15.08.2014
Cours d'amour. Firul de nisip
Ars amatoria


Dar şi îndepărtarea absurdă a iubirii noastre
din lumea de aici va trece - pod peste ape secate.
În ceruri, în pământ, totuna vom fi.
O singură stea deasupra.
Un trup în adâncul de întuneric,
o inimă roşie şi putredă în sticla eternităţii.
Ne vom iubi într-o noapte,
ne vom urî într-o zi.

9.
(Din ciclul London by night - apărut in volumul Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule 2008 -2011, editura Herg Benet)

Bărbatul mă privea insistent în autobuzul de Kensington -
Nu, nu era un iubitor de bărbaţi, n-am crezut asta nici o clipă,
Era prea sumbru, prea încruntat.
Mi-am imaginat că îşi spune în gând: alt venetic, alt barbar
Care a năvălit în ţinuturile noastre, să ne fure
Femeile, joburile şi amintirile.
Am vrut să îl liniştesc, să îi spun că sunt aici, ca şi oriunde,
Un biet trecător fără domiciliu stabil, un metec universal
Un Ioan fără de ţară - că nu râvnesc la toamnele lui nesfârşite,
Nici la ploile lungi ale iernilor sale.

M-a fulgerat un sentiment necuprins al tăcerii universal.
La coborâre am înclinat capul într-un salut mut,
Final, definitiv.

(în perioada 1 august 2014 - 31 octombrie 2014, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)

0 comentarii

Publicitate

Sus