Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Încerc să nu mai judec un spectacol


Judy Florescu, un interviu cu Istvan Teglas

06.03.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Istvan Teglas este primul actor de origine maghiară care a făcut performanţă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, unde în prezent joacă în spectacolele Piesă pentru frate şi soră de Tennessee Williams, Butoiul cu pulbere de Dejan Dukovski, Furtuna după William Shakespeare, Revizorul de N.V. Gogol şi D'ale noastre de Gigi Căciuleanu. După aproape 20 de interviuri scrise, tot mai am lucruri noi de descoperit la mult prea talentatul actor, Istvan Teglas, căruia calităţile artistice şi umane nu-i ştirbesc valoarea sufletească, având un caracter de o modestie rară şi o bunătate neobişnuită faţă de cei interesaţi de munca lui.


(Istvan Teglas - foto: Ana Maria Moldovan)

Judy Florescu: Suntem la Teatrul Naţional unde tu ai patru spectacole...
Istvan Teglas: Cinci!

J. F.: Iar în prezent eşti angajat la Teatrul Odeon, unde ai două spectacole. Cum se face că în instituţia unde tu eşti angajat ai doar două spectacole şi la TNB ai cinci?
I.T.: Asta e doar din cauza mea, din vina mea, pentru că eu crezând probabil mereu că nu-mi găsesc locul... De fapt nu din cauza asta, ci pentru că vreau să mă dezvolt în primul rând, să simt că evoluez într-un fel sau altul şi atunci mereu îmi găsesc, sau cel puţin caut, modalităţi diferite şi contexte diferite pentru a face acest lucru. Şi întâmplarea a făcut să se petreacă astfel lucrurile, dar nu a fost ceva programat, s-a întâmplat pur şi simplu să fie aşa. Oricum la cum suntem noi tinerii în zilele noastre fiecare îşi găseşte ce poate, că nu depinde doar de noi, depinde de noroc în primul rând.

J. F.: Rolul tău, Ariel, din spectacolul Furtuna primeşte cele mai multe felicitări pe facebook. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?
I.T.: Nu ştiu, e foarte ciudat - şi nu mă refer la acest rol sau la acest spectacol, dar în general vorbind, că am mai avut experienţe în sensul acesta. Alegerea publicului mereu e alta decât îţi imaginezi tu şi asta e bine, pentru că asta înseamnă că nu trebuie să fii încrâncenat în legătură cu chestiile astea şi trebuie să laşi să se întâmple lucrurile.

J. F.: Cum e pentru tine când primeşti felicitări, şi tu consideri că a fost o reprezentaţie nereuşită?
I.T.: Cu asta încă mi-e greu să mă lupt. Mai demult nu ieşeam la aplauze în anumite spectacole din cauza asta, că simţeam că a fost atât de prost, încât nu meritam să ies la aplauze, dar de atunci m-am mai calmat şi m-am mai maturizat, sper. Din fericire lucrul acesta se întâmplă din ce în ce mai rar pentru că atunci când ai foarte mari aşteptări cum eram eu mai demult, atunci dezamăgirile vin mult mai des şi mult mai des. Şi atunci trebuie să zici că în seara asta am spectacol, mă pregătesc, dar în acelaşi timp nici nu vreau să salvez lumea prin chestia asta şi atunci nu mai ai dezamăgiri atât de mari, chiar dacă simţi că nu au funcţionat lucrurile aşa cum ar fi trebuit.

J. F.: Cum ar fi trebuit să funcţioneze din punctul tău de vedere?
I.T.: Încerc cel puţin să nu mai judec cum a fost un spectacol într-o seară. Mai demult stăteam foarte mult şi rumegam cum a ieşit spectacolul din seara aceasta şi ce a fost ok, ce n-a fost ok, şi cumva mă pierdeam mult prea mult în această stare şi atunci nu-mi făcea bine. Acum încerc să fiu acolo, să mă concentrez, să dau cât pot şi după aceea indiferent de rezultat, să nu stau pe gânduri, pentru că nu te ajută, mai ales dacă ai spectacole des.

J. F.: Cum te pregăteşti pentru un spectacol?
I.T.: Depinde. Mai demult când aveam mai puţine spectacole, mă pregăteam îngrozitor de mult şi ajungeam obosit pe scenă. Eram o mare tâmpenie, dar dacă aşa am simţit pe vremea aceea...

J. F.: Ce făceai, mai exact?
I.T.: Exerciţii fizice, vocale, ore întregi. Atunci probabil că aveam nevoie de lucrurile astea. Acum încerc să-mi păstrez energia pentru scenă. Acum îmi place să stau un pic singur înainte de spectacol, câteva minute ca să-mi dau seama ce am de făcut.

J. F.: Spuneai de Piesă pentru frate şi soră că este solicitantă pentru că o piesă în două personaje, dar tu mai ai un spectacol în două personaje, În parc, la Godot.
I.T.: În spectacolul În parc am de jucat patru personaje diferite şi fiecare personaj are un punct culminant şi după aceea trebuie să interpretez un alt personaj. La Piesă pentru frate şi soră e un singur personaj şi până să ajungă la punctul culminant se întâmplă foarte multe lucruri. Felice e un personaj foarte complex şi foarte solicitant, iar eu până acum nu am avut parte de aşa ceva, cel puţin nu în limba română.

J. F.: Cum afectează spaţiul un spectacol?
I.T.: Dacă joci într-o cameră, ţi-e mai uşor, dacă joci într-o sală cu peste 100 de oameni e mai greu.

J. F.: Ce înseamnă pentru tine promovarea muncii tale şi cum te ajută în ceea ce faci?
I.T.: Pentru mine, trebuie să recunosc că este un lucru nou, adică în ultimii ani am fost nevoiţi să facem noi promovare la spectacolele în care jucăm. Din fericire avem oameni în jurul nostru care ne ajută şi care preiau uneori partea dificilă, iar asta ne uşurează mult munca. În mod normal nu aş fi de acord cu ideea de a te promova singur, aş fi foarte mulţumit să-mi văd de treaba mea, să joc, să repet ş.a.m.d., dar se pare că mai nou lucrul ăsta face parte din meseria de actor... Iar într-adevăr, plusul pe care îl aduce, este că te întâlneşti cu oameni noi, cu care altfel poate nu te-ai întâlni.

J. F.: Care ar trebui să fie relaţia dintre spectatori şi actori?
I.T.: Atât de mult s-a vorbit despre asta încât nu mai contează aproape nimic, în afară de un minim respect. Adică să nu vezi de pe scenă ecranele telefoanelor aprinse în timpul monologului lui Prospero despre omenire, de exemplu, dar nici într-un alt moment, iar din partea cealaltă a sălii să nu vezi actori pe scenă pentru care e mai importantă relaţia din culise decât ce se întâmplă în plină scenă.

***
În videoul de mai jos actorul Istvan Teglas răspunde întrebărilor adresate de spectatori pe pagina de Facebook a LiterNet-ului:

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer