(Monica Lucia Mădaş, alias Monooka - foto: Sebastian Heroiu)
Andrei Vornicu: Când ai început să cânţi şi în ce circumstanţă s-a întâmplat asta?
Monica Lucia Mădaş: Prima dată când îmi aduc aminte, eram în Cluj, la rudele tatălui meu. Mă ştiau cântătoare, aşa că m-au rugat să le cânt ceva şi am început cu o piesă din folclor, din sudul Olteniei, de unde e mama, şi le-a plăcut. Mama îmi cânta de mică şi, după ce învăţam de la ea, cântam împreună. Prima dată când am urcat pe scenă a fost la şcoală. Am început în liceu, la chitară, cântam cover-uri, folclor şi jazz. În 2005 am cunoscut-o pe Anca Parghel la un workshop de jazz la Conservator, era chiar în cadrul Festivalului de Jazz Bucureşti; acela a fost debutul meu, să-i zic aşa, de muzician profesionist. Anca m-a invitat să cânt alături de ea la Art Jazz Club chiar a doua zi. Am interpretat o piesă din zona Bihorului, cu foarte multă improvizaţie de jazz. Atunci am realizat că vocii mele i se potriveşte folclor cu iz de jazz. Şi aşa a rămas.
A.V.: Când s-a născut Monooka?
M.L.M.: Monooka s-a născut în 2007, la câteva luni după ce m-am aşezat la vatra londoneză. Simţeam că venise timpul unei noi identităţi artistice, în acord cu noua schimbare. Pe atunci nu credeam că, începând cu 2010, când s-a născut Monooka's Caravan, voi cânta preponderent muzică românească tradiţională. Deja compusesem piese în engleză şi cântam prin cluburi sau alte spaţii mai experimentale, acompaniindu-mă la chitară, şi-mi doream să scot un album cu piesele mele. În 2007 am cântat şi păpuşerit pe aceeaşi scenă cu Paloma Faith (doar cu câteva luni înainte să se lanseze) într-un club de cabaret în Piccadilly.
A.V.: Povesteşte-mi puţin despre experienţa cu Roots Revival. Ai avut în octombrie 2014 un turneu naţional în 10 oraşe din România.
M.L.M.: În 2012, într-o vizită în ţară, l-am cunoscut pe Mehdi Aminian. El cântă la ney (un fluier iranian cu tradiţie foarte veche). Am ţesut câteva improvizaţii pe teme persane şi româneşti, eram într-un tren accelerat Bucureşti-Braşov. Am cântat la un festival de folclor la Braşov şi apoi am călătorit spre Maramureş împreună cu Peter Hurley. Am poposit la Săpânţa pentru aproape două săptămâni. Acolo am discutat prima dată despre ideea unui proiect multicultural de care ulterior s-a ocupat Mehdi. În septembrie 2013 am trăit prima experienţă Roots Revival. Am petrecut o săptămână la Săpânţa împreună cu alţi şase muzicieni din diferite ţări: Armenia, Turcia, Republica Moldova, Irlanda, Iran, Liban şi am avut un concert final la Sala Radio, în Bucureşti, care a fost foarte bine primit. Am continuat proiectul şi în 2014 datorită sponsorului nostru Sensiblu şi sprijinului imens pe care Walid A. Abboud ni l-a acordat. Două turnee în primăvară şi toamnă cu schimbări de repertoriu şi muzicieni. Am colaborat cu Maria Casandra Hauşi şi am avut şi alţi muzicieni invitaţi reprezentând alte ţări: Spania, Germania, Franţa şi Bulgaria. În 2014 am lucrat mult pe folclorul Mariei Tănase. Avem materialul înregistrat pe două CD-uri: Chapter one: Maramureş şi, din septembrie, Colors of Maria, pe care îl găsiţi la toate librăriile Cărtureşti.
A.V.: Care oraşe au fost mai primitoare? Ce reacţii ai primit din partea oamenilor?
M.L.M.: Toate oraşele au fost primitoare. Doar că reacţiile oamenilor au diferit de la o regiune la alta. Unii sfioşi, alţii mai exuberanţi.
A.V.: Activitatea ta muzicală a stat până în prezent sub semnul experimentului şi al libertăţii. Ai mizat mai mult pe apariţii live, dar ai înregistrat, alături de Monooka's Caravan, un album, intitulat Carpathians. Cum s-a întâmplat, cum a apărut, pe unde l-ai distribuit?
M.L.M.: Proiectul s-a născut în 2010 când am fost chemată să cânt la Oxford, la Ashmolean Museum, unde a avut loc o expoziţie Cucuteni. Deja o cunoşteam pe Meg Hamilton, o talentată violonistă britanică aprinsă după folclorul balcanic şi românesc. Ea m-a ajutat mult cu organizarea proiectului şi, după ce i-am cooptat şi pe ceilalţi muzicieni, am pornit caravana. Totul s-a legat frumos şi am hotărât să înregistrăm un demo cu piesele noastre. Am făcut două repetiţii şi am închiriat un mic studio în casa unui amic englez care s-a ocupat de înregistrarea şi masterizarea CD-ului. Înregistrarea a durat 4 ore. După câteva zile, CD-ul demo a fost gata. L-am multiplicat acasă, un soi de home made product, cu farmecul şi ineditul din dotare. L-am vândut doar la concerte, ca să ne recuperăm banii investiţi şi să acoperim costurile de transport atunci când nu eram plătiţi bine. Nu am avut niciodată agent de promovare.
A.V.: Folclorul muzical românesc are o adeziune mai dificilă la publicul străin. E probabil o chestiune de timp până când acesta se va familiariza şi îl va aprecia în număr mai mare. Care crezi că ar fi varianta muzicală pe care un artist român ar putea să o propună astfel încât să aibă un impact universal, dar o particularitate care să o definească?
M.L.M.: Linia melodică a pieselor tradiţionale româneşti place mult urechilor de orice naţionalitate. Mulţi dintre cei ce vin la concerte îmi mărturisesc că au trăit momente în care muzica le-a adus aminte de casă. E o linie delicată a afinităţii între culturi, iar muzica o exprimă cel mai bine. Mulţi ar vrea să înţeleagă şi despre ce cânt. Aşa că încep cu câte o povestioară legată de regiunea de unde provine melodia sau traduc ce spun versurile. De fiecare dată cu umor şi multă improvizaţie, în funcţie de participarea publicului. Acesta este felul meu de a-l apropia de folclorul românesc.
A.V.: Ai deja un număr consistent de compoziţii originale. Nu crezi că următorul pas ar fi să te lansezi cu ceea ce ai tu mai autentic şi mai al tău? Ai luat în calcul varianta unei colaborări cu instrumentişti pe un album solo?
M.L.M.: E prioritatea mea pentru 2015. Am să scot un demo până în primăvară. Încă îmi caut colaborări cu muzicieni. Demo-ul va fi simplu: chitară şi voce. Voi lucra ulterior la aranjamentul sonor final.
A.V.: Eşti nu doar muzician, ci şi artist păpuşar şi grafician. Nu îţi surâde ideea unui one woman show în care să îţi manifeşti toate valenţele artistice? Un soi de spectacol de autor, coordonat de un regizor.
M.L.M.: Un alt plan ar fi să pregătesc un one woman show în care să integrez toate pornirile artistice: muzică, păpuşi, grafică şi teatru-dans. Mi-aş dori să ajung la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh. E mult de muncă, de investit financiar şi, cum deja am câteva priorităţi (vezi demo-ul şi albumul cu piese originale), s-ar putea să mai treacă un an, poate doi până se vor lega lucrurile.
A.V.: În ţinuta ta scenică, şi nu numai, îmbini deseori câte un element vestimentar tradiţional românesc. Ai şi costume vechi sau piese dragi primite, poate, de la vreo bunică?
M.L.M.: Am câteva ii de la mama şi două brâie vechi de la tata. Restul costumelor, nu multe, le-am găsit prin târgurile din ţară. Le combin cu haine de design contemporan; aşa cum cânt, aşa mă şi îmbrac: experimental, improvizatoric (zâmbeşte larg).
A.V.: Îţi aduci aminte de nişte sărbători de iarnă pe care să le poţi declara cele mai frumoase din viaţa ta?
M.L.M.: Copilăria petrecută la Bologa în vacanţele de iarnă e amintirea cea mai frumoasă legată de sărbătorile tradiţionale. Satul, aşezat printre coline, aproape de muntele Vlădeasa, arată feeric atunci când ninge. Pârâul îngheaţă iar la vâltoarea unde se spală cergile se formează un soi de peşteră de gheaţă unde poţi, copil fiind, să te strecori destul de uşor şi să intri în lumea poveştilor. Mătuşile mele sunt nişte zâne-gospodine cu vocile cristaline. Când ne strigau să mergem la masă, parcă începeau să cânte păsările cerului. În ajun de Crăciun porneam la colindat prin nămeţi. În fiecare casă eram primiţi cu drag şi cozonaci, focul din vatră ne roşea urechile şi nasurile îngheţate, iar mirosul de bucate aburinde ne poftea să colindăm cât mai frumos ca să fim omeniţi cu merinde calde şi gustoase. Mi-e tare dor de Bologa.
Puteţi asculta albumul Carpathians cu Monooka's Caravan aici.