Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Din cele 80 de kilograme cât avea mama


Iulia Balcanaş

04.06.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În perioada 10-16 mai 2004, la Centrul Cultural al Fundaţiei Anonimul de la Sf. Gheorghe, din Delta Dunării, a avut loc a doua ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Prometheus. Juriul de anul acesta a fost format din Sorin Marin - preşedintele Fundaţiei Anonimul, Tudorel Urian şi Dan C. Mihăilescu.

Cei 12 participanţi la concurs, aleşi în urma unei preselecţii, au fost Ioana Băeţică, Iulia Balcanaş, Gabriel Codruţ Berceanu, Ştefan Bolea, Rita Chiribuţă, Cosmin Ciotlos, Tudor Creţu, Teodor Duna, Oana Cătălina Ninu, Ionuţ Radu, Iulia Stoian şi Alexandra Vatamanu.

Concursul a constat în scrierea a două poezii, una care să conţină un număr de 6 cuvinte impuse şi una care să includă două versuri de Benjamin Fundoianu. Au fost acordate 3 premii în valoare de: 20.000.000 (premiul I), 15.000.000 (premiul II) şi 10.000.000 (premiul III), iar cîştigătorul premiului I este implicit nominalizat la Marele Premiu Prometheus 2004 pentru secţiunea Opera Prima.

În săptămînile următoare LiterNet va prezenta toate cele 24 de poezii ale participanţilor la acest concurs, cîte un concurent în fiecare săptămînă, în ordine alfabetică.


****

2. Iulia Balcanaş



Din cele 80 de kilograme cât avea mama,
am rămas eu
şi sângele redus la tăcere de albul plăcilor de gresie.
Fiecare şi-a ascuns liniştea undeva,
în căptuşeala cordonului ombilical înfăşurat în jurul unui vătrai,
bine conservat într-o pagină de jurnal.

Din nostalgie,
am încercat să-mi descopăr adevărata familie,
dar am găsit un sertar plin cu ace,
unele bine curăţate,
altele încă în putere să recunoască o fotografie a sângelui meu:
"da, a trecut pe aici,
de mult,
îmbrăca nişte coate moi ca firele de păr ale unui copil."

Urletul lor mi-a spulberat încheieturile,
mi-a luxat gleznele,
m-a-nfăşurat într-o pânză aspră de păianjen.
Ce, nu puteau să-mi răspundă frumos?
Ca nişte veritabili orăşeni lătrau către mine în continuare:
MINŢI!
Nu e sângele tău!
E ceaţa din sângele tău!


****



boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes
şi au ţipat cocoşii, târziu şi fără sens,
târziul taie drumul liniştii spre sens,
iar noi,
noi eram oricum prea mici să mergem mult pe jos,
nici nu-nţelegeam cât de întinsă e lumea,
aşa că bunicul ne-o arăta în palmele lui,
înrămate în gardul din jurul casei;
tot el ne spunea că iarba e un fel de piele mai blândă,
iar copacii sunt nişte degete care ies din pământ
să-şi adune păsările într-un pumn de grăunţe;
tot ce iubea bunicul mai mult
era legat cu o funie împletită din venele râului;

în fiecare seară,
bunica spune p o v e s t e a
şi plânge,
iar nopţile noastre sunt apele
din care bunicului îi creşte o piele mai blândă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer