Pasărea şi mazărea

Vai, vai a venit pasărea
Şi a ciugulit mazărea
De sub douăsprezece perne
Toate de mătase, toate eterne,

Peste care ştim cu toţii că zace
Prinţesa aceea tenace
Plină de vînătăi şi de insomnii
În cărnurile ei viorii.

Draga de ea, cum mai stătea
Pe două'şpe perne răsturnată,
Nedormită şi nemîncată,
Doar-doar o s-o găsească şi o s-o ia.

Unde-i acum mazărea, unde
În ce bolgii acidulate se-ascunde?
În maţele unei zburătoare flămînde...

Prinţesa are de zece ani cîte opt
Şi mumia sa dulce demult
S-a răscopt....

De-atîta foire şi vînătaie
A alunecat din copaie.
Pernele îngălbenite de-atlaz
I s-au bulucit prin odaie,

Carpienele subţiri au cedat
Şi s-au sfărîmat,
Osul frunţii, atît de ivoriu
I-a plesnit în contact cu-n fotoliu

Pe care sforăie fără scăpare
Tînărul ei prinţ de-ncercare,
Transpirat ca o paparudă
După atîta aşteptare şi trudă.

Ce să mai faci, ce să mai faci?
În poveste foiesc acum raci
Care ronţăie vînătaia de după pleoapă
În care a mai rămas o picătură de apă.

A venit, a venit pasărea
Şi-a înfulecat mazărea!

(4 septembrie 2007)