Cei 12 participanţi la concurs, aleşi în urma unei preselecţii, au fost Ioana Baetica, Iulia Balcanaş, Gabriel Codruţ Berceanu, Ştefan Bolea, Rita Chiribuţă, Cosmin Ciotlos, Tudor Creţu, Teodor Duna, Oana Cătălina Ninu, Ionuţ Radu, Iulia Stoian şi Alexandra Vatamanu.
Concursul a constat în scrierea a două poezii, una care să conţină un număr de 6 cuvinte impuse şi una care să includă două versuri de Benjamin Fundoianu. Au fost acordate 3 premii în valoare de: 20.000.000 (premiul I), 15.000.000 (premiul II) şi 10.000.000 (premiul III), iar cîştigătorul premiului I este implicit nominalizat la Marele Premiu Prometheus 2004 pentru secţiunea Opera Prima.
În săptămînile următoare LiterNet va prezenta toate cele 24 de poezii ale participanţilor la acest concurs, cîte un concurent în fiecare săptămînă, în ordine alfabetică.
1. Ioana Baetica
Doamna cu licornul
te aştept cum îi aştepta Kavafis pe barbari.
simţurile toate îmbrăcate-n rochii de seară, suflul rătăcit pe banda lui Moebius
ochii de sărbătoare nereuşind să împace între ele lucrurile şi văzul.
cu inima cocostârcită-ntre coaste te-aştept, desenând Casiopeea din sistole şi diastole.
cartea ta preferată: A la recherche du temps perdu - plasată strategic lângă toaletă.
acolo se spune că scriu ca să te fac să vezi, să te fac să fii. În schimb eu îţi trimit
cioburi de oglindă - bumerang ieşite direct din retină.
printr-un zid de diamant te văd cum văd păsările reciful de coral.
încet, bezna virilă îşi leapădă hainele rând pe rând. Te văd jucând şah
cu Funes - cine câştigă, acela poate în sfârşit să uite.
într-un ciob de oglindă îmi spui "victoria e un sacru trompe l'oeil"
într-un altul te văd cu sandalele rupte, smerit, înconjurat de păsări de noapte,
cu sexul erect, din antracit şi mâinile legate la spate
pe un pod suspendat între Pan şi un călugăr franciscan,
într-un galop nesfârşit -
te caut cum îi căutau grecii pe barbari.
tu nu vei fi niciodată mai frumos ca Rachmaninoff.
nu vei creşte şi nu vei descreşte.
delfinii trucaţi ţi-au muşcat timpanul şi l-au infectat
cuvânt cu cuvânt
din tine se-aude acum bormaşina orelor săpând ca-ntr-un trunchi de copac
tu nu vei cotrobăi după miezul de muzică ascuns în orice atom de linişte
nu vei auzi duelul tacit al peştilor - spadă
nici urletul şoptit al zeilor mici, transformaţi în smarald.
până şi vântul - fantomă ce bate în august dinspre Oman, aducător
de extaz şi halijii, pentru tine va fi a(s)muţit.
fiecare tren care te va duce departe va trece peste venele lui Kreisler.
"nu trânti uşile peste memorie" spuneai. În schimb memoria a trecut
cu şenilele ei peste fapte. Greşisei. (ca atunci când mi-ai arătat pe cer un desen familiar dar
prin lunetă era cea mai tânără nebuloasă planetară)
"ce miros or avea stelele te-am întrebat"
şi m-ai dus lângă o fabrică de pâine. Ninsese anul acela pentru prima oară
şi în aer pluteau îngeri cu o aripa de pâine caldă şi alta de zăpadă.
"prinde unul şi miroase-l" mi-ai zis. Dar iarna aceea îngerii nu
se lăsau prinşi cu una cu două.
stai acum într-un oraş unde s-a născut alchimia. Din eprubetele tale
cu esenţe pure (una hedonistă, alta criptic masochistă, a treia sinucigaşă, alta disimulatorie)
ajunge la mine doar izul unei nostalgii ţinute secret,
după metalele grele ce refuză să se transformă în aur.
sunt secole de când n-am mai atins ceva viu
umblu pe străzi, vânez câini şi pisici ca să-i mângâi
întotdeauna se sperie de mine. Port pe sub pielea palmelor un organ - lamă de cuţit
mă gândesc la tine ca la cineva care s-a decupat pe sine
dintr-o fotografie şi şi-a dat drumul prin lume. Dacă
ne-am întâlni acum pe fundul oceanului, tu - un fir de nisip
eu - o scoică oarecare, nu te-aş mai înghiţi chiar de-ar fi să rămân fără perlă
de-a lungul timpului m-am obişnuit cu perlele artificiale; şi-am învăţat
să folosesc obiectele fără să le-ating.
dintre toţi barbarii pe care i-am cucerit, nu-i nici unul care să primească
drept în piept, ca tine, lama mea de cuţit.
