Despre morţi numai bine

Ceasul asta se mişcă invers cu metodă.
Merită să-i dedici un imn, chiar o odă.

Vine ora cînd uiţi să te laşi de fumat,
ba chiar ora la care măsori
cît mai ai pînă la vremea de socotit,
cîte ţigări pînă la cea de citit,
cînd ţi-ai pus alarma pentru ora de plecat,
calculînd cu supleţe şi disciplină
căte mii de secunde de vină
au mai rămas pînă să visezi
că ceasul a stat.

Rînjeşti, complice cu acest Dumnezeu misogin
care-ţi arde generos ficatul, arterele,
cu taina nemărturisită. Iar el îţi răspunde
la fel de senin
c-are treabă cu mersul trenurilor, greva piloţilor,
scăderea populaţiei
şi cu sferele-merele.

În timpul asta, marea doamnă diriginte
spală vasele în bucătărie,
cuminte,
îndesîndu-ţi memoria în congelator.

E, în fond, plictisită peste măsură
că ei îi revine numai rutina -
descîlceala de pe mosor,
curăţenia de toamna, ticăitul, alarma
şi vina.