Premiul Nobel. Cronica unei cărţi necitite (încă)

Acum aproape două săptămîni, cînd am ajuns din nou la Arles, în timpul plimbării de recunoaştere, a turului de re-obişnuire (şi de dezmorţire, la propriu, a oaselor după Parisul ploios pînă la oase), după ce am consemnat noutăţile (Fundaţia Vincent Van Gogh şi şantierul noii Fundaţii Luma, arhitect, cine altul, decît Frank Gehry: "niciun loc fără artă, nicio fundaţia fără Gehry", am ricanat imediat pe Facebook), singurul loc în care nu am rezistat să nu intru a fost mica librărie din spatele palatului primăriei şi de lîngă Place du Forum, "Librărie du Palais", ţinută de aceeaşi bătrîni (ea, permanent, la casă, citind). O librărie aproape inutilă, în condiţiile în care în micul oraş există "Harmonia Mundi" şi mai ales marea librărie "Actes Sud". Dar deloc inutilă totuşi, cînd, trebuie să constat cu bucurie, Arles-ul s-a umplut deja, la vremea aceasta, cînd încă nu este sezon plin, de mici galerii de artă, în special de fotografie (lucru absolut firesc, avînd în vedere că aici se organizează de decenii, deja, "Întîlnirile de fotografie").
 
Am intrat, aşadar, în mica librărie (de lîngă noua galerie Anne Clergue), din care în anii trecuţi am recuperat vechi traduceri din Brecht, de exemplu, şi privirile mi-au fost atrase magnetic, pe masa cu noutăţi, de un impozant roman (aşa cum sînt toate cărţile noi, în special, fireşte, romanele, marfa editorială principală) intitulat Premiul Nobel, al unei autoare bulgare necunoscute mie (normal, că doar nu degeaba sîntem vecini!): Elena Alexieva, Le Prix Nobel, traducere din limba bulgară de Marie Vrinat, Actes Sud, 416 p., aprilie 2015 (apărut în original în 2011).
 
Noutate, deci. În plus, ceea ce de fapt m-a atras, este vorba de un roman poliţist avînd ca personaje principale un scriitor celebru care dispare la Sofia, şi o detectivă "melancolică", citim pe coperta a patra.
 
Nu ştiu alţii cum sînt, dar cînd literatura este "tematizată" nu atît teoretic, speculativ, adică "literar", ci este re-plonjată în imanenţa vieţii sociale, devenind în plus obiect de intrigă poliţistă, eu, unul, nu rezist. Mi se pare, în materie de roman (şi nu numai), atracţia literară supremă. Relaţia, dacă nu chiar comunitatea dintre literatură, adică roman, şi anchetă detectivistică mi se pare una în egală măsură spectaculoasă şi de esenţă. De-asta este Poe, de exemplu, unic.
 
Şi totuşi n-am cumpărat cartea. Încă. Am întors-o pe toate feţele, m-am întors, de cînd m-am întors în Arles, de mai multe ori în mica "Librairie du Palais", am citit pagini bune din ea, şi de fiecare dată am plecat aşa cum am venit: cu mîinile goale. Ceva, încă, mă reţine. Ştiu şi nu ştiu ce. Poate tocmai caracterul excesiv "literar", "romanesc", "prozastic" al textului, altfel spus: psihologic. Sau "existenţial". De multă vreme "psihologicul" sau "existenţialul" strică, infestează romanul, drept pentru care acesta l-a şi expulzat.
 
Or, materialitatea textului, aşa cum am putut s-o constat în sondările mele, mi se pare a contraveni, a intra de-a dreptul în contradicţie, una cu totul nefericită, fatală, cu excelenţa, în opinia mea, a ideii de subiect şi chiar, din cît mi-am dat sema, a intrigii (care, poliţistă fiind, nu are cum să nu devină şi politică, deşi puţine romane poliţiste ating şi politicul care le este, în realitate, inerent).
 
Să fie Premiul Nobel, în ciuda premiselor epice, o carte ratată? Sau să-mi fi jucat cumva feste, precipitîndu-mi verdictul, obida pe care o am pe romanul-marfă globală a literaturii-industrie actuale, literatura-franciză? De ce mi se pare că o excelentă idee de roman este "dată de perete" de stilul mult prea "literar", dacă nu chiar, pe alocuri, "de umplutură", al cărţii? Sau tocmai aceasta să fie combinaţia azi de succes, şi eu s-o fi surprins foarte corect, dar s-o valorizez (aşa cum s-a întîmplat în multe cazuri celebre) negativ?
 
Voi vedea. Poate că voi cumpăra totuşi cartea. Poate c-o voi citi totuşi. Fie şi pentru faptul că este vorba de o autoare bulgară şi de un roman poliţist cu "materie" literară. Ce-ar fi dacă, de fapt, acest roman ar pune în cauză tocmai romanul, literatura contemporană, aşa cum îl (pre-)interpretez, pur intuitiv, eu, fără să-l fi citit? Dacă, de fapt, eu şi Elena Alexieva ne situăm pe aceleaşi poziţii, şi tocmai despre ceea ce am văzut eu împotriva romanului ei este vorba în romanul ei? Dacă, mai precis spus, Premiul Nobel este (conţine) o "punere în abis" a Premiului Nobel?
 
Voi vedea. Deşi încă nu sînt sigur. Dar nu de asta voi fi scris aici, asta?