Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Să împodobim bradul


Nicole Sima

23.12.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se apropie Crăciunul. Bradul proaspăt răspândeşte un miros îmbătător. Fixat pe suportul special, străjuieşte deja odaia cea mare în care, an de an, îşi găseşte locul. Nu aşteaptă decât să fie împodobit cu globuri colorate, luminiţe şi beteală.
 
Ca de obicei, mama şi cei doi băieţi ai ei s-au apucat de treabă. În timp ce pregăteau globurile, le-a venit o idee: ce-ar fi să joace un mic joc de imaginaţie?
- Uite - zise mama -, să luăm câte un glob şi să spună fiecare ce vede în oglinda lui.
- Începem cu cel verde?
- Sigur, cum vreţi voi.
- Eu văd un cap verde... haha... adică pe mine - se grăbi fratele mai mare.
- Eu văd încă un cap verde lângă al tău - replică mezinul. Pe al meu. Dar tu, mami, ce vezi în globul verde?
- O, eu văd mult mai multe acolo. Uite câmpul cu iarbă proaspătă. M-aş descălţa şi aş alerga prin el, apoi aş culege câteva floricele ca să vă fac câte-o coroniţă.
- Ce frumos! Şi ce mai vezi?
- Mă văd într-o pădure, la munte. Printre frunzele copacilor mai răzbate câte-o rază de soare. Este plăcut. Şi îmi place să urc până dau de pădurea verde de brazi. Respir adânc. O minunăţie!
- Poate că bradul nostru vine tocmai din pădurea ta.
- Mai ştii?... Hai acum să prindem globul verde în pom. Urmează?
- Globul galben. Eu văd o lămâie.
- Eu văd o minge.
- Ha-ha! Mă temeam că vă veţi vedea iarăşi pe voi doi, dar acum cu feţe gălbejite. Să vă zic şi ce văd eu în acest glob. Dacă mă uit foarte atentă, văd o mămăligă aburindă pe masa unei familii frumoase ca a noastră. Sunt cu toţii adunaţi în jurul mesei şi aşteaptă să-şi primească porţia. Mama le pune întâi celor mici şi nerăbdători, tatălui venit obosit de la lucru şi la urmă îşi pune şi ei. O face cu grijă, ca să mai rămână pentru ceilalţi fomişti, căci, cine ştie, poate mai doresc să primească un mic supliment.
- Mniamy! Ce poftă ne-ai făcut! Ne faci şi nouă o mămăligă cu brânză?
- Vă fac, vă fac, dar staţi un pic să terminăm de pus globurile. Ce ziceţi de globul albastru?
- Cerul?
- Foarte bine.
- Şi marea, nu-i aşa?
- Şi marea. Întinderea albastră şi întâlnirea ei cu cerul senin, de o altă nuanţă, pe linia orizontului. Adevărat. Dar uite că eu văd acum în globul albastru o altă imagine. Mă văd pe mine în clasele primare. Aveam un palton nou, de culoarea untului. Cum s-o fi întâmplat, nu mai ştiu, dar m-am trezit cu o pată mare de cerneală albastră pe piept. Am venit acasă foarte tristă. Mă gândeam mai mult la ce-o să spună mama când va vedea "frumuseţea" de pată. Îmi părea rău s-o necăjesc. Dar mama, chiar dacă s-a necăjit la început un pic, văzându-mă pe mine gata să plâng, m-a liniştit şi mi-a spus că ştie ea că petele de cerneală ies la spălat, mai ales dacă pui puţin lapte pe ele.
- Şi pata albastră chiar a ieşit?
- A ieşit de pe palton, dar nu şi din memoria mea şi de aceea, când faceţi voi câte-o mică şi nevinovată boacănă, o rezolvăm împreună cu calm, la fel ca în întâmplarea din copilăria mea. Cine pune globul albastru în pom?
- Tu, mami. Meriţi această cinste.
- Ha-ha! Mulţumesc! Ce glob mai urmează?
- Unul portocaliu. Eu văd o portocală.
- Eu un soare la apus.
- Ce imagine poetică! Bravo! Eu văd din nou o întâmplare mai veche. Aveam un ursuleţ de pluş portocaliu. Nici prea mare, nici prea mic. Îl iubeam foarte mult şi îl luam cu mine cam peste tot. Aşa s-a făcut că ursuleţul portocaliu stătea comod în rucsăcelul meu, în timpul unei excursii la munte. Eram cam şase persoane şi ne-am aşezat să mâncăm ceva într-un luminiş. Dar, la un moment dat, atras probabil de mirosul mâncării, şi-a făcut apariţia un dulău. Un câine ciobănesc mare de tot, care se uita fix la noi şi nu părea prea prietenos. Ni s-a făcut un pic teamă, pentru că ştiam că el ne-ar fi putut socoti o ameninţare pentru oile pe care le păzea împreună cu alţi câini. Ce credeţi, copii? Ideea salvatoare se afla tocmai în rucsacul meu. Ursuleţul portocaliu. L-am scos cu grijă şi l-am pus pe iarbă cu faţa către câine. Văzând o arătare total diferită de animalele cunoscute, ciobănescul a încremenit. Ochii de sticlă ai ursuleţului îl fixau ameninţător. La rândul său, dulăul fixa cu privirea duşmanul necunoscut. Nimeni nu mişca, până când, vădit speriat, câinele a făcut stânga-mprejur şi a fugit mâncând pământul. A fost o scenă unică. Un ditamai ciobănesc înfricoşat la culme din pricina ursuleţului meu portocaliu.
- Ha-ha! Ce amuzant! Cred că de-acum încolo o să ne luăm şi noi în excursie câte o jucărie ca să ne apere de primejdii.
- Foarte bine. Hai să prindem globul portocaliu în brad. Ce ziceţi de globul alb?
- Parcă-i presărat cu zahăr.
- Nu e zahăr, e gheaţă.
- Ba e zahăr.
- Copii, sper că nu începeţi să vă certaţi acum. Tu vezi zahăr, el vede gheaţă şi eu văd şi una şi alta. Mai văd şi derdeluşul din curtea noastră pe care se dădeau toţi prietenii din cartier.
- Omul de zăpadă?
- Sigur, îl văd şi pe el.
- Şi ce mai vezi?
- Mai văd ceva ce ne place tuturor: barba lui Moş Crăciun.
- Daaa! Abia aştept să pun mâna pe ea.
- Dacă ai noroc să-l "prinzi", fiindcă el trebuie să ajungă în multe case.
- Eu o să-l pândesc. Îl pândim amândoi.
- Fie, pândiţi-l. Dar eu vă avertizez că, deşi toată copilăria mea l-am pândit cu străşnicie, nu mi-a fost dat nici măcar o singură dată să-l "prind" punând darurile sub brad. Nu ştiu, chiar nu ştiu cum se făcea că el venea în mare fugă tocmai când eu întorceam capul. Dar asta nu înseamnă nimic, pentru că am primit întotdeauna daruri foarte frumoase. Şi voi la fel. Nu-i aşa?
- Da, mami, ai dreptate. Ne-a adus întotdeauna ceea ce ne doream.
- Atunci prindeţi în brad şi globul alb de gheaţă sau de zahăr... cui îi pasă...
- Bine. Îl prind eu de data asta şi mă mai gândesc dacă rămân treaz ca să-l trag de barbă pe Moş Crăciun. Uite că mai este un glob roşu.
- A, roşu! E culoarea mea preferată.
- Asta ştim cu toţii, mami. Mereu ai ceva roşu pe tine. Nu vrei să ne spui şi nouă de ce îţi place aşa de mult?
- Ştiu şi eu...
- "De gustibus et coloribus non est disputandum!"
- Ha-ha! De unde ştii tu asta, micuţule?
- De la Bunicu.
- Bravo ţie! Ştii cumva şi în ce limbă este?
- N-n-nu prea ştiu. În... spaniolă?
- Nici vorbă. Este în limba latină. O să vă spun eu altă dată mai multe despre asta, dar acum avem treabă cu globul cel roşu.
- Eu văd un măr.
- Şi eu văd o minge.
- Minge ai mai spus. Nu se pune.
- Atunci văd o roşie. Ce zici?
- Aşa mai merge.
- Copii, eu, când mă uit bine la globul cel roşu, văd atât de multe lucruri frumoase, că nici nu mai ştiu cu ce să încep: cu trandafirii roşii cu petale ca de catifea; cu picăturile de sânge care au curs din degetul împărătesei care şi-a dorit să aibă o fetiţă cu părul negru ca abanosul, cu faţa albă ca zăpada şi cu obrajii roşii ca cele două picături; sau poate că îmi este mai uşor să mă uit la obrăjorii voştri, mai ales după ce aţi alergat pe-afară; oare nu ar trebui să-mi amintesc şi de "pisicuţă, pis, pis, pis", care avea o fundă roşie la gât? Ei, dar toate astea pălesc în faţa celui mai frumos dar pe care mi-l faceţi voi mereu: inimioarele roşii. Îmi place să le văd pe desenele voastre sau pe unde mai apucaţi să le desenaţi sau să le lipiţi. Ştiţi de ce?
- De ce?
- Pentru că este modul vostru de a vă exprima iubirea, iar iubirea este cel mai important lucru în viaţa fiecăruia dintre noi. Să ţineţi minte lucrul ăsta. Şi să mai ştiţi că acesta este şi spiritul Crăciunului. Să scoată la iveală iubirea dintre oameni, întrajutorarea, bunătatea şi tot ce este mai cald în suflete.
- Acum ştiu de ce îţi place ţie roşul cel mai mult.
- Ia spune!
- Pentru că roşul este şi culoarea preferată de Moş Crăciun.
- Ha-ha! Chiar aşa... Haideţi să prindem repede şi ultimul glob în brad, că acuşica ne trezim cu Moşul la uşă...
 

(Desen: Sara)
*
Aşteptăm poveştile voastre de Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 decembrie 2014. Mai multe detalii aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • O povestire plina de fantezie
    Daniela S, 05.01.2015, 04:45

    O povestire cu mult spirit despre ... spiritul Craciunului.
    La sfarsitul ei, chiar te astepti sa te trezesti cu Mosu' la usa, dupa ce ai prins si ultimul glob colorat in brad.
    Felicitari!


ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer