Senatorul porcilor (II)

După câteva zile de spitalizare, Mistreţeanu se întoarce acasă bătut şi abătut, dar cu urechile tefere. Aici - în fine - iată şi o bucurie: sosise un colet de la Lipova. Domnul senator deschide cu înfrigurare pachetul şi găseşte ExNM-2, un unguent anticalviţie de data aceasta pe bază nu de găinaţ proaspăt de bibilică, ci de gâscă leşească (găinaţ cu aromă de avocado şi izmă creaţă), precum şi de splină de porc tânăr, toate acestea fiind macerate în urină de cal lipiţan. "Ungeţi cu încredere, timp de trei zile la rând, cutia craniană - scria Lică Sămădăul într-un prospect scris cu creion chimic. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă mie pentru un antidot."
"Aoleu! Să mă dau cu pişat de iapă pe cap!" cugetă scârbit poetul. Însă nu are ce face şi îşi unge chelia cu alifia lui Sămădău.

Urmează zile lungi de aşteptare. Peste o săptămână, într-adevăr, a început să se ivească ceva. Dar ce? Erau nişte fire, mai degrabă nişte ţepi, fiindcă atunci când dădea cu mâna pe cap se înţepa ca într-o ragilă de scărmănat lâna. Firele sau ce-or fi fost erau rare şi cenuşii, cum cresc câteodată în bărbie la unele babe. Mă, ce dracu să fie?

După câteva zile ţepii încep să crească şi să se îndesească. Confuz, tot pipăindu-se şi examinându-se în oglindă, poetul e cuprins într-o bună dimineaţă (bună e un fel de-a zice) de-o cumplită bănuială: "Ia te uită lucrul dracului! N-o fi păr de porc? Daaa, e păr de porc fără doar şi poate: gros, aspru, ţepos, bun de făcut perii sau pensule." Atunci bietul senator cugetă amar: "Vai! Bine a zis cine a zis vorba: Câinele se-ntoarce la vărsătura lui şi nebunul la nebunia lui. Aşa m-am întors şi eu la porcia mea. De porc am vrut să scap, şi tot porc am ajuns."

Urâte zile au urmat pentru poetul, activistul, teleastul, politicianul şi etc. Mistreţeanu. Acasă se bărbierea pe cap din oră în oră, dar lamele nu mai făceau faţă. Aparatul de ras Gillette Blue 3, chiar şi cu lame care se ajustează automat la contururile feţei, în cazul nostru - ale capului, era neputincios. La Senat şi oriunde mergea poetul purta mereu o şapcă proletară de-a răposatului domn Vergulescu (i-o dăruise poetului miloasa madam Vergulescu). Curând însă presiunea ţepilor a început să se facă simţită tot mai mult, iar şapca îi tot sălta în sus ca la clovni. Iar perii aspri nu-i mai putea tăia nici cu maşina de tuns oi. Atunci s-a hotărât să iasă în lume cât mai rar. Strictul necesar! Dar parcă poţi? Cum să explodeze un vulcan într-o oală de noapte?

Dar necazul şi mai mare consta în groaznica putoare pe care poetul o degaja. A început să emane pe nesimţite mirosul greu, nici el nu ştia când, cum şi de ce. La început a crezut că mirosul fetid urca dinspre ficat. "Pateul e de vină -îşi zise senatorul - trebuie s-o las mai moale cu whiskey-ul. Nu mai merge să pun sticla la gură şi... gâl-gâl-gâl. Am totuşi o vârstă. Şi, în context, Mistreţeanu îşi aduce aminte cu satisfacţie de zilele şi mai ales nopţile de la Cenaclul pe care-l conducea odinioară. O, nopţile pierdute, o, cruntele băute, o fetele... şi mormanele de chiloţei, cu care femeia de serviciu umplea tomberoanele a doua zi dimineaţă!

Dar reveni repede la cumplita realitate: emana o duhoare cumplită de porc! Degeaba se spăla tot mai des, degeaba folosea şampon din cel mai scump şi îşi freca ţepii de porc până i se înroşea pielea capului - tot mirosea! Mirosea e un fel de a zice. De fapt puţea a porc de-ţi cârmea nasul din loc. Unii amici se arătau miraţi şi au început să facă aluzii. Îl compătimea câte unul:
- Munceşti mult, amice!
- Da, muncesc.
- Şi senatul, şi teveul, şi scrisul... prea năduşeşti, ca să mă exprim aşa.
- Dă, când ai talent trebuie să şi munceşti mult.
- Nici nu mai ştiu ce putoare politică, pardon, culoare politică ai! Liberal? Conservator? Sau eşti social-demontat? He-he! Mai odihneşte-te şi tu, mai fă o baie...

Iar Mistreţeanu înghiţea găluşca. Altă dată altul, poet şi el, îi zice cu toleranţă afabilă:
- Colega, nu te supăra! Ştiu că noi, poeţii, suntem mai rupţi de contingent, dar... totuşi... o minimă corelaţie cu realitatea trebuie... înţelegi... higiena... curăţenia corporală, că pe urmă ajungem, he-he, ca în cărticica nepoată-mii, aia cu Rica murdărică: Lasă-i pe-alţii şi fă bine/ De te spală-ntâi pe tine. He-he-he, nu te supăra, colega!

Mistreţeanu tăcea mâlc şi se făcea că nu înţelege.

Într-o dimineaţă, Mistreţeanu aude, prin fereastra deschisă a biroului său, o discuţie între nea Titi, şoferul lui, şi menajeră:
- Ce faci, Titişor, iar speli maşina? Ai spălat-o şi ieri.
- O spăl, madam Vergulescu, fire-ar al dreacului, că pute a porc.
- Care porc, Titişor?
- Un porc pe care-l ştiu eu, madam Vergulescu, băga-i-aş sârma-n nas, face Titi, un oltean pirpiriu, dar dat în Paşte.
- Cine? Cumva..., zice madam Vergulescu şi arată cu degetul înspre biroul senatorului, care se uita printre perdele.
- El, el, madam Vergulescu. Fire-ar al dreacului cine m-a făcut şofer la porcanul ăsta. Pute, dom'leee...
- Vezi să nu te-auză!
- Ba să m-auză, madam Vergulescu. Dac-o mai ţine tot aşea, eu îmi dau demisia. Mă duc şi mă angajez la mine, la bulibaşa de la Vâlcea. Că nici la ţigani nu miroase aşea, fire-ar porcanul dreacului. La ăsta pute insuportabil, dom'le!
- Nu mai spune! Şi nu i-e ruşine obrazului?
- Deloc, madam Vergulescu. Hai, să zic de mine! Când lucrezi la şaibă, te murdăreşti. P-ormă n-ai timp să te speli, că te goneşte ăştia toată ziulica şi se întâmplă să miroşi. Dar ăsta stă toată ziua la Parlament şi freacă mangalu'. Efort fizic - ioc!
- Da, da' el mănâncă rahat toată ziua în Senat. D-aia îi pute gura.
- Asta poţi s-o mai zici o dată, madam Vergulescu!

Nu trecea zi ca Mistreţeanu să nu aibă astfel de neplăceri, care-i făceau viaţa amară: ba o discuţie ca cea de mai sus, ba o aluzie perfidă în Senat, ba insinuări ticăloase în presă. Primea şi diverse scrisori anonime. De la colegii din Senat, se pare, a primit într-o bună zi următoarea scrisoare:

"Iubite Mistreţe(ne),

Suntem nişte colegi de Senat, care te cunoaştem destul de bine, ca să ne fii, dacă nu simpatic, măcar indiferent; în orice caz, ca să nu ne fie silă de tine. Dar asta până de curând, când nu diseminai mirozna pestilenţială, pe care o emani astăzi peste fotoliile Senatului, indiferent de putoarea politică. E treaba ta că linciureşti la troacă toată ziua, dar noi ce vină avem, ca să suportăm duhoarea de animal? Problema ta este că pirodocii pe jugan şi ghinbuiul nu alimentează ontropic reţeaua loxotică. Îţi putem găsi o singură scuză legată de faptul că eşti urmaşul urmaşilor unor porcani vestiţi din Pârca, locul unde te-a fătat mă-ta. Să porţi sănătos această ilustră ascendenţă şi să-ţi trăiască godacii.

Îţi propunem câteva soluţii, ca să scapi de pielea răpănoasă.

Profită de aceste soluţii. Nu ai nici o şansă, aşa că profită.

Cu doriri de bine, urluială cât încape în troacă şi cuţit subţire
Un grup de parlagii

Singura soluţie era antidotul, de care vorbise Lică Sămădăul la telefon. Dar madam Vergulescu nu mai prindea legătura cu veterinarul (poetul nu se mai apropia de telefon nici să-l pici cu ceară). Trebuia insistat! Până ce va intra în legătură cu beţivul de Lică, Mistreţeanu hotărî să se retragă din viaţa publică. Aşa şi făcu: nici tu Senat, nici tu televiziuni, nici tu interviuri - nimic! Să-l urmeze astfel pe marele poet Gongora: Houra me ha causado hacerme oscuro a los ignorantes, que es la distinction de los hombres doctas (Lucru de cinste am socotit că este să devin obscur pentru neştiutori, căci aceasta este ceea ce-i deosebeşte pe oamenii învăţaţi).

Dar obscuritatea nu-l scăpă de chinuri. În fiecare noapte avea coşmaruri. Avea cam acelaşi vis îngrozitor. Într-o subterană întunecoasă era anchetat şi maltratat mai rău ca tovarăşul Che sau Ilie Pintilie. Nişte momâi-anchetator îl pisau cu întrebări:
- Acuzat Mistreţeanu, eşti arestat ca participant la o turmă contrarevoluţionară chiaburo-porcească. De ce nu vrei, mă, să recunoşti că eşti porc? Povesteşte anchetei despre activitatea ta de vier contrarevoluţionar.
- Nu am făcut parte din nici un grup chiaburo-porcesc şi nu am desfăşurat activitate contrarevoluţionară. Dimpotrivă...
- Ancheta dispune de date convingătoare că tu, porc fiind şi având o stare de spirit duşmănoasă faţă de regimul socialist, ai făcut sistematic agitaţie contrarevoluţionară în turma anturajului tău, îndreptată împotriva măsurilor pe care le iau partidul şi organele superioare de stat. Trebuie să faci depoziţii complete şi conforme cu adevărul.
- Nu am desfăşurat nici un fel de activitate contrarevoluţionară. Dimpotrivă, eu am luptat pentru idealurile...
- Minţi! Ancheta deţine suficiente fapte din depoziţiile martorilor conform cărora ai făcut agitaţie anticomunistă activă. Spune adevărul!
- Repet, nu am făcut nicăieri şi niciodată agitaţie anticomunistă. Din contra, am luptat pentru idealurile neîntinate...

Şi jart-jart! urmau două palme, care-l trezeau pe poet în sudori reci. Se sucea, se învârtea şi pe urmă adormea. Şi iarăşi îi apăreau în vis momâile fără chip ale anchetatorilor. El stătea la masă cu un bec orbitor în ochi.
- Acuzat Mistreţeanu, povesteşte ce cunoşti despre agitaţia anticomunistă dusă de porcul Cicerone Vadim Sudor.
- Nu cunosc nimic despre agitaţia anticomunistă dusă de Cicerone Vadim Sudor.
- Minţi! Ancheta te avertizează: negarea permanentă nu va duce la nimic bun. Îţi propunem să povesteşti în amănunt despre agitaţia contrarevoluţionară proprie, dar şi a numitului porc Cicerone Vadim Sudor.
- Repet, nu am desfăşurat agitaţie contrarevoluţionară şi nu mă recunosc vinovat de aceasta. Din contră, eu am luptat întotdeauna pentru idealurile neîntinate ale comu...

Jart-jart! urmau palmele şi o trezire dureroasă. Stătea în pat şi se gândea, se gândea... dar nu ajungea la nici o concluzie. Abia spre dimineaţă adormea. Of, în fine! Cine nu ştie somnul dulce de dimineaţă! Dar iată iarăşi subterana rece şi întunecoasă:
- Acuzat Mistreţeanu, ancheta cunoaşte că în august anul curent ai organizat o adunare anticomunistă la care ai făcut agitaţie contrarevoluţionară, răspândind zvonuri provocatoare precum că toţi porcii noştri sunt exportaţi în Occident. Depune mărturii conforme cu adevărul în acest sens.
- În august anul curent am ţinut, într-adevăr, o adunare, dar nu a fost anticomunistă, ci de folk, şi nu am discutat cu nimeni privitor la destinaţia de export a porcilor noştri.
- Măi, mistreţule, măi! Avem declaraţiile mai multor martori, care susţin că eşti un porc. Hai, recunoaşte că eşti porc!
- Neg că aş fi porc.
- Ancheta dispune de date concrete precum că, fiind în relaţii strânse cu alţi porci notorii, aţi făcut propagandă contrarevoluţionară printre oamenii muncii de la oraşe şi sate. Mai mult, ai infestat cu duhoarea ta de porc tineretul nostru revoluţionar. Recunoaşte că eşti porc.
- Nu, nu sunt porc.
- Ancheta dispune de date că eşti porc. Ia cunoştinţă de depoziţiile martorilor (I se înmânează depoziţiile).
- Mă cunosc într-adevăr, cu persoanele în cauză, dar nu am avut legături apropiate cu ele. Aşadar, martorii nu aveau cum să ştie, dacă sunt porc sau nu.
- Sergent! Scrie în procesul-verbal: "În ciuda faptelor indubitabile, care confirmă depoziţiile martorilor că este porc, ne referim aici la comportament, la orientarea vădit duşmănoasă antisocialistă şi, în general, la conduita de viaţă, numitul Mistreţeanu Aurelian nu vrea să recunoască aceasta sub nici o formă. Propunem tribunalului Revoluţionar pedeapsa capitală". Ai să sfârşeşti, Mistreţene, la închisoarea Jilava cu un plumb în şoriciul ăla gros.

Şi Mistreţeanu se trezea în sudori reci. De fiecare dată i se vorbea de alt loc de execuţie. Uneori i se vorbea în final de Fortul Nr. 13 de la închisoarea Jilava. Alteori era Gherla. Alteori era - curios! - poligonul de execuţie Butovo de lângă Moscova. Dar cel mai rău era când i se anunţa ca loc al execuţiei unitatea militară din Târgovişte. Zidul acela părăsit şi neisprăvit îl cutremura.

Şi într-o zi veni o scrisoare de la Poliţia Arad, care informa în stilul neutral (ca să nu scadă demnitatea poliţiştilor) că numitul Ştefan Sămădău zis Lică a fost găsit în stare de ebrietate în data de cutare, pe strada cutare şi cutare. A fost dus de urgenţă la spitalul judeţean, având în vedere afecţiunile grave de care suferea. Aici a decedat în ziua de cutare anul curent, ora cutare.

Mistreţeanu îşi pierdu orice speranţă. Bău crunt mai multe zile. Şi într-o zi se deplasă cu greu la baie. De-abia se ridică cu membrele din faţă pe chiuvetă şi rămase uluit: acestea nu erau mâini, ci picioare de porc! Se uită năucit în oglindă. De acolo îl privea cu ochii în osânză UN PORC. UN PORC SADEA!

Mai departe lucrurile sunt acoperite de mister. Mistreţeanu a dispărut fără ca nimeni din cei ai casei să poată da amănunte. A dispărut şi maşina personală a senatorului. A fost găsită de poliţie peste vreo lună la una din gropile de gunoi ale Bucureştilor. Era plină de noroi, iar în jurul ei muşluiau nişte purcei, care sălăşluiesc pe lângă astfel de gropi de gunoi, hrănindu-se cu resturile de alimente de acolo.

La un timp după aceea, Viorel Ilucă, un reporter de succes, a scris un articol de tot hazul. Cică la groapa de gunoi cu pricina, în casa unui gospodar din preajmă, care avea şase porci, pe care-i hrănea cu alimente putrezite de la "vărsătoare", s-a trezit cu un nou locatar al cocinii. Într-o dimineaţă, venind la porci să le dea de mâncare, domnul Vasile Pantelimonescu a scăpat găleata jos de uimire: în cocină nu avea şase porci, ci şapte. Iar ăsta, al şaptelea, izbea cu surla în ceilalţi să-şi facă loc în ceată. Şi izbutea, fiindcă era mai mare şi mai gras ca toţi. Mai departe reporterul făcea nişte remarci caustice apropo de maşina senatorului găsită în preajma casei gospodarului şi de porcul apărut în cocina acestuia. Familia lui Mistreţeanu a trimis la ziar o scrisoare indignată în privinţa articolului lui Ilucă. Nu trebuia întinată memoria marelui om!