Existenţă

Alexandra Drobuţ are 20 de ani, e din Botoşani şi e studentă în anul doi la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Cu toate astea, ea scrie poezii de ceva vreme, chiar înainte de a intra la facultate, numai că versurile s-au materializat în iarna lui 2014 sub forma unei cărţi pentru, cu şi despre suflet - Existenţă.

Coperta şi ilustraţiile sunt realizate de Ioana Pătraşcu, care din vara lui 2013 ilustrează textele din rubrica Ceaiul de joi dimineaţă de pe LiterNet. Despre procesul de lucru, Alexandra spune: "[...] desena exact imaginea pe care o aveam în cap, lucru care mi s-a părut foarte tare şi cuantic, aşa..."

Despre cum se înşiră praful stelar pe hârtie din condei, din creion sau despre fericire, suflet şi alte minunăţii vom discuta mai pe larg în curând. Până atunci, însă, iată o mostră din ceea ce reprezintă picături din existenţa umană, prin ochii puştimii pasionate de frumos. (Ilinca Anamaria Prisăcariu)


Despre dimineţile în care ne simţim vii
M-am născut azi.
Sau poate m-am născut ieri, sau mâine?
Sau poate nu mai ştiu când.
În trecut m-am simţit şi-atunci viu.
Mi-am deschis ochii odată cu tine.
Ne-am pierdut pe drum când am adormit.
Eu sau tu?
Nu mai ţin minte.
Ne-am uitat prin gaură de sticlă şi ne-am spus:
Astăzi.
Astăzi, eu sau tu?
Simţim?

Poezie de interior
Mi-e dor de momente însufleţite,
N-am mai avut de ceva timp.
Simt că lumea se plasticizează
Rămâne scufundată undeva,
Înecată cândva.
Oamenii caută fericirea în exterior...
Fericirea e înăuntru,
în suflet
şi liniştea, tot acolo.
Totul ţine de interior,
Oamenii se simt după ce se-ating cu un sentiment,
se nasc în inimă, nu în ochi.
sau poate că renasc acolo.
Poate.
Devin orbi şi nu pentru că uită să folosească ochii -
Ci pentru că îi folosesc prea mult.



Despre artistul din tine
Te-aş fi pictat cu mâinile mele, înainte să-ţi primeşti destinul,
Dar n-am putut să-ţi pictez respiraţiile.
Te-aş fi sculptat, pe întuneric,
Atât de bine îţi cunosc perfecţiunile, imperfecţiunile
Dar să sculptez bătăi de inimă, n-am putut.
Te-aş fi fotografiat, când nu te uitai
Pe ascuns.
Aşa cum ne găsim noi, pe ascuns.
Te-am găsit.
Pe ascuns, m-ai găsit
Şi-apoi m-ai pictat şi mi-ai pus zâmbete-n ramă
Şi-ai sculptat şi mângâieri şi respiraţii
Aşa cum fac artiştii.
Dar tu nu eşti artist, nici pe departe...
Tu mă iubeşti.

Memento
Clipă, trezeşte-mă la timp,
Să nu pierd ceva din acum...
Trezeşte-mă când m-am născut,
Când m-am pierdut,
Când m-am regăsit.

Nefiinţă
O viaţă se stinge,
un copil se naşte în inimi,
un soare răsare,
o mare se retrage,
maşini se izbesc,
cauciucuri scârţâie pe şosea...
un avion se prăbuşeşte în ocean.
Valurile se frâng de stânci şi împing stâncile către noi,
noi cu ochii închişi ne frângem de stânci ca valurile.
televizoare derulează posturi în faţa canapelelor goale,
din casele goale.
Oamenii?
Se duc spre stânci să închidă ochii,
să orbească de lumina apusului
... inimii lor.
Şi să renască la răsărit,
a doua zi,
lângă soare.

Reîntâlnire
Astăzi, copilul din mine m-a luat de mână.
M-a desenat cu creta, pe ciment.
Zâmbeam în desen.
Urcam pe o scară către Soare.
Când l-am îmbrăţişat, m-am trezit brusc,
Tot pe o scara către soare.
O urc.


Ăţnetsixe
Am închis un nor într-o palmă
Ca un gând şi ca trăire.
Am închis un suflet într-un corp -
Am aflat ce e iubirea.
Mi-am pierdut vederea...
Am închis ochii sub pleoape -
M-am văzut.
Mi-am zâmbit şi-am închis zâmbetul în palmă, lângă nor.
Atunci am deschis cuşca în care-mi închisesem mintea.