Să creştem mici, o lectură surprinzătoare

Citiţi un fragment din această carte.


Laura Grünberg este socioloagă, scriitoare, profesoară şi activistă în mişcarea de femei din România. Licenţiată în matematică a obţinut doctoratul în sociologie. A publicat în zona sociologiei genului, sociologiei corpului şi sociologiei educaţiei. Are o bogată experienţă didactică şi de cercetare. Este prof. asociat la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi la SNSPA. A fost o bună perioadă de timp coordonatoare de programe la Centrul European UNESCO pentru Învăţământ Superior (UNESCO-CEPES). Este de asemenea autoarea unor cărţi de copii foarte apreciate.

Toţi copiii vor să devină oameni mari. Dar ştiaţi că unii oameni vor să rămână copii şi nu pot? Ştiaţi că a creşte prea mare (nu în înălţime!) poate fi periculos pentru orice om, dar şi pentru omenire? Aţi auzit de oamenii-codiţă, de plutitori, de pufoşi, de omari şi de omici?

Iată o carte despre felul în care nişte copii isteţi pot să-i ajute pe oamenii mari să nu crească în exces. Veţi găsi aici fel de fel de propuneri ingenioase de combatere a omaritei - boala crescutului excesiv la oameni -, un Ghid de crescut mic, cu teste de evaluare a bolii şi cu exerciţii de combatere a ei, dar şi o bandă desenată!

Să creştem mici este o carte pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei (prea) mari.

"Cum să salvezi lumea de acreală, plictiseală şi lipsă de imaginaţie?" se tot întreabă omicii. Observând ei că prea mulţi oameni mari se transformă - subit sau pe îndelete - în omari nesuferiţi, omicii au pornit în căutarea unor soluţii.

Veţi găsi aici sfaturile unor omici entuziaşti şi plini de energie pentru vindecarea omaritei incipiente, avansate, ba chiar şi cronice. Dragostea, râsul, nişte cărţi şi nişte desene animate (Micul prinţ sau Alice în Ţara Minunilor, de pildă) ar putea fi de mare folos, spun ei.

Acest volum a câştigat Premiul I, secţiunea Proză, la Concursul de literatură pentru copii şi tineret "Trofeul Arthur", editura Arthur, 2012.


Să creştem mici, ultima apariţie de carte pentru copii de toate vârstele, semnată Laura Grünberg, este o lectură surprinzătoare prin faptul că imaginaţia ludico-satirică a autoarei ne este livrată sub formă de manual de instrucţiuni de "dez-omarizare" şi nu de poveste, aşa cum suntem obişnuiţi în cadrul vast al literaturii de profil. Cartea este o încercare insolită de eseu pentru copii. În fond, de ce nu? Cine şi ce ne face să credem că doar basmele şi doar clasica naraţiunea pot capta atenţia şi stârni imaginaţia unui copil? Nu suntem tocmai obişnuiţi cu o literatura pentru copii care să nu fie o specie a ficţiunii epice, ori Laura Grünberg ne propune tocmai un asemenea experiment: o formulă semi-abstractă de abordare a temei prin care copilul este antrenat să descopere lumea adulţilor ca pe un obiect de studiu extra-şcolar.

Scrisă ca un ghid de călătorii prin lumea celor mari (a omarilor) cartea este o fabulă socială în toată regula, cu personaje generice precum: pufoşii, plutitorii, ofuscaţii, avuţii sau paraziţii. Inevitabil gândul te duce la Micul Prinţ şi la tipologiile umane cu care se confruntă eroul lui Saint-Exupéry, însă, spiritul în care Laura Grünberg abordează tema este unul cu puternice accente comice, în vreme ce povestea pelerinului venit din stele este una prin excelenţă lirică. Savuroasă în aluziile la obiceiurile, năravurile şi noile manii contemporane şi realist-ironică în ce priveşte convenţiile de comunicare din lumea tot mai virtualizată în care trăim, cartea Laurei e un prilej de reflecţie asupra tertipurilor şi stereotipiilor vieţii de adult şi o invitaţie la revenirea la copilărie. O privire genuină poate oricând revitaliza universul în care ne mişcăm, îl poate reîmprospăta şi face misterios şi captivant.

Deşi spiritul satiric este, fără îndoială, prezent în construcţia întregii cărţi, nu este unul maliţios. Laura practică o formă de ironie temperată şi prietenoasă la adresa prea puţin graţioşilor "omari". Deşi se solidarizează cu "omicii" are o anumită înţelegere şi indulgenţă faţă de cei din cealaltă tabără, considerând, optimist, că în fiecare "omare" există un potenţial "omic" adormit, uitat sau părăsit care poate prinde oricând viaţă.