Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ea priveşte cum scriu poezie / Anarhism cotidian


Olexii Ciupa

15.05.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ea priveşte cum scriu poezie.

Ea

se furişează din urmă, se uită de după umeri,
îmi acoperă în glumă ochii cu palmele şi strada

priveşte

prin fereastră la imponderabilitatea noastră amuzantă şi îndrăgostită.

Cum

să scrii măcar un cuvânt în un aşa
întuneric de palme, cu o aşa femeie din urmă?

Eu

nici nu ştiu cum, dar

scriu

despre cum ea se furişează din urmă
glumeşte şi toate altele, şi doar terminând de scris
îmi dau seama că această

poezie

mă priveşte în ochi cu ochii ei.

Anarhism cotidian

Cam pe vremea când primăvara, săturându-se să tot stea asupra noastră,
cade de sus şi crapă în două, asemenea unui măr copt
anume atunci încep visele
despre jurişti de 40 de ani, foşti activişti ai mitingurilor studenţeşti,
cetăţeni mediocri şi social adaptaţi ai propriei ţări.
Adaptare socială, ce dulce şi galeş.
Te-au înghiţit şi te-au recunoscut,
ţi-au dat serviciu şi au bifat toate chestionarele pentru tine.
Adaptare socială - când te regulează, iar tu zâmbeşti în obiectiv.
Altfel nu te poţi adapta, mai ales cu masochismul tău înnăscut.

Când afară scapă alcoolici tineri şi vrăjitoare,
abia simţind intuitiv primele valuri de aer primăvăratic
dinspre oraşele de la sud
juriştii de 40 de ani văd noaptea
tineri exasperaţi de martie şi de absenţa banilor
ce, cântând cu voce tare, luptă zid la zid împotriva miliţiei corupte,
înecându-se cu jeturile reci din tunurile de apă,
blochează intrările in companiile de televiziune corupte,
spânzură pe copaci negri şi goi politicieni venali.
Au atâta primăvară în ochi, încât vitrinele magazinelor
se sparg singure, motivându-i pe tineri să cânte melodia
care face uşor şi bine la toţi.
Păi sigur, vei avea ce să-ţi aminteşti când te vor înfrânge.

Juriştii de 40 de ani speriaţi îşi văd în vis propriile mame
care roagă să le povestească detaliat
cum să faci acasă cocktail-uri Molotov
şi, trezindu-se de frică, înţeleg,
că cel mai înspăimântător lucru din lume sunt mâinile blânde ale femeilor bătrâne
care distilează benzina şi acetona în proporţii de cincizeci la cincizeci
în sticle de bere.

Chiar aşa.
Spre dimineaţă ceva le frânge inimile
şi nu li se face bine mult timp.
Toată această adaptare socială înseamnă doar
că pentru un timp oarecare ai lăsat viaţa să treacă pe alături.
Şi tinerii, şi bătrânii au nevoie de baricade
şi în timp ce primii învaţă viaţă,
ceilalţi uită încet frica de a o pierde.
Iar cei, ce au ce pierde, muncesc de la nouă până la şase,
ca să asigure existenţa şi tinerilor, şi bătrânilor,
rareori alunecând în vise,
poate doar atunci când iarna se descompune în două,
ca pământul, pe care umbli.

(traducere din ucrainiană de Alina Bordian)

(în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 mai 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Anca Mizumschi)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer