Gaura din steag (un vot alb) (text-cadru)

Textul care urmează a fost scris în dimineata zilei de luni, 17 noiembrie 2014, adică imediat după al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cînd voturile încă nu fuseseră  numărate în totalitate dar zarurile fuseseră deja aruncate (în faţa tuturor celor care uită că poporul este fatalitatea, decide destinul), la comanda (rugămintea, provocarea - a doua, deja) a dlui Sorin Bocancea, din partea revistei Timpul: 3 000 de semne şi atît. Îl public abia azi, la instalarea noului preşedinte, ca atare, cu intenţia etic-experimentală declarată de a-l păstra ca pe un fel de şablon, de text-cadru pe care, pe parcursul mandatului dlui Klaus Johannis, periodic, circular, să-l reeditez fie ca atare, fie cu adaosuri, fie, în sfîrşit, să-l modific complet, redactînd de fapt un text nou. Un pariu aşadar, angajament personal deschis în sprijinul propriului adevăr, aşa cum ar trebui să facem cu toţii, pentru a re-da forţă adevărurilor în care credem: în cazul meu, golul, ruptura rotundă, circulară, perfectă, a revoluţiei, pe care nimic nu trebuie s-o umple, s-o astupe, fie şi doar pentru a avea pe unde să respirăm, să intrăm sau să ieşim, la o adică, din această istorie, atunci cînd simţim că ne este furată. Golul din steag ca figurare a cadrului (ecranului) gol în care numai poporul cel fără chip particular poate să apară, în care nimeni, niciun lider, nicio persoană, personificare sau personalizare nu are ce căuta altfel decît prin uzurpare. Pentru gaura din steag nu se organizează alegeri! Iar la asta trebuie să vegheze spiritul revoluţiei.
 
Sîntem, în acest moment al istoriei, un popor foarte cuminte şi extrem de bine crescut, unul dintre cele mai formal-democratice popoare: ne revoltăm, ne trezim, ne reconstituim doar cînd trebuie, la vot. Nu vorbim niciodată neîntrebaţi. Erupem exact cînd şi acolo unde se filmează. Dar erupem pe bune! Şi, iarăşi, aşa cum trebuie: o secundă, exact cît flashul unui selfie revoluţionar de grup. Şi numai prin forme moştenite, ancestrale, dar utilizate ironic şi eroic: prin coadă. Dar coadă la vot!
 
Aşa cum se poate constata şi stilistic, încerc să ţin dreapta cumpănă între entuziasm şi circumspecţie. Naţiunile, şi printre ele şi naţiunea română, au încetat să mai fie teritoriale; au devenit extrateritoriale şi, deci, transteritoriale. Modul de vot va trebui să se modifice, şi unul dintre primele angajamente ale preşedintelui Iohannis va trebui să fie în acest sens. Numai că, neîncadrat şi necontrabalansat analogic, prin protocoale materiale (precum, la francezi, preînscrierea pe liste electorale), votul electronic poate deveni cu atît mai periculos, mai falsificabil.
 
Suprainvestirea simbolică a votului prezidenţial în special de către diaspora (conectarea acestor două "motive", mai exact) evidenţiază un aspect esenţial, pe care nu l-am auzit însă pomenit: în condiţiile în care alegerile parlamentare aşa-zis uninominale au devenit mai degrabă un fel de alegeri locale, legîndu-i pe electori de glia unui teritoriu parcelat, atomizat, hiperindividualizat, şi nemaipermiţînd reconstituirea subiectului politic colectiv suveran, adică a naţiunii, ci transformîndu-i pe alegători într-un fel de clienţi-contractanţi, alegerile prezidenţiale au rămas singurele universale, care permit reafirmarea subiectului politic colectiv. Or, devine clar că alegerea preşedinţelui a devenit singura legătură politică care i-a fost lăsată diasporei cu ţara, provocînd diasporiada de acum.

De fapt, structural analizat, sistemul democratic românesc actual prezintă o stranie asimetrie, o pervertire fatală (gîtul sucit al democraţiei): alegerile parlamentare, singurele cu efect politic efectiv, au fost dez-universalizate prin micro-teritorializare, alegerile de preşedinte, importante mai mult simbolic şi tocmai de aceea canalizînd investirea fantasmatică a energiilor politice, rămînînd singurele universale.
 
Dincolo de această revoluţie prin vot, marele cîştig al acestor alegeri rămîne, aşadar, reconstituirea naţiunii suverane ca subiect politic supra-individual şi regăsirea populară, de către societate, a pasionalităţii politice pierdute, secate, trucate.
 
Bula electorală însă o dată spartă, este clar, adică putem spera că alegerea lui Klaus Iohannis a fost un vot alb, un vot antisistem, prin care electoratul tînăr şi virtual a vrut să profite de sfîrşitul mandatului lui Traian Băsescu pentru a-i trimite acasă şi pe adversarii acestuia. Klaus Iohannis este gaura temporară din steag, simbolul gol al eliberării. Să vedem însă cine şi cu ce îl va umple, cine se va strecura prin gaura din steag înapoi în realitate. Starea de vot trebuie să rămîne, virtual, permanentă.