Bădică Ioane,
Rogu-te să nu-ţi fie cu supărare, dar trebuie să-ţi spun că povestea caprei cu trei iezi m-a dus pe culmile disperării. Dumneata ai fi vrut, poate, să ilustrezi cu capra, iubirea de mamă, iar cu mine, iedul cel mic, copilul ascultător. Ce ţi-o fi venit, bădică? Toată lumea ştie cât ai fost de măscăricios pe pământul aista şi cine ştie câte pârleazuri nu mai sari şi pe-acolo, de te-or alerga Sfântu Petru cu arhanghelii prin hârtoapele autostrăzii raiului.
Bietul de mine, m-ai lăsat viu pe pământul aista, simbolic şi universal, cu vecini care m-ar sfâşia. Îmi zic fiul caprei. Bădică, îmi vine s-o iau la sănătoasa, dar, unde să mă duc? Am aflat, între timp, că animalele, ca şi oamenii, sunt ipocrite şi stupide. Nu poţi trimite vreun lup să mă mănânce şi pe mine, sau, pe-acolo, te pomeneşti că n-aveţi decât vegetarieni cu aură... Sunt depresiv. Mi-am pus şi aparat dentar, că am o distrofie la marginea bazilară a mandibulei, de când am dat cu bărbiţa-n horn. Ai exagerat zicând că mi-am băgat nasu-n funingine, era vara, de unde funingine? Curăţasem hornul, nu era prima dată când mă ascundeam, că de mic am fost sensibil - acum iau Cypralex.
Bădică, uite care-i baiu' meu: mi-e milă de copiii care ascultă povestea aiasta, că s-au zăpăcit la cap. Mămucuţa a plecat să ne-aducă de mâncare (aşa a zis, dar acum am îndoieli freudiene). Fraţii mei, iedul cel mare şi cel mijlociu, n-au ascultat porunca şi au deschis uşiţa. Nu mai cred că au confundat vocea de mamă cu a lupului, ei îl cunoşteau ca şi mine, ştiau ce-i poate pielea, mai venise pe la noi, era prieten cu mămuca... Despre tata n-ai scris nimic. În fine, lupul a intrat peste noi, i-a halit pe proştii de fraţi ai mei şi le-a aşezat capetele cu dinţii rânjiţi în fereastră. Parcă râdeau. Cum nu i s-o fi aplecat să-i mănânce, vorba ceea, cu sânge? A mai stropit şi toată casa, de ziceai că eram cu Sharon Tate ciopârţită de familia Manson. Carnea de ied e apropiată de cea a iepurelui, e moale şi fadă, nu-i bună fără condimente. Nu te-ai gândit şi dumneata la ce-i gastronomia, echilibrul în organism, colesterolul, trigliceridele... Nici la bolile psihice pe care urma să le dezvolt după traumatism nu te-ai gândit. Ca Roman Polanski în cinematografie am ajuns, dar fără Oscar. Coşmar şi delir, nebunie, alienare, barbarie, pierderea inocenţei, tragedie absurdă etc, mi-ai violat copilăria, bădică Ioane, mai bine nu mă năşteam. Între timp, am aflat o altă dramă, a unui copil care s-a decis să se oprească din creştere. Îl chema Oskar, se juca toată ziua cu o tobiţă şi scotea un strigăt ascuţit care spărgea geamurile. Şi el avea o problemă cu prietenul maică-sii, deşi ea nu era capră...
Am priceput că ai folosit procedurile lui La Fontaine, cu maschere şi caricaturi, cu drama maternităţii, cu ochii lupului injectaţi, scoţând limba şi topindu-se-n foc cu fraţii mei în burtă, am priceput, deşi eram mic şi prost. Am strigat alături de mămuca: moarte, cumetre (nici acum nu ştiu de ce eram noi, o familie de rumegătoare, cumetri cu lupul), arsură pentru arsură, că bine-l plesnirăm cu cuvintele din Scriptură... Ce-au căutat, bădică Ioane, celelalte capre la noi acasă, la priveghi, să se-mbete-n halul ăla? Au chiuit, au lins drobul de sare, au supt laptele, au călcat în picioare mălăieşul, au distrus smocurile de flori, s-au destrăbălat, au fiert ierburi, au pus o muzică infernală, au dansat pân-au căzut late... M-au îmbrâncit. Am scăpat de dracu' şi am dat peste mamele lui. Vai de steaua ei de poveste! Mă duc să-mi iau pastila, că mi se suie păru-n vârful capului şi cine ştie ce mai spun despre mămuca.
Din pragul sinuciderii,
Iedul cel mic