Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe scenă am curaj să fac tot ce nu am curaj să fac în viaţă


Judy Florescu, un interviu cu Diana Cavallioti

24.04.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Energică, jovială şi pozitivă, Diana Cavallioti mi-a povestit despre spectacolul cel mai aproape de sufletul său, Nebun din dragoste de la Teatrul Naţional Bucureşti, dar şi despre emisiunea pe care o prezintă la TVR2, Gala Umorului şi despre ultima zi a vieţii sale. O vedem în spectacolele de teatru: Nebun din dragoste la TNB, Contra(c)te şi Iluzii la Teatrul Act, Nişte fete şi Cupluri la Godot, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria şi Love stories la Teatrul Metropolis şi proiectul independent Desculţ în parc de Neil Simon, regia Ştefan Bănică.

 
Judy Florescu: Ai prezentat Premiile Gopo 2015. Prezinţi şi Gala Umorului.
Diana Cavallioti: Da, Gala Umorului este o emisiune la TVR2, unde se dau sketch-urile vechi care plac atât de mult. Gala Umorului este în fiecare sâmbătă, până în iunie. Am filmat 12 ediţii, de la început de martie 2015.
 
J.F.: Prezinţi împreună cu Dragoş Huluba de la Teatrul de Comedie. Joci şi în spectacole cu el?
D.C.: Nu, e prima mea întâlnire cu Dragoş Huluba. Eu nu mai joc la Teatrul de Comedie. A fost o întâlnire care mie mi-a plăcut foarte mult. Mi se pare că am lucrat bine împreună.
 
J.F.: Cum se fac alegerile pentru emisiuni?
D.C.: E prima emisiune de televiziune pe care o fac. Nu ştiu cum se face în general. Eu mai lucrasem cu Zoe Bălan, producător în TVR, pentru un revelion. Cred că mă ştia din Cui i-e frică de Virginia Woolf? şi m-a sunat apoi întrebându-mă dacă vreau să fac asta. Şi am vrut, normal! Dar nu ştiu care a fost parcursul pe acolo, de ce eu, habar nu am.

J.F.: Ai spus că este prima experienţă de moderator TV. Ce-ţi oferă ea?
D.C.: Ce e greu e că nu mai ai unde să te ascunzi. Când prezinţi ceva şi te duci tu, Diana Cavallioti, în faţa oamenilor eşti tu. Mie asta mi se pare greu, pentru că eu nu sunt confortabilă cu persoana mea în faţa altor persoane deloc. O emisiune cumva lucrează la încrederea în sine, că pot să fac şi asta şi să nu fie chiar atât de greu.
 
J.F.: Actorii sunt umbriţi, dar şi puşi în valoare de rolurile lor. Spuneai că nu ai unde să te ascunzi. De ce să te ascunzi?
D.C.: Să mă ascund pentru că de ce ar vrea cineva să mă vadă pe mine? Nu e nimic interesant la mine. Eu sunt interesantă pentru grupul meu de prieteni, pentru cei care mă ştiu, ei sunt interesanţi pentru mine. Dar aşa, pentru publicul larg, suntem oameni suntem limitaţi, e o sursă epuizabilă de fascinaţie asupra unui om. Nu poţi să descoperi lucruri noi şi profunde şi interesante despre un om decât în intimitate. Intimitatea este doar pentru persoane apropiate, în rest pe mine, ca om, nu vreau să mă descopere nimeni. Nu-mi doresc acest lucru, nu văd de ce, pentru că sunt limitată şi o să se plictisească foarte repede şi gata, o să se termine. Pe scenă e cu totul altceva. Acolo putem merge spre infinit şi nu se termină niciodată, pentru că de fapt punem în valoare minţile atâtor dramaturgi.
 
J.F.: Şi indicaţiile regizorale le puneţi în valoare.
D.C.: Da, nu doar ce e în capul meu, în existenţa mea, că asta e finit. Eu nu sunt confortabilă cu persoana mea în faţa altor persoane. Sunt o persoană foarte timidă. Nu vreau să fiu descoperită, decât dacă vreau eu să fiu descoperită. Nu-mi place să se intre în intimitatea mea, e un gărduleţ aşa.
 
J.F.: Ce-mi poţi spune despre rolul din Nebun din dragoste?
D.C.: E genul acela de rol, care se apropie mult de cum trăim noi de fapt în fiecare zi. Lucrurile pot părea simple, pot părea că au rezolvări la îndemână, problema e că sufleteşte lucrurile nu se rezolvă, de fapt, şi e greu să vindeci un suflet. Un suflet rănit îşi va face în continuare tot felul de alte probleme, pentru că nu ştii cum să te vindeci de fapt. Iar May (numele personajului meu, care se potriveşte cu luna în care sunt născută) e un caracter puternic. Este un om care poate multe, dar pus în faţa lucrului care pe tine te afectează cel mai tare în viaţa ta, nu ştii cum reacţionezi, nu ştii dacă mai poţi, de fapt nu ştii nimic. Pentru mine rolul ăsta e viaţă. Acolo pe scenă am curaj să fac tot ce nu am curaj să fac în viaţă.
 
J.F.: Tu ce-ai fi făcut dacă te-ai fi aflat în situaţia lui May din Nebun din dragoste?
D.C.: Eu cred despre mine că elimin răul din rădăcină. Poate e o chestie de egoism. Nu ştiu. Dar, în momentul în care ceva este atât de fundamental rău, eu elimin, pentru că mi se pare că în viaţa asta, trebuie să trăim frumos. Să ne fie bine, dar să trăim frumos. În momentul în care ceva îţi face atât de mult rău şi te stâlceşte pe tine ca fiinţă, eu nu aş fugi la nesfârşit. Eu aş fugi o dată şi bine. Am avut discuţiile astea şi cu regizorul şi noi între noi. Dacă nu vrei să mai fi găsită, nu mai eşti găsită, dar e clar că e o relaţie de dependenţă acolo, e o boală, este patologic, este o necesitate. Pentru mine este o mare provocare să mă comport aşa.
 
J.F.: Tu ai fugi fără să rezolvi?
D.C.: În general poţi să mergi mai departe doar dacă rezolvi. Nu ai cum să mergi mai departe cu lucruri nerezolvate în spate, pentru că o să te urmărească şi la un moment dat o să pună mâna pe tine şi poate o să fie mai greu. Ai eliminat răul şi ai plecat. Eu nu vorbesc despre fuga din piesă, că îmi iau bagajul şi plec. Nu despre fuga aceea e vorba. Eu vorbesc despre terminat problema şi mers mai departe. Nu vorbesc despre fugă la modul practic: fug fără să mă găseşti.
 
J.F.: Eşti atât de pozitivă mereu?
D.C.: Stilul meu e puţin uşor nonconformist. Sunt un om foarte energic. Multă lume mă întreabă de unde îmi vine energia asta. Şi eu mă întreb. Cred că aşa am fost de fapt de când sunt mică. Eu nu sunt genul dependent absolut deloc, din contră. Singură, eu sunt foarte melancolică. Sunt un om care trăieşte blând, în singurătăţile sale. Dar în rest, mă bucur de viaţă mai energic.
 
J.F.: Cât de energic?
D.C.: Îmi place să merg cu motocicleta.
 
J.F.: Nu e periculos?
D.C.: Să mergi pe stradă e periculos. E foarte periculos să mergi cu motocicleta, mai ales în România unde ţi se deschide uşa în faţă. Dar dacă voi simţi că e ceva în neregulă şi că ar trebui să mă opresc, o să mă opresc. Vom vedea. Dacă o să aflaţi pe la ştiri că s-a întâmplat ceva, să daţi un party (râde). Nu aş vrea să mă uit de acolo de unde o să mă înalţ şi să vă văd că plângeţi, că o să mă supăr foarte tare.
 
J.F.: Originile tale greceşti te fac atât de pozitivă?
D.C.: Originile mele greceşti mă împing spre o lene şi o distracţie continuă (râde).
 
J.F.: Vrei să fie chef la înmormântarea ta?
D.C.: Eu aş vrea la înmormântarea mea să văd şi regretul, dar în general eu aş vrea ca lumea să se bucure, pentru că am plecat într-o nouă călătorie. De ce aş plânge? Plângi doar pentru tine. Plângi pentru că ai rămas tu fără ceva, dar totuşi e vorba despre mine, e înmormântarea mea, gândiţi-vă la mine.
 
J.F.: Cum ai vrea să fii ţinută minte?
D.C.: Aş vrea să fiu ţinută minte ca un om care s-a bucurat de viaţă.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer