01.03.2015
Nu sînt multe de spus*, doar de admirat. Căci cu bucurie trebuie să remarc că în sfîrşit s-a (re)constituit şi la noi Sfînta Treime a gîndirii dialectice brute: dreapta, stînga şi duşmanul comun (frontul însuşi, reperul).
 
Mă refer la minunata, idilica imagine în oglindă Horia-Roman Patapievici - Alex Cistelecan, aduşi faţă în faţă, într-o teribilă încleştare blocantă (pentru gîndire, în primul rînd), de către eternul dubios, insidiosul eliberator Michel Foucault.
 
Gîndirea tare dreapta-stînga, acord pentru excludere, sau dulcea homofobie adiind de unde nici nu te-aştepţi printre metafizicii fraţi duşmani juraţi.
 
Delectaţie aici: www.criticatac.ro/27286/primii-ani-de-dilema-93-94/
 

*Am început prin a spune mai multe, dar le-am lăsat deocamdată deoparte.

1 comentariu

  • foucault
    Alex Cistelecan, 01.03.2015, 12:17

    N-am inventat eu ideea ca ar exista o lectură neoliberală a lui Foucault (https://www.jacobinmag.com/2014/12/foucault-interview/), și nici n-am pretins că ar fi singura lectură posibilă. Deci dacă asta-i obiecția, e cam subțirică. Poate de-aici nevoia delirului criptico-aluziv. În rest, homofobie? unde, cum?

Publicitate

Sus