Greenpeace?

Cer iertare celor care, de trei săptămâni, vor fi observat absenţa textelor noi din rubrică. O problemă de sănătate personală m-a împiedicat, fizic, să scriu. Cum situaţia pare să se amelioreze, a crescut brusc şi pofta de comentariu. Mă grăbesc să încep mulţumindu-vă că aveţi răbdare să citiţi textele mele de pledoarie în favoarea spaţiului organizat, dorindu-vă un an nou, 2015, ceva mai blând cu noi (şi între noi).
 
Prea ocupaţi cu veşnicele noastre teme parohiale, poate că nu veţi fi observat, sau nu la întreaga ei gravitate, ştirea aceasta: https://news.vice.com/article/drone-footage-shows-extent-of-damage-from-greenpeace-stunt-at-nazca-lines

Pe scurt, activiştii de la Greenpeace au distrus o porţiune dintr-un ansamblu încă misterios aparţinând patrimoniului mondial al umanităţii, liniile de la Nazca, din Peru, pentru a-şi depozita acolo o lozincă nici măcar interesantă. Poate că asta e lupta pentru pace a comuniştilor postbelici? De la pace verde la război murdar? Paralela cu actele talibanilor de la Bamiyan, aruncând în aer statuile post-elenistice ale lui Buddha, este - vai! - sustenabilă, deşi nuanţele se impun. Dar să trecem. Prin urmare eco-activismul se preschimbă, în astfel de cazuri, dar şi în altele, precum guerilla gardening, în eco-terorism. Cere o cauză dreaptă suprimarea unei alteia, cel puţin la fel de dreaptă, dar care nu e pe radarul primeia?
 
Mi-am amintit şi că, în 2011, amplasarea Memorialului Holocaustului din Bucureşti a fost criticată sub cuvânt că, astfel, s-a sacrificat un spaţiu verde, dar nu am auzit nicio propunere cu privire la păstrarea activă, sau amplificarea suprafeţelor de spaţiu verde pierdute, nu prin interdicţii şi sabotări ale exercitării dreptului la proprietate, ca acum. Se poate acţiona prin pârghii afirmative, motivante: de pildă, prin presarea primăriei de a adopta un cod de proiectare obligatoriu pentru, ca să zic aşa, mai mult verde în oraş (nu e un simplu joc de cuvinte, cu cei de la fundaţia omonimă am vorbit primii).

O armă analoagă e la dispoziţia primăriei: actualizarea PUG-ului, sau aprobarea PUZ-urilor şi PUD-urilor. O alta o reprezintă exemplele de bună practică deja existente în lume: faţade şi terase verzi, sere, agricultura urbană ca singură formă de a menţine legal un teren neconstruit. E mai multă cercetare de făcut şi ar fi mai puţin vizibil ong-ul care ar duce o asemenea luptă (dacă tot folosim termeni belicoşi), dar efectele ar fi semnificative şi de durată lungă.

Dacă aş mai putea, aş mai scrie. Mă veţi ierta dacă nu pot acum decât atât să scriu. Nu vreau să împovărez cu gânduri sumbre o perioadă fericită a anului. Dar, poate, printre bomba cu colesterol şi colinde, vom medita o clipă şi asupra bemolilor care trebuie puşi dinaintea convingerilor noastre prea maniheiste despre buni şi răi...
 
La mulţi ani!