Magia matematicii

Într-un mod greşit, matematica este privită ca un lucru glacial, static, ba chiar imposibil uneori, elevii nesfiindu-se să pună acele întrebări deja antologice: "La ce ne foloseşte matematica în viaţă? Ne întâlnim în viaţa de zi cu zi cu ea?", viziunea lor fiind că, dincolo de lucrurile elementare, există doar încrengături inutile, răpitoare de timp. Fireşte că e o impresie falsă într-o lume conformistă ce ignoră amplitudinea cu care ar trebui privite anumite fenomene din juru-ne, raportate intrinsec la conştiinţa fiecăruia, căci, după cum bine spunea Platon, "adevărul matematic există într-o lume independentă de om, iar mintea recunoaşte aceste adevăruri prin contemplare"

Cunoscând percepţia eronată a elevilor asupra matematicii, mulţi dintre ei văzând în ea ceva monstruos, obişnuiesc să-mi încep ora c-un citat, pe care-l comentăm apoi două-trei minute. Fie un vers, fie o strofă, fie o spusă care-mi place. Încerc să le deschid orizonturi nebănuite, evidenţiind astfel interdependenţa unor domenii aparent opuse, încerc să le provoc simţirea, să le deschid apetitul spre o cunoaştere mai amplă, umanizând, totodată, matematica.

Într-una din ore, într-un anumit context, le-am recitat elevilor puţin din Eminescu:
Apoi le-am explicat fenomenul, iară ei, copii de 11-12 ani, au fost profund impresionaţi.

A doua zi, la-nceputul orei, am scris pe tablă:
- Copii, de ce n-au răspuns stelele?
- Pentru că muriseră, doamna, ca în poezia aceea...
- Doamna, dar cum se-nmulţesc stelele? mă întrebă Sebi Bălău.
- Se-ndrăgostesc şi-apoi se căsătoresc, răspunse prompt, zâmbind cu subînţeles, Sorin Şelaru.

Într-o altă zi, citatul orei a fost:
Au intuit în două-trei minute că suntem mai mult decât ceea ce ştim că suntem, că suntem mai mult decât ceea ce putem vedea, vorbindu-le, nu o dată, în anumite paranteze din oră, despre aceste aspecte ale fiinţei, despre importanţa spiritului şi despre nobleţea sa. Sorin Şelaru imediat m-a-ntrebat:
- Doamna, dar ce-ar fi dacă nu ar exista nici lumină, nici întuneric? Dacă nu ar exista existenţa însăşi ar exista poate un loc gol, un neant.
- Păi tot ar exista ceva, golul, îi răspund.
- E un paradox paradoxal de paradoxal, doamna.

Ştiindu-le candoarea, le-am dat, într-una din ore, o spusă a lui Einstein: "Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri: să crezi că nu există magie sau să crezi că totul e magie."
- Există sau nu există magie, există oare minuni?

Şi-au început imediat:
- Doamna, focul e o magie, din acel băţ de chibrit să iasă flacăra aceea!
- Şi undele radio, noi nu le vedem, dar există.
- Şi apa, doamna, e o minune. Şi copacul care creşte din acea sămânţă mică!
- Eu, uneori, merg prin anumite locuri şi simt că am mai fost acolo. Nu e tot magie? mă întrebă Sebi.
- Şi-apoi, doamna, există Zâna Măseluţa, există Moş Crăciun şi Moş Nicolae.
- Şi muzica e o minune!
- Doamna, când sunt lângă frăţiorul meu, simt ceva din inimă că iese spre el. Tot magie e, îmi spuse Sorin.
- Dar faptul că existăm, copii, ce este?
- E o minune, doamna, viaţa este o minune.

Cu zâmbetul pe buze, dară şi-n suflet, ne-am apropiat cu drag de matematică, privind-o şi pe ea tot ca pe o frumoasă minune.