Punct şi de la capăt

Cred că e inutil să încep cu altceva decât cu ceea ce ne priveşte pe toţi cei care ştim să citim în româneşte acum. De fapt, îi priveşte şi mai mult pe cei ce încă n-au învăţat încă limba română, pe cei mici şi pentru care ar trebui să ne pese. Şi, din nou, sunt mândră de mii de oameni de aceeaşi naţie cu mine. Ceva s-a schimbat în noi, generaţia nouă. Ştim să fim solidari, să ne asumăm acţiunile, să luptăm pentru o cauză. Din nou, am simţit că putem fi uniţi, că putem lupta, indiferent de tradiţia corupţiei din ţara în care s-a întâmplat să ne naştem. Deşi nu m-a caracterizat naţionalismul niciodată, poate cu vârsta, poate şi când începi să ai o familie, se trezesc nişte sentimente foarte puternice legat de dreptate. Spiritul justiţiar depinde şi de o anumită stare în care te afli la un moment dat. Mai multe lucruri ţin de conjunctură: o perioadă a vieţii în care te afli, evenimente care te-au marcat, situaţii noi, locuri diferite pe unde ai umblat, dar oricât ai fi de blazat, indiferent, nu are cum să nu-ţi pese de repercursiunile pe care un sistem politic le are asupra vieţii în general. Cum ar fi arătat viaţa mea de acum dacă atunci când aveam şapte ani nu ar fi picat Zidul Berlinului şi odată cu el întreg sistemul comunist din Europa de Est? Nu ştiu. Probabil că nu aş fi văzut nici jumătate din ţările pe care le-am văzut, nu m-aş fi apucat de yoga, nu aş fi putut scrie în felul în care o fac. Nu m-aş fi putut exprima liber! Ei bine, numai la acest gând simt cum mi se face pielea de găină. Cum ar fi ca deodată să nu-mi mai pot exprima opiniile de frica unui sistem? Mă întreb poate cum au supravieţuit ai mei, mă întreb cum aş supravieţui mental. Cum aş putea să-mi cresc copiii într-un sistem totalitar? Sper să nu aflu niciodată. Sper că, până la urmă, binele învinge, ca-n poveşti. Sper că suntem atât de responsabili încât să învăţăm din trecut şi să acţionăm cu cap. Dar, vorba tatălui meu, şi ei sunt mulţi, şi proşti pe deasupra. Aşa că, atâta timp cât simţi că te lupţi cu morile de vânt, ştii că a venit timpul să acţionezi. Aici şi acum, aşa cum am învăţat mai prin toate locurile prin care am umblat, că trebuie să fii spontan, prezent, cu ochii în patru, fără a-ţi pierde simţul analitic, simţul critic, simţul raţiunii. Al treilea ochi. Hinduşii au acest concept, al celui de-al treilea ochi, cu care poţi vedea în sufletul cuiva. Cu acest al treilea ochi, sau intuiţia, după cum spun psihologii, poţi vedea dincolo de aparenţe, poţi şti lucruri pe care nu le poţi demonstra. Poţi prevedea binele sau răul, poţi fi deasupra materialului. Cu acest al treilea ochi deschis, sper ca noi, cei care avem cât de cât educaţie şi minte în ţara asta să fim lăsaţi liber în a face ceea ce avem de făcut. Pentru că avem atâta pregătire şi inteligenţă să le facem. Dar vrem să fim lăsaţi să le facem. Dacă vom mai întâmpina multe piedici s-ar putea să ne enervăm la un moment dat şi să ne luăm drepturile cu forţa, dacă cu vorba bună nu se poate. Lupta pentru dreptate nu înseamnă violenţă, nu înseamnă să cucereşti prin brutalitate. Gandhi. Cum a ştiut Gandhi să lupte prin tăcere, prin post, prin înţelepciune? Oare noi nu putem să ne câştigăm drepturile decât prin forţă? Trebuie să demonstrăm că suntem mai puternici decât ei? Nu. Trebuie să fim perseverenţi. Şi hotărâţi. Şi corecţi. Şi să ne cerem drepturile. The moment is now! Deşteaptă-te române, oriunde te-ai afla!