Conversia docurilor, a antrepozitelor şi a spaţiilor reziduale dimprejur de Borough Market sunt în stilul britanic, după cum tot britanică este şi silueta hi-tech a arhitecturii centrului de afaceri de peste apă. Hi-tech este de partea arhitecturii thin, care se opune celei heavy. Cu alte cuvinte, potrivit acestei teorii, goticul perpendicular, atât de britanic, este rudă de sânge cu arhitectura hi-tech: structura clădirii este extrovertită, iar interiorul rămâne gol şi luminat de faţadele de sticlă. Dar cursa a fost nemiloasă şi, astăzi, fostul centru Lloyds din City, a rămas în urmă faţă de cursa spre înălţime a clădirilor din ce în ce mai noi şi mai ample.
Am avut un noroc bizar: la sosire, şoferul italian al autobuzului de la aeroportul Stansted (o capodoperă aproape clasică a arhitecturii hi-tech, cu alura sa de enorm templu cu prispă la intrare) la Victoria Station, de la firma Terravision, a preferat să deturneze cursa de la traseul oficial, pentru că ar fi însemnat să aşteptăm undeva să se dea drumul circulaţiei oprite din pricina turnării unui film. Aşa că am văzut în intimitatea lor câteva suburbii nordice ale capitalei britanice, colorate etnic şi parfumate cu condimente şi mirodenii orientale, în consecinţă. Locuri unde n-am fi ajuns altfel am văzut, cumva similar, când şoferul cursei de Oxford, aflând că e un accident pe M40, a preferat să ne plimbe prin vestul Londrei, de asemenea cu tentă etnică din Asia. Au fost două plimbări neprevăzute şi extrem de pitoreşti. O a treia a fost revizitarea cartierului Notting Hill şi a Portobello Market, cu străzile lor de anticariate, mică producţie de nimicuri, atmosfera din filmul care poartă numele zonei şi, la sfârşit, restaurantul de fish&chips care-şi face propria bere.
Am reuşit să văd pe îndelete şi amplasamentul Crystal Palace, cel de la 1850, un soi de arhitectură proto-hi-tech (căruia turnul Lloyds îi face o temenea prin terminaţia sa superioară, analoagă celei a pavilionului); se pare că sunt discuţii cu privire la refacerea clădirii. Oricum, toată zona dimprejur poartă pecetea interesului principelui Albert, soţul prematur decedat şi îndelung deplâns, al reginei Victoria, iar arhitectura de cărămidă cu ancadramente de piatră, zisă victoriană, abundă împrejurul memorialului şi a Royal Albert Hall.
Am fost la St. Martin in the Fields, unde corul celebrei academii cu acelaşi nume repeta, dumnezeieşte de frumos. Peretele cu altarul are un soi de vitraliu, doar din sticlă clară, al unei cruci în care vezi tensiuni şi câmpuri de forţă, iar în centrul crucii, din sticlă sablată, un centru ovoidal, împrejurul căruia se arcuieşte toată compoziţia. În chip egal, în portic, o statuie dintr-un cub de piatră cu un prunc aşezat pe asprimea pietrei sparte care îi este iesle şi leagăn - lumea aceasta - şi de care îl leagă un cordon ombilical. Textele biblice înconjoară cubul iar, ca să vezi mai bine pruncul, trebuie să te sui pe o treaptă, trebuie să urci, cât de puţin.
Am fost şi la biserica templierilor, care nu e uşor de găsit chiar şi cu harta, din Strand. Prietenii ştiu de ce...
