantă. Puteţi verifica, dacă doriţi. Nu ţin acolo valori, pentru că mi-e frică de hoţii de buzunare. Vă implor îndepărtaţi cuţitul de la gâtul meu! Mi-e frică! Autobuzul ar putea intra într-o groapă... Ar putea să şi frâneze brusc...

Tinerelul a îndepărtat cuţitul încă un pic, fără să piardă bărbatul din ochi.
- Mulţumesc! Acum voi descheia paltonul, apoi sacoul, cu o singură mână. Cu cealaltă trebuie să mă ţin. Nu vă speriaţi, nu am obiceiul să port arme când mă duc la şcoală.

Precum a promis, a început să se descheie cu încetinitorul, de jos în sus. Între timp autobuzul a început să frâneze ca să dea posibilitatea călătorilor care ajunseseră la destinaţie să coboare, dar numai după ce a depăşit următoarea staţie, evitând astfel puhoiul de lume care aştepta acolo. Bărbatul a apucat brusc bara şi cu cealaltă mână.
- Nu vreau să cad...

Tinerelul a simţit şi el nevoia să se agaţe de bară şi cu mâna în care ţinea cuţitul. Astfel "dezarmat" a privit speriat în ochii bărbatului. Când uşa autobuzului s-a deschis, hoţul a sărit jos şi a luat-o la fugă.
- Doamne Dumnezeule... - şi-a făcut cruce de câteva ori femeia în roşu. Oamenii au început treptat să-şi revină din sperietură.
- Sfinte Sisoe, ce om curajos sunteţi! - a comentat femeia în vârstă, cea care îl făcuse bou. - Eu aş fi făcut pe mine!

Bărbatul s-a uitat la ea, dar nu a scos o vorbă, doar a roşit vizibil. A coborât tăcând chitic. Apoi a pornit în direcţia opusă mersului autobuzului.
- Dar... Nu călătoriţi până la capăt? - s-a mirat femeia în roşu.

Bărbatul, auzind vocea femeii, s-a oprit din mers. Cu o mişcare nehotărâtă, a privit în spate, apoi s-a şi întors spre cea care i s-a adresat:
- Trebuie să mă duc acasă să mă schimb. Aşa - şi şi-a ridicat paltonul lăsând să i se vadă pantalonii uzi - nu mă pot prezenta în faţa elevilor mei. Ar râde de mine şi după ce m-aş pensiona...

Înainte ca cei care aşteptau în staţie să dea năvală, şoferul a pornit.
- Isuse, nici nu i-am mulţumit... - s-a trezit femeia în roşu la realitate, după ce s-a închis uşa în faţa ei.