Deşi am plecat destul de dimineaţă, am ajuns spre seară. Apusul a fost la 12:53. Eşti perfect conştient că e mijlocul zilei şi cu toate astea ţi-e somn tot timpul.
Pe aeroport o parte dintre oamenii din avion nu au coborât. Aeroportul din Tromso este doar o oprire, aeronava mai are de atins câteva puncte. Oraşul nu e foarte mare şi se întinde o parte pe continent, o parte pe o insulă apropiată.
Şi aici temperaturile sunt mai blânde decât cele la care ne-am aşteptat, însă bate vântul extrem de puternic. Băncile nu lucrează cu bani lichizi, la aproape orice intrare sunt lumânări aprinse, străzile sunt semnalizate cu nişte beţe portocalii lungi cam de un metru şi jumătate pentru ca atunci când ninge foarte tare să te poţi ghida cu ajutorul lor, relieful este destul de stâncos şi, da, aşa cum scriam mai sus, bate vântul. Tare. Tot timpul. Nu sunt foarte mulţi copaci şi e linişte. Puţini oameni pe străzi. Cred că vântul şi marea sunt cele mai zgomotoase entităţi. De pe la amiază e seară şi de pe la ora 14 - 15 e noapte.
Odată cu venirea beznei emoţiile cresc. O parte dintre norii de peste zi s-au mai risipit, însă nici urmă de auroră boreală. Ne consolăm cu faptul că se anunţă vreme bună pentru zilele viitoare şi cu faptul că mâine mergem pe mare.
Am vorbit cu nişte localnici care ne vor duce să vedem balene. Ni se spune că trebuie să fii extrem de ghinionist să nu le vezi, anul acesta s-au apropiat foarte mult de ţărm, în număr mare. Zâmbim amar cu gândul la cerul negru de deasupra. Eu sunt uşor cu sufletul îndoit pentru că am aflat că barca cu care vom merge mâine e una gonflabilă. Asta e bine, pentru că dacă vom vedea balene ne vom putea apropia destul de mult de ele, şi e rău, pentru că, cel puţin în capul meu, sunt mai instabile şi nesigure. Altfel totul în regulă. Vom sta aproximativ cinci ore pe mare (cam cât va fi lumină).
Răpuşi de vânt ne hotărâm să ne îndreptăm spre locul unde suntem cazaţi, hotărâţi să revenim mai pe seară. Pe drumul de întoarcere suntem mai tot timpul cu ochii pe cer. Ştim exact în ce parte e Nordul şi care sunt direcţiile în care ar trebui să se manifeste Aurora a cărei apariţie depinde de multe detalii. De la activitatea solară din momentul respectiv până la cât de senin e cerul, cât de mare este viteza vântului şi cât de intensă este luminozitatea din teritoriul din care încerci s-o observi. E din ce în ce mai clar pentru noi: nu e atât de simplu. Treptat se instalează în discuţiile pe care le purtăm un uşor ton de consolare reciprocă şi ne pregătim să ne obişnuim cu ideea că s-ar putea totuşi să fi venit până aici iar Aurora s-o vedem până la urmă doar în fotografii.
Nu a fost nevoie decât de încă o privire în sus.
Se unduia leneş într-un spaţiu lăsat liber parcă intenţionat de nişte nori. Era acolo, firavă, dar prezentă.
Se poate deci.
Vă scriu rândurile astea şi ieşim iarăşi. De data asta sper că reuşim s-o prindem şi-ntr-o fotografie. Cea neagră pe care o vedeţi mai jos surprinde momentul când am văzut-o prima dată. Ştiu, ştiu că nu se vede nimic. Dar eu am văzut ce n-a reuşit să vadă aparatul foto. La fel şi Flori şi Andrei. Noi ştim. Pe 20 noiembrie 2014 la ora 17:13 am văzut prima dată Aurora B.
(Tromso, 21 noiembrie 2014)