Utopiile nu sunt ceva care să fi fost programate să dureze în societatea noastră, dacă ar fi existat. Sub orice formă ar fi încercat să recreeze Paradisul pierdut, omul a eşuat, de fiecare dată. Nu am reuşit noi ca fiinţe umane să găsim formula pentru o viaţă perfectă. Şi, oricum, după cum ne-am prins cu toţii, perfecţiunea nu e ceva de pe planeta asta, poate doar la nivel celular. Oricum ar fi, e clar când ceva merge într-o direcţie total greşită. Sau când societatea face exces: de plastic, de internet, obiecte, informaţie, inactivitate, lipsă de logică. Atunci s-au născut tot felul de curente şi mişcări care să tragă un semnal de alarmă şi să încerce să exemplifice ideea unei formule benefice omului, cu toate implicaţiile ideii de a fi şi exista ca fiinţă umană. Nimic nou până aici. Nimic nou nici până mai departe, şi totuşi...
Imagine there's no countries...
Din când în când se manifestă zvâcniri ale civilizaţiei care spun că reîntoarcerea la natură, la trib, la foc, apă, aer, ar fi totuşi cel mai mare dar pe care noi ca umanitate îl putem oferi civilizaţiei care nu de puţine ori a dat eroare. Şi iată-ne, deci, din nou la Rainbow Gathering. De data asta în inima Apusenilor, chiar la noi, în Carpathian Gardens, chiar sub nasul nostru dacic, într-o manifestare a tot ce poate fi mai frumos şi mai bun în om. Desculţ, la firul ierbii, în bătaia vântului şi a soarelui, la adăpost de tehnologie. Departe de civilizaţie, omul Rainbow se scaldă în cele mai frumoase forme de manifestare a umanităţii. În acele teepee, adevărate instalaţii de locuit în natură, omul Rainbow nu vrea să demonstreze nimic. El vrea să existe. Să coexiste în pace: cu pădurea, cu râul, cu noroiul şi ploaia. Omul Rainbow vrea un singur lucru: reîntoarcerea fiinţei umane la esenţa sa. Vom recrea societatea tribală, aducând cu noi toate îmbunătăţirile ce vin din învăţarea experienţei de mii de ani de războaie, natură frântă şi exces de resurse. Omul Rainbow va deveni fiinţă solară. Se va reîncărca la lumina lunii şi va comunica prin telepatie. Cel puţin aici şi acum, omul Rainbow nu are nevoie nici de Facebook, nici de apă curentă, nici de case cu etaj, nici de maşină de spălat vase.
Food Circle... Now!
Omul se descurcă cu ce are în natură, îşi anunţă familia anunţând ora mesei strigând de pe un deal pe celălalt: Foooooood Circleeeee... Nooooooowwww! Atunci ştim cu toţii că e timpul să ne adunăm şi să ne îndreptăm către marele platou pentru a cânta, pentru a ne uni energiile şi a primi aşa cum se cuvine hrana sacră. Da, în prima zi vei crede că ai aterizat pe altă planetă: familii întregi în pielea goală, alergând după lemne de foc, sute de copii acoperiţi din cap până în picioare cu noroi, alte zeci construind corturi, mers după apă, spălând haine la râu, alăptând bebeluşi la foc, dansând în soare sau pur şi simplu atârnând la umbra pădurii care pulsează a viaţă. Da, cam asta a fost: cea mai mare adunare hippie din lume s-a întâmplat în acest an undeva în inima Apusenilor, timp de o lună. Probabil că dacă nu aş mai fi participat la un Rainbow Gathering până acum (nimerisem în Australia la o întâlnire), aş fi fost şi mai gură cască de uimire şi de bucurie că astfel de oameni există. Culmea, fără o organizare strictă se pot aduna din toată lumea şi locui laolaltă timp de o lună undeva în munţi, pentru a se bucura de şansa rasei umane la coexistare în natură, ca fiinţe spirituale, aşa cum probabil fuseseră cândva, înainte de conştientizarea timpului. Pentru că la Rainbow ştii cât este ceasul în funcţie de când ajunge lumina soarelui la cort şi ora mesei atunci când se anunţă Food Circle. La Rainbow ştii că a mai trecut o lună când vezi că pe cer răsare luna plină şi se desfăşoară ceremonia de Lună Plină, în jurul unui foc imens. Focul sacru, apa dătătoare de viaţă, pădurea magică. Ai spune că eşti într-o poveste cu Peter Pan, spiriduşi şi iele. Dar totul e pe bune: un fel de combinaţie între La belle verte (http://www.imdb.com), Hair (http://www.imdb.com) şi Jesus Christ Superstar (http://www.imdb.com)
Întoarcerea la trib
Şi viaţa curge lin. Nu ştii când a trecut ziua. Lumea se trezeşte la răsărit, lumea se adună la apus. Unii îşi aduc instrumentele şi încep să improvizeze. Munţii vibrează a unde sonore. Mă întrebam în unele nopţi dacă se poate mai bine de atât. După o săptămână de Rainbow telefonul ţi se pare o aberaţie născocită de o mintea umană derutată, duşul - o deziluzie care te privează de frumuseţea şi răcoarea râului, maşina - doar o unealtă de ajuns dintr-un loc îndepărtat în altul. Ca idee de trib, bineînţeles că şi la astfel de adunări lumea se organizează în micro sisteme, în funcţie de simpatii şi funcţionalităţi, deşi toată lumea Rainbow se consideră parte a aceleaşi familii. Şi poate e mai bine aşa.
We are One in harmony
Un nou concept de ţară. O ţară formată din oameni cu concepţii similare, nu pe bază de naţionalităţi ci pe bază de ideologii comune. Aşa cum steagul Rainbow flutură deasupra corturilor care împânzesc dealurile din Apuseni, aşa am putea forma reprezentări a unor comunităţi formate din oameni de naţionalităţi diferite dar care împărtăşesc aceleaşi concepte (până la urmă nu alegi să te naşti într-o anumită ţară, ca să nu mai vorbim de acurateţea reprezentării unei naţiuni pe considerente politice care pe unii indivizi nu-i reprezintă de nici o culoare, ideologică, evident). Acesta este viitorul roz al globalizării. Într-o lume ideală nu vor mai exista graniţe, nu vor mai exista lupte din cauza posesiunii de teritorii, doar comunităţi formate pe bază de ideologii comune. We are stars' creations... Acestea fiind spuse, vă doresc o viaţă cât mai colorată. În culori de curcubeu.
