Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  România, draga de ea!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Într-o ureche...


Laura Chivu

11.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este 5:31 dimineaţa. Nu e frig. Pe plajă, pe bănci de lemn sau de-a dreptul în nisip, vreo 30 de oameni privesc cu speranţă către mare. Aşteaptă răsăritul. O barcă cu 7 pescari se avântă în larg. Din spate se aude "Boleroul" lui Ravel.
"Cum îl mai cheamă, mă, pe Ravel?"
"Maurice"

O fată dansează pe nisip. Are sânii goi şi părul lung şi negru. Un grup de 5 mănâncă hamsii cu usturoi dintr-o pungă verde de 1 leu şi muşcă pe rând din pâine. Soarele apare brusc, mai întâi ca un led roşu, care creşte uimitor de repede într-o minge portocalie. Un tip la vreo 30 şi ceva de ani se repede alergând şi chiuind spre soare. Are pe el doar o cârpă verde, petrecută cumva în jurul brâului. Ne arată un fund păros şi o burtă de bere. Se apleacă să mângâie un câine şi îi atârnă toate cele. E circumcis.

La 5:34, deja nu ne mai putem uita la soare. Arde la ochi. Ne ridicăm şi plecăm uşor legănându-ne la culcare.

Mă descalţ, ca să simt nisipul de dimineaţă printre degete. Îmi zăresc brăţara albastră de la picior. Îmi şade bine. Mă gândesc că locul ăsta merită tot efortul, fie şi numai ca să prinzi un răsărit de soare pe muzica lui Ravel
.

Îl urăsc. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar îl urăsc pe proprietarul unui jeep cu număr de Constanţa, parcat pe plajă. Tocmai aici, la capăt de lume şi de timp. Mi-l închipui cu ghiul, lanţ de aur, gagică cu tocuri de 10 călcând uliţa şi CD-uri cu manele. Poate el e băiat bun, nu zic. Poate are şi şcoală. Poate a muncit din greu şi a strâns banii de maşină. Poate avea el, aşa, un fix să îşi ia jeep din agoniseala de o viaţă. Şi-a luat. Dar eu tot cu ghiul şi unghie mare la degetul mic îl văd. Şi tot îl urăsc.

Există în România, draga de ea, un loc departe. Un loc unde pescarii stau la aceeaşi masă cu directorii de companii private. Unde boemii cu mărgele în păr calcă acelaşi praf ca şi roţile BMW-urilor. Unde în sacul de dormit pus pe plajă se doarme la fel de bine ca în camera de hotel de un milion nouă sute mii lei pe noapte. Unde oamenii îşi dau jos măştile... departe de lumea dezlănţuită.

Uite, de exemplu, la Cielo-ul ăsta. Are număr de Vrancea. De două zile face ture între uliţe, cu toate patru geamurile lăsate şi cu Adrian M. cântând hitul verii. Are palmele pline de bătături şi unghiile negre, iar la gât poartă o cruce mare. Şi multe cruciuliţe mici.

Sau, uite la dansatoarea brunetă, cu buze roşii, ochi mari căprui şi pletele până la mijloc care are maxim 18 ani jumate. Şi patru curtezani. Unul dintre ei, mai curajos, a invitat-o la o conversaţie. Îi arată luna, uriaşă şi galbenă. Ea priveşte, îl ascultă, rezistă 10 minute şi se ridică. Îşi dă tricoul jos, rămâne în sutien şi începe să îşi unduiască lasciv şoldurile. E frumoasă. Gata conversaţia.

Băiatul din oraşul aflat la 10 km a ieşit la disco. E vineri seara. Şi-a scos cămaşa în degradeu, şi-a încălţat pantofii de piele cu vârful întors, şi-a pus pantalonii de stofă şi a venit pe jos până în sat. Fata de la sat, în sandale cu şireturi petrecute până sus, sub genunchi, clipeşte des şi îl priveşte galeş. E rost de o partidă. Ca să o scoată şi pe ea în sfârşit din satul ăsta de pescari, care trăieşte o lună pe an, vara. Mangalia, îţi dai seama? Ditamai oraşul!

Un băiat cu părul lung, proaspăt scăpat de bac, sărbătoreşte. Ciocneşte bere după bere cu gaşca, ba chiar mai scapă şi câte o votca. Dă din cap, se învârteşte şi îşi aruncă cât colo adidaşii. Vrea să simtă nisipul sub tălpi. E liber.

Directorul unei mari firme dansează pe masă, în pantaloni scurţi. Mai vine o tequila, din partea casei şi o ciocneşte cu barmanul, cu avocatul de la masa de alături şi cu cei trei necunoscuţi care trec în clipa asta pe lângă el.

Între baruri, el şi ea şi-au întins o cârpă pe nisip şi se sărută nesfârşit. El o trage deasupra şi ea îl încalecă. Alături, cam la 5 metri, un domn ziarist face pipi. Priveşte când la lună, când la iahtul micuţ ancorat lângă mal.

Ziua, pe şezlonguri, rockerii se refac cu multe beri. Stau în slip şi cu bocancii în picioare. Familii cu copii mănâncă în faţa corturilor în costumul mereu trendy al lui Adam şi al Evei. Câţiva băieţi de la o agenţie de publicitate dezbat. Meciurile de la Euro şi finala din seara asta.

Un consilier prezidenţial se desfată între două sirene, una blondă, alta brună. Cielo-ul ăla de Vrancea dă ture cu 5 la oră. Jeepul de Constanţa se uită de aproape la valuri.

Mă întind şi eu pe şezlong. Simt încă în nări mirosul hamsiilor din punga verde de azi dimineaţă. Tare bine mi-ar prinde o clătită perversă, dar mi-e lene să mă mai ridic acuma, plus că e coadă. Mi-am luat brăţară de picior albastră şi ridic glezna ca să o admir aşa împodobită. Îmi şade bine.

Apa e limpede şi curată, dar rece de îţi taie respiraţia. Din depărtare răzbate un "La Vama Veche / În urecheeeee"... O echipă de şase băieţi fac un tenis cu piciorul. În timp ce al şaptelea sparge seminţe lângă ei şi scuipă cojile la 3 metri distanţă. Mă gândesc că de anul ăsta Vama Veche chiar începe să devină un loc cu specific românesc. Până acum reuşeam să mai uit că mă aflu în România, draga de ea...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer