Letopizdeţ - Cactuşi albi pentru iubita mea (II)

Citiţi o cronică a acestei cărţi.
Citiţi începutul acestei cărţi.




Pentru liniştea şi siguranţa publică jumate din poliţişti ar trebui împuşcaţi. Zic jumate numai aşa, în general. În Chişinău ar trebui împuşcaţi aproape toţi. Crimele sunt făcute de poliţişti. Poliţiştii sunt labele statului. Statul vrea să ştie tot, ţi se bagă şi-n cur dacă se poate.

În Chişinău trebuie să fii atent tot timpul, să nu-ţi iasă un poliţist în cale. Poate îi zîmbeşti urît, poate nu-i place cum eşti îmbrăcat. Şi cum au o remunerare mică, ei îşi iau singuri. Nu-i un secret nici pentru şefii lor. Sunt rare cazurile cînd sunt prinşi, în general lucru ăsta nu li se întîmplă niciodată. Sunt criminali cu permis de la stat.

Navighez pe net. Ajung la Tiuk!. Citesc la muzon despre un concert la care-am fost şi eu:

"ARDE FOCUL - DĂ-I CU ROCKUL"

Prin '97, în Chişinău, la Teatrul de Vară de lîngă Lacul Komsomolist, a avut loc rock-maratonul Mîine începe azi. Au fost vreo 12 ore de rock, cu aproape toate formaţiile rock din R. Moldova. Nu a lipsit de la acel maraton nici un ingredient de concert rock: în 1 rînd - muzică f. bună mai veche, mai nouă, diferite direcţii rock; în al 2-lea rînd - băutură şi droguleţe, în al 3-lea rînd - gaborii împuţiţi şi în al 4-lea rînd - mardeală cu bulanu'n cap de la amintiţii în punctul 3. Începuse atunci o ploiţă, dar băieţii n-au plecat acasă de bună voie. Doar poliţaii se plimbau şi dacă vedeau pe cineva mai dubios îl aruncau la început peste gardul teatrului (+ cîţiva pumni & bulane în bot şi în spate) apoi dacă acel cineva se încăpăţîna şi se întorcea la concert - iarăşi o bătaie şi de data aceasta îl duceau la secţia de Scîrbe, unde... ţin-te bine, frate... La un moment dat cînd un rocker vestit după ce fusese aruncat se întorsese, gunoiştile au vrut să-l prindă iarăşi şi să-i fuckă felu'. Atunci alţi băieţi l-au ajutat să fugă (că era cam rupt săracu'), publicul împiedica poliţaii să-i ajungă. Au fost vreo 15 minute de maraton (sport de data asta) pînă au prins rockerul şi l-au băgat într-un maxi-taxi. De altfel, maşinile scîrbelor nu mai reauşeau să-i tot ducă pe toţi. Ziceai că-şi fuck griji că n-o să prindă troleele. Nici artiştii n-au scăpat - un membru al trupei Gîndul Mîţei a fost ciomăgit şi dus după ce a ieşit de pe scenă. Motivul: că se juca cu o mînă tăiată de la un mort. Pe atunci era student la medicină, astfel a reuşit să ciordească organul. Apoi, ultima formaţie care a cîntat a fost practic smulsă de pe scenă, fiindcă unul din ei întrebase publicul dacă poate cineva să-i împrumute o ţigară cu iarbă, că lui i se terminaseră. Muzicanţii erau rugaţi de gabori să zică la public să nu mai bea. Roman Iagupov ne-a îndemnat pe toţi să nu mai bem tot felu' de rahaturi, după care a cîntat Hardcore moldovenesc: "Da' noi am fost la pădure şi am băut jin!"... De atunci... au trecut ani..." etc.

Îmi amintesc bine de acel maraton. Un maraton al muzicii, dar şi al gaborilor. Nu se ştie unde era mai multă acţiune, pe scenă sau în public - acolo unde mentura făcea ordine cu pulanul. Venisem atunci cu F, vroiam să ascultăm nişte muzică bună. Era un public ciudat, de la melomani, cum cei din afară ziceau rockerilor, pînă la gopnici, care nu ştiu cum se făcea, da' începeau să asculte şi ei rock şi să uite uneori de ura lor faţă de ceva mai neobişnuit pentru copiii Uniunii Sovietice. Luasem o sticlă de rom cu F, am reuşit să ne ascundem după cîţiva copaci şi s-o bem. Ne aşezasem cam pe la capătul rîndurilor, ascultam frumos, "fără probleme", adică fără să sărim şi să dansăm. Paţanii cei mai entuziasmaţi au trebuit să plătească. Menţii făceau continuu selecţia, fără un pulan în cap era greu să scapi. Pînă la urmă a început să plouă. Am mers pînă la F, am mîncat ceva, ne-am pus hainele la uscat deasupra aragazului. Peste cîteva minute bluza mea se făcuse pasăre, a luat foc.

Cînd se mai oprise ploaia ne-am întors la concert. Acum show-ul de pe scenă era aproape insignifiant faţă de ce se făcea cu publicul. În afară de pulane se mai dădea şi cu pistoale în cap, paţanii erau invitaţi să-şi scoată limbile afară, să vadă mentura dacă nu cumva s-au împuns chiar acolo. Veselie mare!

Tocmai ne întîlnisem cu un gopnic, prieten de-al meu. Am mers iarăşi în spate, după copaci. Am aprins o ţigară cu travcă şi la revedere! Mai departe am privit show-ul, hardînd uşor, privind ceea ce se întîmpla cu paţanii ca pe un fel de videoclip al pieselor. Ştiu că tare am mai rîs cînd rockerul ăla era fugărit de menţii care nu-l puteau ajunge. Ăsta a fost punctul culminant al concertului. În spatele nostru paţanii săreau cu paraşuta, pe scenă muzică, în public - forfoteală cu menţii care nu reuşeau să-l ajungă pe rocker din cauza că era dus de doi paţani şi tot publicul punea piedici "organelor". De sus, de unde se sărea cu paraşuta, un domn, tatăl unui prieten de-al lui Şobo, filma toate astea. E mai tare decît Tarantino ce-a ieşit! Mai ceva ca în De la apus pînă la răsărit! E sînge real, public de punckeri, rockeri, gopnici, de asemenea real, gabori adevăraţi şi o viermuială care pare trucată, ieşită din orice imaginaţie normală.

Ştiu că la urmă au fost artificii, pizdos! Ca orice film care trebuie să aibă un sfîrşit. Ne durea în pulă, am stat şi ne-am uitat şi la ele. În cer artificii de la tata Soros, jos bîcii cu pulane.

Zilele trecute am citit că au fost prinşi cîţiva poliţai care ucideau taximetrişti ca să le ia banii. Pentru o ţară normală aşa ceva e mai greu de imaginat, pentru R. Moldova, pe cale de a se federaliza, e greu de imaginat pentru că au fost pînă la urmă prinşi. Bănuiesc că tot de taximetrişti, care nu lasă lucruri din astea să le scape, ei îşi fac dreptate singuri. Dacă vrei să fii cît de cît liniştit în Patria mea, cumpără-ţi pistol, frate, ca să ştii cînd un poliţist te opreşte - să-l împuşti în cap.




Bob a fost la vremea sa rocker, că a văzut că un prieten al său ascultă rock. Avea plete mari, încîlcite, care începeau să semene cu cele ale lui Bob Marley. El cumpără, de fapt cumpăra, în vremurile bune, casetele pe care le vedea mai mult timp într-o vitrină. Vede azi Madonna sau Sandra, vede mîine, pînă cînd hotărăşte: ia să văd ce dreacu de casetă mai e şi asta!

Avea o colecţie imensă, dar cînd au început vremurile grele a vîndut o parte din ele aproape pe gratis. Apoi, cînd se sătura Greta de vreo casetă de-a ei şi vroia s-o arunce, venea la Bob să facă barter. Îşi lua caseta care-i plăcea şi o lăsa pe-a ei. Dar Bob ascultă muzică şi de suflet: clasică, făcută special pentru meditaţie.

Parcă aud cum pune în cas o casetă cu muzică clasică şi-apoi începe patul să scîrţîie. Mi-a arătat o dată una dintre zecile lui cărţi de yoga. Avea nu ştiu cîte sute sau mii de poziţii de futut. Mi-a zis că a încercat o parte şi că vrea să le încerce pe toate.

Aşa că pe parcursul săptămînii exersează şi experimentează cu Greta. Vinerea, sîmbăta şi duminica nu, că atunci vine iubitul ei. Un timp nu s-au futut, cel puţin aşa pare după vorbele lu' Bob: nu o ducem prea bine cu Greta... Apoi, văzînd că scade pe zi ce trece în ochii lui Bob, se pare că Greta i-a dat iarăşi de futut. Asta se vede şi după mersul şîrîit şi după privirea uşor obosită, atunci cînd îşi scoate ochelarii. Oi mamă, ce iubire atunci! Iarăşi muzică clasică cu lumina stinsă şi scîrţîitul jalnic al patului. Aşa că Bob înaintează cu experimentarea poziţiilor yoghine. Şi începe să mai aibă grijă de organism: îi trezeşte pe toţi cînd exersează cu halterele, zici că-i ţin de deşteptător. Apoi, cînd o petrece pe Greta acasă îşi trage din toată puterea burta, aşa pare un tip mai sportiv.

În afară de yoga, pe Bob şi pe Greta cel mai mult îi apropie şoarecii. Bob a început să ţină un şoarece cadou de la Greta. Asta aşa, în varianta oficială. Varianta neoficială mi-a spus-o Greta nu demult. De fapt ea era indecisă dacă să-şi ia sau nu şoarece. Desigur că l-a convins la început pe Bob să-şi ia. Ce nu face dragostea adevărată! De-atunci Bob e cel mai mare prieten, frate de sînge aproape, şi apărător al şoarecilor. Asta aşa, ca să-l iubească mai mult Greta, care desenează şoareci pe toţi pereţii blocului şi scrie sub ei Bob. Dar Bob, ca să nu fie descoperit de vecini completează: Bob Dylan. Şi uite-aşa, ca un semn de devotament către Greta, Bob are din ce în ce mai mare grijă de şoareci. A ajuns pînă acolo că el iese din camera lui şi vine să citească la bucătărie, ca să se plimbe şoarecii liniştiţi. Acum are trei. Dar la un moment dat a avut treişpe. OK, imediat trebuie să nască animalul iarăşi.

S-a ajuns la asta că Greta a dat un hamster mic la mă-sa, adică la mă-sa şoarecelui. Şi s-au futut. Bob, de jale, cînd a venit de la bibliotecă şi se plîngea că-l ustură ochii şi dă-o-ncolo de treabă ş.a.m.d., i-a mai pus o dată să se fută. Să se sature mititelu', dacă tot s-a futut deja o dată. Apoi l-a pus şi pe tat-so. Aşa a fost toată familia fericită.

Înainte de a-i vedea hamsterii cum se fut, îmi plăceau şi mie un pic, adică nu-mi era scîrbă. Apoi Bob mi-a explicat cum e cu mama natură, că tata-şobolanul după ce-şi scoate pula din şoricioaică şi-o suge înainte de a o băga iarăşi. Despre incest ce să mai vorbim...

Ca să-mi provoace scîrba şi mai mult Bob începea să-şi sugă degetele cînd îl întrebam dacă şi-a spălat mîinile după ce s-a jucat cu animalele în călduri. Îîîî, ce de bun!!!, făcea el. Cred că atunci prima oară am vrut să-l bat. Că aia cu: şi sperma cred că are ceva bun, dacă o papă atîtea, tre' să-ncerc. Mi-a zis că atunci cînd se hotărăşte crede că se va duce travestit la Calea Turzii, acolo unde stau vampele, că ar mai face şi un ban. I-am zis că pot să-i dau şi eu să guste, dacă vrea aşa de tare...

Ăsta-i Bob, nimeni nu-i ca el. E moralist, prea-i place să vorbească aşa ca babele, alta e că prea dă sfaturi... În fine, poate că l-am înţeles greşit, aşa cum mi-a spus de sute de ori. Poate că-l voi înţelege mai bine atunci cînd va începe să scrie eseuri, că şi pe asta are de gînd s-o facă, cînd termină studiile.




Să nu-mi mai scrii, mi-ai spus odată, cînd erai supărată că ne-am văzut doar de cîteva ori într-un an. În aceeaşi zi cînd ai venit la mine, care eram prin trecere, trebuia să şi pleci. Ce rost are să-mi mai scrii?

Am umblat aşa supăraţi pînă cînd s-a apropiat plecarea ta. Iar ai înnebunit fără mine, mi-ai zis, într-o zi am să te găsesc nebun bun de legat.

Apoi am intrat în autobuz. Zilele cad ca nişte cărămizi aşezate una după alta. Eu îmi car bagajele dintr-o parte în alta. Pe drum renunţ la cîte-un obiect. Renunţ în pula mea la tot ce nu mi-e absolut necesar. Lucrurile absolut necesare se fac din ce în ce mai puţine. Cîndva îmi voi schimba locul cu mîinile în buzunare. Cîndva voi deveni un obiect bun de împachetat şi de aruncat într-o groapă. Sau aşa, neîmpachetat, la marginea unui drum.

Cîndva voi ajunge la capăt de drum. Ca de atîtea ori îmi voi aprinde o ţigară şi voi inspira adînc. Nu aş vrea ca ţigara atunci să mi te aducă, aş vrea să fii alături.

Şoferul a zis că mai stă cîteva minute. Ieşi din autobuz. Ţi-a trecut supărarea. Îmi spui să nu te mai sărut, că se uită tot autobuzul. Aşa e viaţa mea - ca şi cum s-ar uita un întreg autobuz.

Şoferul porneşte motorul, urci în autobuz. Şi ultimele tale cuvinte, care m-au făcut să mă simt şi mai de căcat: te rog să nu mori.




Am fost toţi crescuţi cu vise foarte frumoase. Totul era excelent şi nu ne trebuia nimic din altă parte. Noi doar ajutam pe alţii. Îi apăram de duşmanii capitalişti.

În timp ce ne jucam cu maşinile frumoase cineva putrezea în Siberia. Cineva nu-şi mai vedea fiul. Dar astea sunt nimicuri. Huinea.

Se bea în schimb multă vodcă şi vin ieftin şi bun. Salamul iarăşi era ieftin. Iar la o vodcă rezolvam totul. La o vodcă totul devenea limpede.

Bunicii şi părinţii noştri beau de stingeau, ca să le fie mintea limpede şi să poată lua hotărîri corecte. Noi, copiii Uniunii Sovietice, ne năşteam cu visuri de beţiv.

Bei o vodcă, hotărăşti ceva! Mai bei una - faci dreptate! Doamne, şi ce idei! Lumea pare perfectă atunci. Le faci dreptate la toţi. Dacă nu vor, proştii, venim cu tancurile! Pe urmă îşi vor da seama că le-am vrut binele.

În Uniunea Sovietică nu există sex!, e o lozincă mai veche comunistă. Într-adevăr - nu exista sex normal, se futea numai cu mintea. US a avut o minte futută.

Preşedinţii Uniunii Sovietice aveau toţi mecle de alcoolici, de idioţi. Totuşi, erau visători. Visurile lui Lenin erau înfăptuite de Stalin, ale lui Stalin şi Lenin de ceilalţi. În timpul perestroicii, au început să apară matrioşti cu feţele preşedinţilor, de la Lenin la Gorbaciov. Ar fi trebuit ca la sfîrşit să fie o vodcă. Era doar Lenin.

Cînd a venit Gorbi a interzis băutura. Toţi s-au trezit mahmuri. Mai dă-o-n pulă de ţară! Schimb ţara pe o vodcă şi un castravete murat. Deşi s-a tăiat ca o rîmă, Uniunea Sovietică există prin fragmentele sale, prin creiere mumificate. Comunişti sunt peste tot, sunt majoritatea. Se numeşte altfel, totuşi: naţionalism şi alte idei colorate la o sticlă de vodcă. Comunismul, aşa cum a existat el în Uniunea Sovietică, a fost o ideologie a alcoolicilor. Care n-au ajuns niciodată pînă la urmă la dezintoxicare.




Mi-ai zis mai tîrziu că ţi-a plăcut la început de mine fiindcă eram ciudat, cu alte cuvinte - dus şi pentru că eram fizic bine dezvoltat, ce greu să pronunţi aşa cuvinte. De dus, nu ştiu, toţi sunt duşi, doar că în direcţii diferite. Fizic, m-am antrenat la kickbox cîţiva ani, am luat în cap atîţia pumni cîţi alţii nu iau într-o viaţă. Bine, a fost metoda rapidă, aşa cum se fac reclame pe cărţi: engleza într-o lună bla-blea. Cînd eram începător primeam pumni în cap de la cei mai buni, cu ei făceam sparinguri. Numai cîţi pumni în cap am luat de la Ski. Deşi acum sunt degradat fizic, anii ăia mă ajută uneori. De exemplu, la vreo discuţie cu intelectualii. Uneori doar aşa îi poţi opri, sunt toţi fără simţul măsurii, toţi paranoici, se cred fenomene paranormale, luceferii pulii pizdei mă-sii. Aşa, cînd încep să urce prea sus - îi fuţi una-n cap şi atboi, suca.

Apoi am făcut jogging cînd în spatele meu era poliţia, eşti foarte motivat să alergi. Nu ai ce alege, renunţarea la fugă înseamnă renunţarea la tot, dacă te-au prins. Poliţiştii au pretenţia ca strada să le aparţină, ei doar complică treaba. În primul rînd cu crimele lor, apoi cu legile lor futute. Noi avem legile noastre, verificate în timp, ele nu coincid cu alea făcute de pensionari perverşi şi senili.

Eram în căminele din Gheorghieni, într-o cameră cu Allbe şi doi români. Da, atunci am început să ne diferenţiem: în români şi basarabeni. Distanţa era făcută desigur de români. Vorba unui profesor care după ce ne-a căcat o oră, a concluzionat: înainte vă iubeam mult, ca pe nişte fraţi, acum mi-e ruşine de ce fac basarabenii. Chiar cu vreo săptămînă în urmă au prins pe doi cu pistoale.

Ei şi? Ce e aşa de mirare să ai pistol? Mai bine să te împuşte altu'? Cînd aud de fraţi români, de pe ambele maluri ale Prutului, mi se face greaţă. S-ar putea foarte bine teoretiza ce înseamnă curvăria pornind de la relaţiile moldo-române. Şi Moldova şi România stau crăcănate fîlfîind din drapele, aşteptînd să vină cineva să le fută. E vorba doar de concurenţa şi invidia dintre două curve sifilitice şi ordinare. Îmi bag pula, dar vorba aia, nu mi-am găsit-o la gunoi să mi-o bag în aşa ceva.

În Gheorghieni aproape toţi românii aveau un aer de superioritate, cu cît mai cretin era cu atît se simţea mai ales, supraom aproape. Noi trebuia în ochii lor să ne simţim ca un fel de refugiaţi, un fel de săracii. Ei, pula! Am mai zis, diferenţa nu am făcut-o noi şi nu o facem nici acum. Diferenţa a venit din partea fratelui care s-a vrut mai mare. Sau soră, mai bine zis.

Apoi nici basa nu s-au lăsat mai prejos. Începeau să vină tot felu' de idioţi, care prin simplul fapt că sunt basarabeni credeau că îl apucă pe Dumnezeu de coaie, că au deja prin asta un merit. În fine, e o temă borîtă, dacă se simte cineva superior prin naţionalitatea, regiunea, satul de unde e - să-mi sugă pula.

Adevărul e că pe mine m-a durut în cur că tu eşti ardeleancă, iar eu basarabean. La fel ca şi la mine, sîngele tău amestecă mai multe naţionalităţi, nu mai contează ce scrie acolo în buletin. Buletinul cu tot ce scrie acolo e ca pentru vaci: să ştie cum să te încadreze în cireadă.

Erai mică, de-abia terminaseşi liceul. Avusesem un chef organizat de fraţii români în cameră. Ăia se apucaseră de dansat, iar eu cu Allbe de băut vin cu cana, repede, aşa, ca pe ceai. Discutam cu el mai mult despre iarbă, asta după ce ne descoperisem patimile comune. De unde dracu' să faci rost de iarbă în România asta?

Ţi-am zis să rămîi, să pleci dimineaţă. Ai rămas şi am început să vorbim tot felu' de căcaturi. Ştiu că mă întrebaseşi dacă ştiu ce-i aia heavy metal. Atunci eu te-am întrebat dacă-ţi place Sepultura. Erai rockeriţă, genul de adolescenţi teribili. Mîinile ţi-erau pline de brăţări şi de inele de argint.

Te-am cucerit pe etape, la început îmi spuneai că ai un iubit că bla-bla-bla. Pînă la urmă l-ai trimis dracului şi ai rămas cu mine.

Atunci, dimineaţă, cînd m-am trezit, ţi-am simţit lipsa. Mi se făcuse dor de tine şi nici nu-mi mai aminteam bine cum arăţi.




Într-o zi, Allbe a venit fericit. Murea de rîs. Porcule, i-am zis, ai curnit. De unde? Găsisem nişte băieţi care ne-au iluminat. Iarba e peste tot. Farmacii sunt peste tot. Acolo unde însă nu există farmacii, nu există nici legi care să-ţi interzică să fumezi, să creşti o iarbă. Legile sunt invenţii pentru hoţi şi proşti.

Aşa a început. Noi ne duceam şi curneam la baie, apoi ne întorceam în cameră. Le povesteam fraţilor români despre iarbă şi efectele ei. Ăştia erau entuziasmaţi, vroiau şi ei. De unde, tată? E mişto să povesteşti despre efecte atunci cînd eşti rupt. Băieţii nici nu-şi dădeau seama.

Între timp, aflînd că sunt cîţiva basa în cămin, au început să vină la noi tot felu': îmi aduci, frate, un kalaşnikov, îmi aduci haş, pistol, îmi înregistrezi o maşină pe numele tău... Noi mai trăgeam o travcă şi le promiteam la toţi de toate. Cum nu, frate?...

Ţie nu-ţi plăceau toate astea, aşa că ieşeam la plimbări. Ne sărutam ca proştii pe stradă, umblam aiurea. Într-o zi mi-ai spus: vreau să facem dragoste.




Sunt lucruri cărora la început nu le acorzi nici o importanţă, dar care prin repetarea lor uneori te înnebunesc. De exemplu să mergi pe stradă şi la un moment dat un ment să-ţi ceară actele. Sau să-ţi pună o amendă că mergi prea tare, prea încet, că ai parcat greşit, că ai numere din alt judeţ, gaborii nu pot să nu dea amenzi.

Astfel de lucruri are vocaţia să facă şi Bob. De exemplu, să vin seara obosit la tine şi el să apară: v-am adus şoarecele, dar să aveţi grijă să nu-l călcaţi, să nu-i daţi ceva de mîncare să se otrăvească, să... să... ş.a.m.d. Tocmai cînd vroiam să te fut îmi trebuia şoarecele să-l plimb!

De cînd are o familie întreagă de pidaraji mici, nu mai ştii care în ce relaţie e cu ceilalţi, un şoarece poate fi altuia şi tată şi frate, şi fiu şi futălău... Nu credeam vreodată să mi se facă aşa scîrbă de şoareci. Uneori adormeam şi ca în filme de groază mă trezeam cînd un şoarece îmi cădea de pe dulap pe faţă! Super! Nu ştiu cum am reuşit să mă abţin să nu arunc măcar unu' de la balcon.

Acum expresia şoarece de bibliotecă mi se pare şi mai potrivită pentru intelectuali.

După ce Bob a înţeles: lui Yo nu-i mai plac şoarecii..., şi-a găsit alt hobby: iarăşi cînd să ne futem: pak! pak! în uşă: vă uitaţi cumva la Familia Bundi? Mi-am amintit de vorbele lui Dosty cînd Fane i-a declarat că o să vină în fiecare noapte să scrie la computerul lor: vină, Fane, de ce să nu vii? Eu cu gagică-mea o să ne futem, iar tu o să scrii la computer.

Sau iarăşi un obicei pizdos: Bob cînd nu meditează, se plimbă bodogănind cu şoarecii, acelaşi refren: şoarece, şoarece, animal de treabă, şoarece, şoarece, animal de treabă, uite la el ce inteligent e, şoarece, şoarece... Sau Greta cum îşi tîrîie picioarele şi trînteşte uşile, toate uşile, inclusiv de la dulapuri şi de la frigider.

Fute-te, Yo, dacă ai nervii tari, dacă rezişti în timp ce te fuţi să auzi continuu: şoarece, şoarece, animal de treabă, şoarece, şoarece, animal de treabă, uite la el ce inteligent e, şoarece, şoarece... sau cum trînteşte Greta uşile şi şîrîie picioarele, sau cînd ţi se scoală să auzi cum îţi bate Bob la uşă să te onoreze cu prezenţa şoarecelui...

De cînd Bob şi-a făcut propria familie Bundi, cu şoarecii ei cu tot, l-a scos pe unu', pe tatăl familiei, în coridor, că-s prea mulţi în camera lui. Aşa că cretinul de şoarece te trezeşte la orice oră ronţăind. Pidarii mănîncă mai bine ca mine, în fiecare zi Bob le cumpără mere, pere, banane, fulgi, seminţe, ciocolată, salată... regim pizdos, ce dreacu... E şi mai mişto că Bob înainte de culcare vorbeşte cu fiecare jigodie în parte, sunt fericit cînd pe la două îl aud în coridor: şoarece, şoarece, animal de treabă, şoarece, şoarece, animal de treabă, uite la el ce inteligent e, şoarece, şoarece...

Nu de alta, dar oricum sunt obişnuit cu căminul. La cămin tot timpul e gălăgie, dar diferită faţă de cea de acum o oră, două, în schimb Bob o ţine una şi bună: vai, vai, vai, începe o nouă zi de rahat, vai, vai, vai, nu ştiu ce dreacu mă ustură ochii, vai, vai, vai, tare prost o duc cu banii, aşea... ce mai mîncăm acuma?, şi vorbele care le încoronează pe toate: şoarece, şoarece, animal de treabă, şoarece, şoarece, animal de treabă, uite la el ce inteligent e, şoarece, şoarece... Desigur că toate astea cu gestul potrivit: cu baterea cu palma pe burţălău, pe fălci, scărpinatul la coaie şi ruptul etichetelor.




Te-am iubit America, te-am visat, te-am aşteptat, iar tu, America, te-ai pişat peste visurile mele. Eşti o curvă, America. Mă piş pe tine, America. Şi pe obsesiile tale.

Toţi aşteptau de la tine pacea. Bătrînii în timpul comunismului se uitau toată ziua la cer. Te aşteptau, America. Aşteptau să te vadă venind în avioane, să aduci libertate, fraternitate etc. Tu ai adus bombe, America. Nimeni nu a crezut la început să însemni altceva decît pace, tu poate crezi asta şi acum.

Uniunea Sovietică era pe de o parte, era răul, era pericolul omenirii, al libertăţii, iar tu, America, erai la celălalt capăt, erai libertate, erai pace, erai binele. Tu, America, luptai cu Uniunea Sovietică.

Dar şi Uniunea Sovietică însemna pentru mulţi binele, pacea, libertatea. Uniunea Sovietică lupta pentru fraţii mai mici ocupaţi şi exploataţi de bampirii capitalişti.

Într-o zi, Uniunea Sovietică a obosit de atîta luptă. Într-o zi Uniunea Sovietică a intrat în mare căcat. A văzut că fraţii mai mici nu se bucură de libertatea pe care ea le-a dăruit-o, nu se bucură de pedepsirea duşmanului. Şi atunci Uniunea Sovietică s-a simţit cu un mare gol în piept. Locul ăla era plin de morţi. De toate culorile. De morţii pentru idee, de morţii duşmani, de copii arşi înainte de a se naşte, de femei însărcinate violate. Uniunea Sovietică a fost şi ea un vis frumos, s-a dus dracului. Ar trebui să te gîndeşti bine la asta, America.

Tu, America, n-ai mai ştiut cu cine să mai lupţi. Pentru pace, fraternitate, libertate. Un timp ai găsit duşmanul în Irak, ai bombardat acolo, s-a rezolvat prea repede, prea uşor. Deşi mulţi credeau că vine sfîrşitul lumii. Apoi, America, ai găsit şi mai găseşti şi alţi duşmani, dar ei sunt prea mici pentru puterile tale. Aşa că îi distrugi cu totul, cu tot cu case, cu bătrîni, copii. Tu, America, le aduci eliberarea. Le aduci pacea ultimă.

De ce te urăsc iugoslavii, America? De ce te urăsc musulmanii? De ce te urăşte atîta lume, America? De ce te urăsc americanii? Tu răspunzi că pentru că sunt proşti. Proastă eşti tu, America.

Ţie, America, ţi-e a fute şi nu ai cu cine. Ţi-ai omorît bărbaţii care puteau face asta. Eşti ca o libelulă, care îşi mănîncă masculul după futai, America. Pacea, libertatea, fraternitatea ta e de căcat. Ea înseamnă în primul rînd moarte. Multe morţi nevinovate pentru fantasmele tale perverse. Eşti necrofilă, America. Ucizi ca să fuţi.

De fapt eşti doar o proastă. Ca şi Uniunea Sovietică. Eşti condusă doar de moşnegi libidinoşi şi proşti, cărora nu li se mai scoală, care ejaculează doar la statisticile morţii. Eroii tăi sunt babe, America. Ele hotărăsc soarta ta, America.

America, nu fi vacă, vei fi lovită în cap ca o vacă, vei fi lovită în toată splendoarea atunci cînd nu te aştepţi la asta. Căci ai o minte de vacă. Eşti proastă şi te superi cînd îţi spune asta Eminem, cînd ţi-o spune Marilyn Manson sau ţi-o trage Jim Morrison.

După ce omori milioane de oameni te miri că cineva moare pentru a te lovi. Cîţi oameni ai ucis tu, America? Te miri că mai vrea cineva să te fută? Eşti deprinsă doar cu poezii? America, lasă-ţi pensionarii să se ducă la pensie. Lasă-i să se fută între ei.

America, chiar nu vezi cum îţi bagi singură bombele în cur? America, nu te mai iubesc. Mi-e scîrbă de tine. Mi-e scîrbă de toate utopiile, ca şi de Uniunea Sovietică. Ascultă hip-hop sau rock mai bine, calmează-te, vacă.

Drapelele tale, America, sunt arse în toate colţurile pămîntului. Oamenii plîng din cauza ta. Oamenii îşi taie venele din cauza ta. Ei îşi jură că te vor lovi aşa ca să ţii minte.

Dar americanii tăi ce crezi că fac acum? Nu crezi că încep să se sature de atîţia eroi, de atîtea crime amestecate cu libertate, fraternitate, egalitate? America, americanii te vor fute. Fiindcă tu le-ai futut atîta timp mintea. Fiindcă eşti o curvă proastă, America.




Lui Bob i se pare că e tot timpul bolnav. Ochii îl ustură, mucii îi curg, da-păi cre' că m-a tras iar curentul... Şi bagă pastile, băi tată! Pastile sunt peste tot, inclusiv la budă. Cre' că-i toxicoman fără să-şi dea seama. Aspirină, huină, gavnină, doxiciclină, paracetamol, algocalmin... în fiecare zi bea cîte-un pumn. Preventiv...

Boala principală e însă de stomac. Din cauza tabletelor şi dulciurilor stomacul lui Bob a luat-o razna. Astfel, chiar dacă s-a căcat cu jumate de oră în urmă pe Bob îl poate apuca cufuritul iarăşi.

O patimă a lui e plimbatul. E în stare să se plimbe cîte vreo şase ore. Să străbată oraşul dintr-o periferie-n alta. Spune că atunci meditează cel mai bine. Cred şi eu, cum să meditezi într-o cameră plină cu jigodii de şobolani? Burţălăul îl mai poate durea şi din cauza că şi-l trage în sine, mai ales cînd e cu Greta pe stradă. Bob îşi trage burta şi face o expresie că zici că se cacă imediat pe el, iar Greta îşi tîrîie picioarele de-o doare-n cur de toate.

Bob ştie toate străzile, ştie toate plăcintăriile, gogoşeriile, non-stop-urile şi chioşcurile cu mîncare. Desigur că în timpul plimbărilor burta i se umple regulat cu toate rahaturile. Cînd se întoarce în apartament, cu un vraf de pungi cu napolitane, biscuiţi, ciocolată... are întotdeauna buzunarele pline de pungi goale.

Are cu el tot timpul şi cîteva sticluţe de ceai de urzică sau sucuri. Ca să-l ajute la digestie. În fiecare zi Bob zice că mîine face o zi de post, să mănînce doar grîu umflat, dar de fiecare dată după ce îşi rade pînă la amiază porţia iniţial repartizată pentru o zi, zice că a cam ameţit, nu-ş' ce dreacu... parcă mă ustură şi ochii... şi coboară desigur să-şi ia ceva dulciuri să-şi revină şi pe deasupra mai bagă şi un pumn de pastile.

Cu toate că crapă atîtea căcaturi, Bob se crede cumpătat. La început, cînd l-am cunoscut, se credea chiar vegetarian, dar cînd a văzut că mă futeam de rîs a schimbat termenul, acum e cumpătat.

Seara, Bob e constipat. Ca să scape de constipaţie îl ajută yoga, a zis că mă învaţă cînd am chef şi pe mine. Bea trei litri de apă caldă cu sare, face nu ştiu ce exerciţii yoga şi apoi WC-ul e ocupat între o jumate de oră şi o oră. Procesul se numeşte curăţarea stomacului. Mamă, ce aud atunci! Explozii şi artificii! Pula mai eşti în stare să mergi apoi la baie, mai bine te pişi în lift sau la balcon, că la WC-u îţi pică părul din nas după ce orbeşti...

Vai, vai, vai, ce dreacu... Dimineaţa Bob şi-o începe iarăşi cu o tehnică yoga: îşi rade toxinele de pe limbă cu o linguriţă.

Bob e băiat bun, pe bune, dar sigur că nu trăiesc pe aceeaşi lume ca şi el. Nici lumea pe care trăieşte el nu e cum vrea să o creadă - cu multe exerciţii yoga, inclusiv cu Greta, cu multe dulciuri, se dovedeşte în schimb cu de-alea ce ies din burta lui tocmai curăţată.




Într-o vizită în R. Moldova, atunci cînd stăteam în cartierul Gheorghieni, de Paşti, maxilarul mi-a zburat dracului. O lovitură cu o ţeavă în bot şi gata.

Tu nu mai ştiai de ce nu vin, ce se întîmplă. Apoi ţi-am scris. Că totul e în regulă, doar că am cîteva fracturi la maxilar şi vin repede, cînd am să pot suporta să merg vreo 24 de ore cu trenul.

Cînd am venit, Allbe mă aştepta în gară. Ne-am mai pricalit cum vorbesc, Allbe zicea că aşa am o voce mai impunătoare, mai bărbătească. Aşa, adică cu maxilarul cusut cu sîrmă. Acasă îmi venea să mă caţăr pe pereţi, să scot odată toate sîrmele. Vreo săptămînă nu puteam articula nimic, apoi m-am învăţat să vorbesc fără să deschid gura, printre dinţi.

Doctorul care m-a cusut, după ce a tras cîteva sute de coniac înainte de operaţie, pentru curaj, în timp ce băga sîrma în gingiile mele şi trăgea cu cleştele, încerca să convingă o asistentă să o fută. Pe urmă m-am gîndit că poate o fi avut ăla cursuri de psihologie, pedagogie, metodică, nu?, cum să facă să distragă atenţia pacientului în timp ce îi taie carnea. Asistenta a fost de acord pînă la urmă, chiar a zis că o cheamă şi pe prietena, iubita ei, mai bine zis.

În staţia de lîngă cămine am coborît cu Allbe şi ne-am oprit un pic să-mi revin. Am văzut o gagică mişto întoarsă cu spatele la noi. Cînd se apropia troleul, mi-am dat seama că eşti tu. I-am zis repede lui Allbe că vin mai tîrziu şi am sărit în troleul în care urcaseşi. Am venit lîngă tine. Tu te uitai pe geam. Te-am privit aşa un timp, apoi am pus mîna pe umărul tău. Te-ai întors speriată.

Ţi-am făcut semn să coborîm, nu am vrut să te sperii în troleu de modul în care vorbesc. Am coborît, ne-am dus şi ne-am aşezat pe un scaun de la intrarea într-un bloc. Am fumat cîte-o ţigară aşa, fără să vorbim nimic.

Am stat două luni cusut. Eram nervos pe toată lumea, inclusiv pe tine. Nu mai ştiam ce-i aia să mănînci. Dar pierdusem şi simţul foamei. Mi se băga doar glucoză în venă. Plus tot felul de căcaturi pentru dezinfectare, pentru nu ştiu ce. Medicii au creat în mine o repulsie pentru injecţii, e o cauză a iritării mele faţă de înţepături. Iarbă, tablete, e altă treabă. Înţepăturile îmi creează o stare de silă, de murdărie. Căci sîngele e murdar. Cînd vezi sînge trebuie să te speli.

Vroiam atunci tare să te sărut, dar nu puteam să fac lucrul ăsta. Tu îmi sărutai buzele, îmi atingeai cu limba sîrmele de pe dinţi. După ce mi-am scos sîrmele şi te-am sărutat, cîteva zile iarăşi nu am prea putut vorbi, depusesem prea mult efort pentru maxilarul meu.




Bob zice că doamna cu teu', care face curăţenie în bloc e imaginea perfectă a securistului. Ea îi ştie pe toţi, fără complexe se leagă de fiecare care-i iese-n cale: bă, tu arunci chiştoace pe jos? Tu scrii pe pereţi? Vă ia mama dracului cînd vă prind! Morari, unde vrei să arunci gunoiul? Ţi-l bag în cap, bă! Nu te pune cu mine că te...

Cînd administratoarea blocului încasează banii pentru cheltuieli, doamna cu teul stă în dreapta ei, avînd de comentat la fiecare cîte ceva.

Doamna cu teul are de fapt două stări. Prima, e cea fericită, cînd e beată. Atunci, chiar dacă se leagă de cineva, o face ca să se amuze, să mai scape pîrţine pe gura ei: hă-ho-hlă-hfă! Bob e băieţelul educat şi naiv al blocului. Administratoarea, doamna cu teu', instalatorii, şefu' de scară, l-au luat drept fraier, aşa că acum trebuie să suporte orice fel de fraiereală. De exemplu, cheltuielile pe apartamentul lu' Bob întotdeauna sunt cele mai mari din bloc.

Buru fusese bolnav, a trecut mai rar pe aici şi nu a mai desenat în lift, aşa că liftul e acum curat. Are doar cîteva iscălituri ale lui Patrocle şi din cînd în cînd cîte-o borîtură, în rest - flegme zilnice. Într-o zi, Greta a zgîriat pe peretele de la parter, de lîngă lift, un şoarece. Doamna cu teul l-a chemat pe Bob la ea şi i-a zis: bă, pula mea, vezi că cineva din apartamentul tău a zgîriat pereţii, îi dau o muie cînd îl prind!

Soţul ei e şeful de scară. Un imbecil de 1 metru 20, cu capul pătrat, lentilele groase cu privire pătrunzătoare. El întotdeauna permite celorlalţi să intre înaintea lui în lift, apoi începe să întrebe: da' la ce etaj, da' cîţi staţi acolo, da'...

La Bob în apartament şefu' de scară a fost de mai multe ori, să-i vadă pe toţi care locuiesc acolo şi să-i preîntîmpine că degrabă tre' să vină poliţia. Desigur că poliţia, adică un alcoolic de poliţist cu mucii uscaţi pe bot şi scărpinîndu-se în ureche cu pixu', apărea imediat. Aşa se făcea că venea numai la Bob.

În rest, şeful de scară e simpatic. Ori e bălos, puţind a alcool, ori încă treaz, pe la cinci dimineaţa se duce la pescuit. Şi e foarte amabil. Data viitoare cînd voi veni la tine şi mă va lua cu amabilităţile lui am să-i dau un cap în gură.




Bag cîteva fumuri şi plec, pa!, mi-am ratat cariera, la revedere Terra! Culorile îmi invadează ochii, aud în coridor rîsete, îl aud pe Allbe cum întoarce o casetă şi cade şi el în pat. Tataie în tricoul lui cu frunze de cînepă încearcă să urce pe patul supraetajat. Chitara lui cade, provocîndu-mi în cap explozii, beznă ce se încheagă cu foc.

Cu încetul toate alea legate de realitate ies din hard. Ultima legătură a fost o muscă care mi s-a părut că a zburat o veşnicie de la un capăt la altul al camerei, apoi s-a lovit de WTC şi s-au dus împreună în beznă.

Te simt lipită de mine, rotindu-ne prin beznă, frig, apoi cald, apoi brusc suntem iarăşi sus, norii ne trec prin creier, simt ce simţi tu, reuşesc să mă văd în acelaşi timp şi prin ochii tăi şi prin ai mei. Mă simt prin tine, mă văd, mă lipesc de mine prin tine.

Îl văd pe iepuraşul cu ochii bălăngănindu-se alergînd pe lîngă noi, aşa ca într-o poveste ce mi-ai spus-o odată. Simt durerea ta atunci cînd te muşc, cînd te zgîrii. Brusc cădem lîngă nişte munţi, cu o viteză uimitoare trecem printr-o peşteră, coborîm tot mai jos, se face frig, apoi aerul e călduţ şi umed, apoi fierbinte. Trecem prin lavă, ea ne acoperă corpurile, nu reuşeşte să se bage între noi. De fapt, nici nu mai simt vreo diferenţă între tine şi mine. Dacă te-ai dezlipi măcar o secundă de mine, ştiu că aş rămîne aici, aş forfoti prin lavă, m-aş pierde, nu aş ieşi niciodată la suprafaţă.

Viteza ni se măreşte din ce în ce mai tare, lăsăm lava în urmă, trecem iarăşi printr-o peşteră, ne rotim prin ea, e un fum uşor, se aud sunete ciudate. O muzică ce nu se aude normal, ce se simte de peste tot. Îl găsim într-un colţ pe bătrînul mag mişcîndu-şi uşor capul cu ochii închişi. Îi contemplăm muzica, ne desprindem unul de altul şi încet ne descompunem în aer. Suntem cîntecul magului, trecem pe lîngă desenele cu oameni plutitori de pe pereţii peşterii, pe lîngă zgîrieturile colorate pline de linişte, pace şi înţelepciune care nu spun nimic, nu poţi să transmiţi asta altuia, chiar dacă ai simţit-o şi ţi-a dat viaţă.

Bătrînul mag scoate din ureche un cărbune aprins şi îl pune pe narghilea. Simt, văd cum trage fumul ce vine direct din narghilea la gura lui, deşi nu are nici un furtun. Fumul face cercuri jucăuşe, ordonate, intră în gura magului, ca o mînă ce se bagă în plămîni, se opreşte acolo, e înghiţit de sînge, simt cum mîna i se plimbă prin vene, ajunge la creier, îi mîngîie uşor ceafa, magul expiră. Corpul îi deveni fosforescent, transparent. Îi văd ochii, deşi pleoapele îi acoperă. Simt o linişte nemaipomenită, care nu se compară nici măcar cu fericirea.

Noi ne rotim descompuşi în jurul lui, descifrăm desenele de pe pereţi, îi trăim muzica. Mă voi trezi cu melodia lui în cap, însă oricîte eforturi aş face nu voi putea îngîna nimic din ea.

La un moment dat el deschide ochii, sunt foarte clari, limpezi, ne trezim înghiţiţi de ei, ajungem iar pe cer, sus, coborîm pînă deasupra clădirilor, pădurilor, apoi brusc urcăm iarăşi la cer. E atît de bine, norii ne învelesc, ne apară, soarele ne limpezeşte mintea.




Ca o regulă paralelă a tendinţei sale de a deveni homo universalis, Bob mai are şi darul de a se documenta ca pentru o teză de doctorat pentru un căcat de referat. Astfel, într-un semestru întreg el a căutat pe internet, în reviste, cărţi, materiale pentru un referat. Pînă la urmă nici măcar nu l-a citit la şcoală, că nu mai era timp să şi le citească toţi.

În schimb, şi-a umplut o plasă plină cu notiţe pentru acel referat. Apartamentul lui Bob e plin cu astfel de plăsuţe cu notiţe. Periodic, el le scoate şi le grupează, că nu ştiu cum se face, dar sunt tot timpul în dezordine.

