Însă globalizarea nu mi-a explicat prezenţa masivă a cerşetorilor. Niciunde în lume nu am văzut atât de mulţi cerşetori şi atât de mutilaţi! V-aţi gândit vreodată cum ar fi să ajungeţi într-o capitală în care nu aţi mai fost şi, deşi curioşi, să vă plimbaţi pe străzi cu ochii închişi? Ei bine eu asta aş fi vrut să fac în Dhaka! Poveştile despre capitale în care lumea bogaţilor şi lumea săracilor sunt strict separate nu se aplică aici. Oriunde te uiţi, pe şoselele cu 3 benzi, printre maşini şi vaci, în faţa hotelurilor de 5 stele (5 stele à la bengali...), în faţa restaurantelor de orice fel. Îţi intrau în suflet şi nu mai scăpai de ei. Am aflat rapid că mulţi dintre ei erau mutilaţi intenţionat, li se rup picioarele, li se scot ochii. Probabil vă sună a poveste de Hollywood sau Bollywood, chiar de film românesc dacă ne gândim la Filantropica, dar e realitatea crudă.
În prima seară am nimerit din greşeală la o nuntă. Era singurul restaurant decent deschis şi nuntaşii, sau mai degrabă nuntaşele, ne-au dat voie să ne aşezăm cuminţi la o masă. Era nuntă la feminin. Cu alte cuvinte, mirele şi mireasa au toată viaţa la dispoziţie să sărbătorească împreună, ca atare nunta e rezervată pentru distracţie separată. Noi nimerisem la nunta organizată pentru femei, la care bărbaţii nu aveau acces. Evident, sărbătoreau şi ei pe undeva, dar în alt loc şi la altă dată... Şi, la un moment dat, peste câteva zile sau o săptămână, urma că Yin şi Yang să se unească într-o ceremonie comună...
E greu de definit bogăţia în Bangladesh. Translatorul nostru locuia într-o vilă mai mare decât primăria dintr-o localitate de mărime medie, avea servitori speciali care se ocupau numai de câini dar era departe de a se considera bogat. Din punctul lui de vedere bogaţi erau corupţii sistemului, cei care furaseră atât de mult încât nu mai puteau număra... bancnotele, evident. Şi totuşi, afişele anticorupţie erau omniprezente lângă afişele electorale. Votaţi X, votaţi anticorupţie. Mda, câştigător la alegeri a ieşit Y. Care tocmai ieşise din închisoare. Motivul: fusese condamnat pentru corupţie. De fapt condamnată, că boală numită corupţie nu face discriminare sexuală.
Cât despre modul în care s-au desfăşurat alegerile... încercaţi un exerciţiu de imaginaţie: noapte, o sală de clasă fără electricitate, voturile numărate la lumina lumânării, foaia de rezultate completată de un personaj care avea mari dificultăţi în a face diferenţa între un 6 şi un 8. Abstracţie făcând de rezultatele alegerilor, momentul electoral în sine e foarte important în Bangladesh. Chiar dacă musulmani fiind nu sărbătoresc Crăciunul, îl asociază cu cadourile. Ca atare, dacă îi întrebi cum a fost campania electorală, majoritatea răspund "Ca de Crăciun, toţi candidaţii ne dau bani şi cadouri să îi votăm". Şi nu îi poţi condamna că iau ceea ce li se oferă, pentru că sunt muritori de foame. Trăiesc cam cu un euro pe zi, toată familia (adică de la 5 la 10 persoane). Iar cu o populaţie de 150 de milioane de locuitori pe o suprafaţă jumătate cât România, vă puteţi imagina...
Sunt majoritatea analfabeţi, votează cu degetul, dar cunosc simbolurile partidelor politice şi asta e suficient. Au stat cuminţi ore întregi la coadă, fără să protesteze, fără să se certe. Au avut chiar şi o secţie de vot numai cu prostituate: 1.100 de votanţi din rândul "femeilor muncii...". Care, de asemenea, s-au dus de bunăvoie la vot!
Personal, după ce am fost în Bangladesh, România mi s-a părut top country. Dar nu e normal să compar România cu o ţară din lumea a treia, nu? Însă ceva tot îmi amintea de situaţia de acasă cât eram acolo... Dacă vă amintiţi, în urmă cu câţiva ani era foarte faimoasă la noi "luminiţa de la capătul tunelului". Nu vreţi să ştiţi de câte ori am auzit chestia asta şi în Bangladesh... Şi lor le rămăsese doar speranţa, însă tocmai aşa se explică prezenţa de 80% la vot, pe când la noi... Unul dintre votanţi ne-a anunţat că dacă noi observăm alegerile la ei, să vedem dacă sunt libere şi democratice, ar vrea să vină şi el să vadă cum se desfăşoară alegerile în UE! Poate nu ar fi rău să ne explice cineva din lumea a treia cum stă treaba cu spiritul civic...
Foarte multă murdărie, foarte multă sărăcie, dar oamenii liniştiţi, zâmbitori şi mulţumiţi. Normal, nu ştiu că există şi o altfel de realitate, aşa că se mulţumesc cu ce au. Chiar dacă asta înseamnă să mănânce orez în fiecare zi a anului. Foarte multă armată şi poliţie pe stradă, dar mai mult pentru intimidare, pentru că armele lor erau atât de vechi şi ruginite că oricum nu prea erau şanse să funcţioneze la nevoie...
P.S.: La aeroportul din Dhaka, de unde am zburat către Chittagong, al doilea mare oraş, avionul nostru a avut întârziere patru ore. Ca atare ni s-a oferit micul dejun în aeroport. Ghiciţi ce? Biscuiţi din România! "O insulă foarte frumoasă, România", după cum a descris-o un interlocutor bengal...