*
când o să mă fac mare, o să fiu o bună gospodinăîţi voi presăra pe fiecare fel de mâncare, drept condimente,
semnul lui Cain.
Acum însă mi-a venit să mă fac mică de tot şi s-adorm pe o farfurie
între şerveţele de hârtie, cu capul pe o bucată de pâine.
mi-ar plăcea ca tu să iei farfuria cu mine, s-o aşezi pe masă la prânz
să-nfigi furculiţa şi să mă înghiţi. Înainte însă, evaziv, să îndepărtezi
sexul şi creierii abuzivi - aceştia nu au gust pentru tine.
dintr-un flute de cristal ai putea să îmi sorbi limfa în loc de şampanie.
în tot acest timp
eu voi avea grijă să stau cuminte cu ochii închişi ca să nu te stânjenesc
şi cu câte o măslină înfiptă cu scobitoare în fiecare sân.
o vei face cu desăvârşite maniere predate numai şi numai
la curtea prinţilor grenadini.
La sfârşit, ca o bună gospodină, voi face bucătăria lună şi voi arunca
la gunoi toate resturile de viaţă rămase de la prânz. Mai puţin trei cuvinte:
Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes
Şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Nici nu se putea altfel. Există dobitoace
care n-au fost create pentru mine, ci împotriva mea.
totul dintr-o strategie ineptă a zeilor.
(întrucât am fost pe arcă şi ştiu ce vorbesc, am să v-o dezvălui aşa cum am descoperit-o scrisă cu spray-ul bleo pe peretele calei de o vieţuitoare anonimă. Îl bănuiesc pe vierme. El e mic şi întotdeauna sincer. Păstrează proporţiile dintre adevăr şi lume.) iată:
Boul s-a născut din întâmplare. Boul e mare, cu o greutate convingătoare.
la început nimeni nu l-a recunoscut ca atare căci umbla înfăşurat
într-o redingotă de citate memorabile. L-au dibuit după coarne -
structuraliste la pipăit, contorsionate avangardist, maniheiste,
coarnele abundenţei cu blabisme sunt puternic împlântate de obicei
în câteva reviste.
pe urmă coada - lungă, vlască, ştergând câte- un nume de cocoş
de pe listă de parcă ar şterge urmele de pişat
de pe-o oglindă veneţiană.
nu mai vorbesc de copite. Nu patru. Asta ar fi fost încă bine -
sute de mii de copite placate cu potcoave şi teorii, pilite, spoite de parcă boul şi le-ar admira zi de zi reflectate în spectre concave.
Boul e narcisiac. Burta boului cuprinde cosmosul. Un fel de mise en abîme în care mecanismul digestiei lucrează la rece, obiectiv, neîncetat..
în apele adânci fie şi limpezi, boul se duce la fund fără scăpare, deşi e dotat cu colace de salvare gonflabile şi conceptuale.
Dar să trecem dincolo de şesurile cu bălării telcheliste, de partea cealaltă, unde cerul e mai pur şi cocoşii
se-ncăpăţânează să cânte. Aici grafitti-ul e scris cu roşu aprins şi spune:
Cocoşul are următoarele semnalmente:
trezeşte oamenii din somnul de îndobitocire
nu e vultur, nici ciocârlie
are aripi, ceea ce îi lipseşte boului e desăvârşire
n-are nevoie de redingote sublime, el umblă-n penele
goale - aceleaşi pene pe care egiptenii le puneau
pe talere laolaltă cu sufletele ca să se vadă
insuportabila uşurătate a fiinţei.
cocoşul e profet al luminii dar menţionăm că el
doar anunţă descălecatul soarelui, nu se
întinde niciodată-n ogradă să se bronzeze
ca boii rumeni şi teferi.
între cocoş şi femeie se păstrează subtila distanţă
a oului. Viaţa stă între ei, nu-i confiscată numai de unul.
fapt pentru care cocoşul e un contemplativ, nu un
rumegător hulpav de stele.
un ochi pe dreapta altul pe stânga, nimic nu-i poate
scăpa din vedere, cu excepţia banalelor evidenţe de tactica
care rămân însă exclusiv în raza vizuală a boului.(De pilda această cacofonie)
La sfârşitul acestor cuvinte scrise de vierme cu spray-ul, puţin edulcorat de milenii, era schiţat un desen:
un metru de sfoară, cu un capăt strâns legat
în jurul grumazului lat al marelui bou
şi celălalt, înainte, ţinut delicat în cioc
de către cocoşul mai sus menţionat.
Neputând să m-abţin, am luat pixul şi pe sfoara
întinsă-ntre ei, m-am desenat ---
Notă: Ioana Baetica face parte din cei 7 scriitori lansaţi de Editura Polirom la Tîrgul de Carte Bookarest. Prezentarea tuturor acestor scriitori şi a cărţilor lor o puteţi găsi în rubrica 7 - cifra unei speranţe din cadrul Atelierului LiterNet.