Viaţa lui Bob este ca un astfel de referat al lui. Lucrează cu lunile pentru cîteva rînduri deampulii, de care nu are nimeni nevoie. Dimineaţa Bob se trezeşte, îşi toarnă ceaiul de urzică în sticluţe, îşi ia într-o pungă mică toate actele, în alta mare - toate notiţele la vreun referat şi o fute la BCU.

Asta pentru el înseamnă o bună organizare şi cumpătare. Vine apoi spre seară: vai, vai, vai, ce dreacu, iar mă ustură ochii, îşi umple burta şi o taie la plimbări prin toate cartierele. Desigur, nu înainte de a da dispoziţii cînd să fie scoşi şi şobolanii la plimbare prin cameră şi în ce ordine.

Iar pe mine mă doare-n pulă de astfel de căcaturi. Mă piş eu pe cultura generală. Ăsta-i un argument feroce al lui Bob: vai, vai, vai, dar asta e cultură generală! Cultura generală e o prostie de futut creierii la cretini, de maxilarizat conţinutul, vorba ta. Părinţii noştri au fost plini de cultură generală, la ce le-a folosit? Mă piş pe istorie, pe toate rahaturile băgate lor pe gît. Orizontul le era ocupat doar de viitorul luminos al comunismului, în timp ce ei aveau regim de sclavi futuţi.

Ei studiau istoria şi alte căcaturi şi nu au observat cum viaţa trece pe-alături. Mi se face rău cînd mă gîndesc la intelectuali. Interesul lor pentru orice e o boală. De unde? Ei doar îşi alegeau hobby-uri după hobby-urile puterii care îi futea. Cu alte cuvinte: interesul lor pentru orice e un interes derivat din ăla al securităţii. În timp ce-şi turnau colegii, prietenii, mai exersau studiind ce îl mai mînca în cur pe Decebal, ce prostii s-au mai întîmplat în vastul spaţiu carpato-danubian.

E interesant că totuşi toţi au studiat aceleaşi rahaturi, cărţile după care trebuiau să se lumineze le erau recomandate tuturor. A fost de fapt doar maculatură. Istoria a fost falsificată. Îmi bag pula-n ea.

De fapt, cultura lor are o singură sursă, au supt cu toţii dintr-un singur loc: din pulă.

Ştiu un lucru, nu vreau ca mintea mea să fie futută. Ce pot eu învăţa de la un aparat monstruos care îi modelează pe toţi aşa cum vrea? Dacă ar fi fost altfel, am fi avut dizidenţi, dar aşa?... Îl avem doar pe Goma, pe care cu toată prostia şi laşitatea lor toţi încearcă să-l nege, că da... dar e basarabean... da... dar e nebun... Şi one more time: să-i mai sugă pula lui Goma.

Decît să scormonesc căcaturi mai bine mă cac. Mai bine fut minţile altora decît să-mi fută mie cineva mintea.

Notiţele lui Bob toate vor avea acelaşi destin, ca să citez unu' dintre termenii folosiţi în draci de intilictuali clujeni: Bob tot va ajunge să se constipe mintal şi va face o spălătură, folosind yoga. Apoi iarăşi şi iarăşi. Altfel va fi pierdut.

Bob mi-a arătat de cîteva ori mailuri de la frate-so. Ăla, invariabil, îşi începe scrisoare aşa: ce faci boule, te îndopi pe banii noştri? Vaca de mama zice să nu-ţi scriu nimic de rău... ş.a.m.d. Odată i-a cerut lui Bob o listă cu cărţi pentru cultură generală. Bob, în loc să-i dea ceva mai lejer, i-a dat o listă cu căcaturi din istorie. Frate-so i-a scris: să-ţi bagi în cur cartea aia, după ce am citit vreo cinci pagini am văzut că nu faci nici un rău dacă stîrpeşti cîteva milioane de cretini de pe faţa pămîntului.

Cînd a văzut că mă amuză mailurile lui frate-so, Bob a avut amabilitatea să-mi trimită şi mie cîteva. Iată unu' la temă:

Subject: sugi pula
Date: Wed, 28 Aug 2002 21:35:58 +0300

sal
bah mi-am luat cd writer si deja am futut un cd
da stii ce e culmea - ti-am facut nenorocitul ala de cd
ca sa scap de spatiu (de data asta pe bune)
AM TRECUT LA MATE
am luat 5 in teza shi m-am scos
bani nu avem pentru ca taticu vrea sa-si deschida
firma shi mi-a dat shi mamica 500000 pentru cd writer
m-am apucat de cartea aia cu universul shi planetele
shi stii ce am aflat
CA OAMENII SUNT NISTE FIINTE ATAT DE NEINSEMNATE INCAT
NU ARE NIMIC DACA OMORI PE CATIVA
hai sal ca ma da asta de la conex afara

Dup-aia se pare că Bob a stat un pic pe gînduri. Acum e bine. Citeşte o carte despre tortură a Ruxandrei Cesereanu. I-am zis să mi-o împrumute şi mie. Mi-a cerut un album Paraziţii.




Nu te-am văzut de vreo lună, nu te voi vedea cel puţin încă o lună. Vorbind aici cu tine ca Arghezi cu dumnezeul lui.

Nici măcar nu ştiu dacă am să te găsesc cînd am să ajung acolo. Nici măcar nu ştiu dacă nu ai plecat şi tu în altă parte.

Ziceai că ai putea să mergi în Amsterdam, la ceva rude, nu mai ştiu. Ţi-am zis să mă iei şi pe mine, că ar fi mişto. Mi-ai răspuns că nu, că parcă m-ai şi vedea deja tot timpul drogat. Mai ales că acolo toată treaba e legală. Şi majoritatea comercianţilor îţi dau gratis prima pastilă de Ecstasy.

Din contra, acolo poate că nu m-aş mai droga. Realitatea de acolo e aşa ca în halucinaţiile mele, de ce să mă mai droghez. În fond, am înţeles treaba, vorba lui Osho, pe care l-am citit de la Bob, pot să merg mai departe. La început n-aveai nimic împotrivă să bag iarbă. Aveai doar împotriva dereglării mele. Să mă găseşti de-o grămadă de ori rupt în paişpe de-o supradoză, cu noţiunea timpului uitată, mai ales cînd luam caleosa. Pentru mine totul mergea ca pe roate, sau totul mergea după plan, cu diferenţa că una se înghite, iar alta se trage-n piept. Pentru tine era diferit, nu puteai să mă aştepţi o săptămînă pînă îmi revin, sau să vii la mine şi să mă găseşti ubitîi. Ubitîi în română înseamnă ucis, noi cu băieţii am mers pe frecvenţa uciderii.

Îmi spunea Allbe odată un banc: într-un mare oraş, într-o piaţă mare, a fost ucis unu'. Poliţia a înconjurat imediat piaţa şi le-a interzis oamenilor să iasă de acolo, pînă cînd nu se află vinovatul. Nimeni nu recunoaşte. Un narcoman, care era şi el pe acolo, s-a apropiat de mort, s-a uitat, a chemat poliţia: auziţi, da' ăsta poate a venit aşa ucis aici!

Prima oară cînd m-ai găsit rupt, după o supradoză, ai fost foarte speriată. După asta m-ai tot futut la cap să mă las. Ţi-am zis că nu se poate întîmpla nimic, că e un fleac. La început mă cunoşteai de fiecare dată cînd eram drogat, dup-aia nu ştiu, nu mai ziceai nimic. Ori că ai văzut că degeaba îmi zici, ori că te făceai şi tu că nu observi nimic.

