Ca în fiecare an pe vremea asta (articolul e scris în luna august 2014 - nota LiterNet), constat cu tristeţe că, pe măsură ce trece timpul, sînt tot mai puţini studenţi la masterele ştiinţifice - nu că ar sta mult mai bine celelalte. Ce lipseşte e motivaţia. Intrinsecă şi extrinsecă deopotrivă. Cei mai mulţi tineri nu învaţă ca să ştie, ca să afle ceva, ci ca să aibă o slujbă - bine plătită, dacă se poate. Or, majoritatea masterelor noastre sînt "de cercetare". Pregătesc absolvenţi care să urmeze o carieră universitară sau de cercetare - în mediul academic, în institute de cercetare sau în industrie. Sînt o etapă absolut necesară în pregătirea unui doctorat. Asta la modul teoretic. Pentru că, la noi, cum industrie nu prea e, iar de companii care să aibă divizii de cercetare adevărate n-am prea auzit (cele care spun că fac cercetare aplică şi testează, de fapt, soluţii de la centru), masterul le foloseşte cu adevărat aproape numai celor care vor să continue cu un doctorat. Pe de altă parte, absolvenţii de licenţă cam ştiu că se pot angaja aproape oriunde cu diploma de licenţă, nu au nevoie neapărat şi de master. Cei cu master sînt - la noi, cel puţin - aproape întotdeauna, overqualified. Lucru destul de normal în domenii foarte dinamice, care folosesc tehnologii moderne şi în care companiile organizează periodic cursuri pentru angajaţii lor, cursuri orientate (focusate, pentru vorbitorii de romgleză) spre exact ce au ei nevoie. Asta fără a mai lua în calcul faptul că majoritatea inginerilor de azi lucrează ca vînzători (sales manager, pentru conformitate) - comparaţi cunoştinţele unui absolvent de Politehnică de acum 20-40 de ani cu cele ale unuia de acum.
Aşa că rămîn să facă master cei pasionaţi de o disciplină sau alta şi cei foarte prevăzători - nu se ştie niciodată cînd trebuie o diplomă, mai bine s-o ai decît să nu. În plus, masterele acestea le pot fi folositoare şi celor care vor ajunge să lucreze în alte ţări, de soare pline sau nu. Trăiască globalizarea! Te pomeneşti că, pînă la urmă, au avut dreptate birocraţii europeni care au inventat licenţa de 3 ani, sistemul numit "Bologna". Ştiau ei bine că nu e nevoie de atîta şcoală, de atîta teorie. Ştiau ei că un bun executant se formează rapid - e posibil ca şi 3 ani să fie prea mult. Societatea fiind un sistem foarte complex, e totuşi greu de înţeles cît din schimbarea aceasta impusă de birocraţi a fost adaptare la realitatea existentă şi cît a fost construcţia unei noi realităţi. Situaţia nu e cu mult diferită în Europa. Şi acolo scade constant numărul studenţilor la ştiinţe, la master în particular. Dar sistemele lor de învăţămînt sînt mai flexibile (şi mai costisitoare) şi permit mai uşor ajustări şi inovaţii. Din păcate, noi nu reuşim să ne reinventăm, să concepem nişte mastere profesionale sau interdisciplinare, poate unele care să se adreseze absolvenţilor de licenţă cu anumite pasiuni sau interese nu neapărat legate de profesie. Ne e greu în primul rînd pentru că majoritatea profesorilor trecuţi de tinereţe sîntem destul de inerţi şi deloc dornici să învăţăm şi să facem altceva decît ştim şi facem - iar tinerii nu par nici ei să aibă multe idei. Ne e greu mai ales pentru că nu există studii serioase care să ne arate care sînt cerinţele şi nevoile tinerilor, pe de o parte, ale societăţii pe de alta, şi cum să le armonizăm.
Multă lume vorbeşte despre epuizarea vechiului şi încă a actualului model de universitate, despre nevoia găsirii unei noi paradigme academice - dar nimeni nu reuşeşte s-o formuleze. Oricum, experţii de la Bruxelles îşi pot freca satisfăcuţi mîinile: că s-au adaptat ori au creat, au cîştigat. Noi, ăştia care ne încăpăţînăm să vorbim în continuare despre cultură, despre formare armonioasă, despre gîndire critică, despre frumos, despre minţi libere şi despre creativitate - am pierdut partida. Sîntem la podea şi nu văd multe şanse să ne mai ridicăm. Deocamdată, se pare că economia nu are nevoie de valorile dinozaurilor care sîntem, merge foarte bine şi fără ele, lumea prosperă. Cuvîntul de ordine e "eficienţă". Şi cine poate garanta că o societate croită după calapodul iubit de noi ar fi mai eficientă?