Odată chiar mi-am cumpărat pastile în timp ce mă conduceai la gară. Mi se terminase şi iarba şi caleosa. Deja începuse lomca, nu ştiam cît rezist fără. Cu încetul, trecusem de la iarbă pe pastile, după vreo zece doze de caleosa mi-am dat seama că dacă nu iau cîteva zile deja încep să mă caţăr pe pereţi. Nu m-a deranjat foarte tare, mai ales că nu mai ţineam minte nimic cu săptămînile. Cînd mi se terminau pastilele ştiam că trebuie să merg la farmacie. Atît.

Atunci am vrut să te fentez, ca de atîtea ori, să-mi iau pastile de la două farmacii diferite în drum spre gară. Doar că ai venit să mă petreci. Aşa că a trebuit să te conving că e o nimica toată, că le iau doar pe tren ca să nu simt cum trece timpul. Ţi-ai dat tu seama, dar nu ai avut ce face. Îmi amintesc şi acum de ochii tăi albaştri, miraţi, disperaţi, mă rugai, măcar acum, de data asta, fă-o pentru mine, nu mai lua pastile. Totul e bine, totul va fi OK, îţi repetam eu, simţind cum sîngele mă fute, îşi cere doza cuvenită. Erau cuvintele lui Baston înainte de a se călugări: totul va fi bine, frate. Sau într-o variantă a englezei sale personale: totul va fi everybody!

Ţi-am promis că nu se va întîmpla nimic, mă simţeam cam de căcat în faţa ta, oricum nu mai aveam de ales. Te-am privit de pe fereastra din coridor pînă ai dispărut. Mi-era deja dor de tine. Ştiam că imediat vei fi lîngă mine. Din cîteva mişcări: 1. intrat în compartiment. 2. deschis rucsacul, scos pastilele. 3. mers la baie, înghiţit pastilele. 4. ieşit din baie, mers în compartiment, luat cola, luat walkman-ul. 5. ieşit în coridor, fumat, băut cola.

Atunci, în faţa beznei de afară, sau în faţa soarelui, încep să apară alte imagini. Imagini ce mă liniştesc, îmi fac bine, mă fac să uit de tot căcatul. Şi să fiu în afara timpului. Casca mă izolează de restul. E un motiv să nu bag în seamă pe nimeni, să mă doară-n pulă.

În compartiment îmi închid ochii. Trenul se preface în şarpe, se mişcă armonios, îşi întoarce faţa spre mine, îşi arată colţii, ochii răi, vii, dar fără nici un pericol. Şarpele dansează printre o mie de culori în continuă schimbare. Simt cum culorile îmi ard pielea. Deschid ochii, un moş îmi povesteşte despre Ceauşescu. Văd cum îi ies literele strălucitoare dintre dinţii stricaţi. Îl ascult fermecat. Da, băi tată, îi mai zic şi el încurajat dă-i mai departe cu comunismul lui, cu Ceauşescu lui. În fond, ce mai contează, mă doare-n pulă.

Deschid ochii, cineva îmi vorbeşte despre culturism, despre cele mai eficiente metode de a face muşchi. Trebuie să bagi şi nişte pastile, ca să nu oboseşti degeaba, zice, da, frate, ca totul să meargă ca pe roate...

Deschid ochii, cineva vorbeşte despre poezie. Despre noua viziune, noile tehnici, căcat. Căcat, zic. Eşti indecent, mi se spune. Indecent e să-mi fuţi capul, zic şi închid ochii.

Deschid ochii, sunt în coridor, stau rezemat de-o gagică. Îmi aprind o ţigară, ea tot vorbeşte, nu prea înţeleg nimic, cre' că-i unguroaică, nu-i bai. Mai beau un gît de suc şi simt cum un val cald mă loveşte direct în cap. Cad peste ea.

Deschid ochii. Merg în coridor, deschid fereastra. Capul mare al şarpelui se apropie cu gura căscată. Mai bag două pastile.




Baston în bucătărie, vorbind în faţa unui reportofon. Vorbeşte, ia chitara, cîntă. Intră Drama pe fereastră. Ce faceţi?

Îmi aprind o ţigară, îmi fac o cafea. Baston vorbeşte mai departe, parcă nici nu ar observa că am intrat şi eu în cameră. Lacrimile mari i se scurg pe obraji, cad pe reportofon. Bei o cafea?, îl întreb. Bine, zice.

Ce tot faci acolo? îl întreabă Drama. Vorbesc cu îngerii. Care îngeri? Îngeri, gata. Drama iese pe fereastră. Mai zice ceva în timp ce iese. Da, da, îi răspund. Apoi: ce-a zis?

Baston îmi zice că dacă vreau, odată îmi va desena toţi pereţii din casă. Va face o frescă cît toată casa. Desigur că vreau, şi acum vreau, dar asta nu se va mai întîmpla niciodată. Pereţii vor rămîne aşa în continuare, iar mîinile lui Baston nu vor ţine nici pensula, nici chitara. Cînd a vrut odată să intre la Arte, trebuia să improvizeze pe loc un desen. El s-a dus la întrerupător şi a făcut acolo un tablou. Desigur că toţi l-au crezut nebun.

Yo, hai să-ţi fac o casetă, zice Baston şi ia chitara. Îi aduc reportofonul, îl pun pe scaun. Baston se lasă pe spate, începe să cînte. În mijlocul unei piese frigiderul începe să hodorogească. Frigiderul a început să toarcă ca o pisică, zice Baston şi cîntă mai departe. Suntem deja în bucătărie.

Baston îşi aprinde cîte-o ţigară, trage două fumuri şi o lasă în scrumieră. Aşa se va arde pînă la capăt, aşa că le fumez eu mai departe. Unde-i ţigara?, întreabă el mai tîrziu. S-a ars. Îi aprind alta. Fumul face încet un cerc prin bucătărie, apoi iese pe fereastră.

O parte a casei e înspre civilizaţie, peste vreo zece metri e agitaţia centrului oraşului. Noul magazin al lui Zeleonîi, prietenul lui Pi, care va fi explodat de Micu, cel puţin aşa se va zvoni. Apoi, într-o zi vor fi împuşcaţi cu toţii. Zeleonîi, părintele mafiei din Chişinău, vecinul meu.

În partea cealaltă a casei, unde e bucătăria, e grădina. În fundul ei creşte copăcelul de cînepă. Nu a fost sădit de nimeni, aşa a vrut el să apară acolo. Acum are deja vreun metru jumate şi o tulpină groasă. După el e zidul.

Caseta asta e cîntecul de adio al lui Baston. Nu-l voi mai vedea niciodată cu chitara. Îl voi vedea cu cuţitul, cu pistolul îndreptat spre cap, cu o sfoară îndelung cîntărită în mînă. Apoi în haine de călugăr.

Oare ce i-au spus îngerii? Îngerii probabil l-au futut pînă la urmă, căci deşi se zice că nu au sex, îngerul lui Baston era o femeie - uite cum se duce poezia dracului! - şi avea pizdă.

Poate că de aici vin reinterpretările ortodoxiei lui Baston. Cam acolo ajungi, de la realitate de căcat la îngeri cu pizdă.

Mă voi mai întîlni cu Baston peste vreun an. După o plimbare aiurea va cumpăra un colac. Ne vom aşeza pe bordura unui trotuar şi el va rupe colacul cald, din care ieşeau aburi. Îmi va întinde o bucată. Nu vreau, îi voi răspunde printre dinţii cusuţi cu sîrmă.