Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (V)

Un subiect fierbinte de câte ori se vorbeşte despre muzica nouă este publicul. Cum poate fi atras publicul către sălile de concerte. Este spectatorul obişnuit de concert speriat de muzica contemporană ? De ce este nevoie pentru a-l convinge că muzica nouă reprezintă un element de atracţie.

Compozitoarea Doina Rotaru

“Un prim element care mi se pare extraordinar de important e că muzica e de două feluri : bună şi proastă. În momentul în care publicul (chiar dacă nu cunoaşte şi se apropie mai greu de această muzică, vine în sala de concert), descoperă şi are de foarte multe ori surprize foarte plăcute şi atunci chiar apucă să o îndrăgească. Pe de altă parte, un argument ar mai fi faptul că interpreţi excepţionali servesc această muzică. Este o dovadă că această muzică există şi că trebuie preţuită de toată lumea. Ce putem noi, compozitorii, să facem, este să punem suflet în muzica pe care o scriem, să dăm ceva din bucuria şi din durerea noastră, pentru că din totdeauna durerea şi bucuria au însemnat elementele care au cerut muzică şi au slujit muzica, din timpuri străvechi şi să credem că această durere sau bucurie ajunge la sufletul celui care ne ascultă.”

Adrian Iorgulescu

“În ceea ce priveşte viitorul relaţiei noastre cu spectatorii, eu cred că va trebui să ne axăm mai mult şi pe valorile interbelice ale muzicii româneşti, pe aducerea în contemporaneitate a acestora şi, de asemenea, să creem evenimente muzicale la care publicul să fie capacitat. La acest festival, mă gândesc să realizăm, poate, o ediţie în care elementul sincretic să fie mai prezent. Mă gândesc inclusiv la aducerea literaturii în acest festival, la aducerea picturii spre sălile de concert şi evident dezvoltarea unor forme de artă interactivă, cinetică ş.a.m.d. Eu cred că S.I.M.N. este aşa cum se concretizază el o reuşită şi mă gândesc că pornind de aici, să putem ca ediţia a 15-a să putem să reprezinte un pas calitativ superior faţă de această ediţie şi, de ce nu, mai apropiat de public.”

Compozitoarea Irinel Anghel

“Într-un asemenea festival este foarte important pentru organizator în relaţia sa cu publicul pe care îl aşteaptă în sălile de concert să propună o diversitate de stiluri, de genuri, de oferte artistice. Pentru că acesta este, practic, elementul de atracţie al vremurilor pe care le trăim. Suntem într-o perioadă postmodernă în care se întâmplă enorm de multe lucruri, incredibil de multe pentru cine nu a avut ocazia să călătorească în afara graniţelor ţării unde oferta muzicală şi artistică este impresionantă. Printr-un asemenea eveniment de talie internaţională se poate aduce iată şi în România şi oferi publicului bucureştean, în acest caz, o paletă diversă, variată, de evenimente. A fost cazul unor instalaţii sonore pe care artişti olandezi le-au adus pe scenele bucureştene. De asemenea mixturile dintre dans, dintre artele vizuale ca atare şi muzică, de unde rezultă că vizualul ca o nouă componentă a spectacolului muzical este foarte important în relaţia artiştilor cu publicul. Deja nu cred că mai putem vorbi despre concerte în simplul sens al cuvântului aşa cum suntem noi obişnuiţi, ci despre performance. Deja acest nou concept include mult mai multe aspecte decât acelea clasice ale unui spectacol muzical şi toat aceste elemente sunt foarte importante pentru relaţia cu publicul.”

Compoziorul francez Jean Luc Darbellay

“Faptul că publicul muzicii contemporane este foarte restrâns este un fenomen global. Peste tot e practic acelaşi lucru. Şi în Elveţia e la fel. Există doar câteva centre mai importate (la Geneva, de exemplu, este mai multă lume a aceste concerte). Dar e păcat, pentru că programele obişnuite de concert sunt aceleaşi peste tot; se cântă simfoniile de Mahler, Mozart, simfoniile de Beethoven de 100, de 1000 de ori pe zi... În acelaşi timp, în muzica contemporană se fac descoperiri. Mie îmi plac aceste descoperiri. Sunt concerte de o bogăţie inedită (cum am ascultat aici, la Bucureşti), pentru că auzi muzici pe care nu le-ai mai auzit niciodată şi este ca şi cum ai vizita o ţară necunoscută sau ai asculta o limbă străină... Deseori e ca şi cum asculţi rusa, de exemplu. Nu înţelegi ce se spune, dar melodicitatea limbii, modul de exprimare sunt elemente care trebuie descoperite. Bizar, publicul nu pare dispus să facă astfel de descoperiri. Reascultă tot timpul aceleaşi lucruri şi se mulţumeşte să audă a mia versiune a aceleiaşi simfonii, în loc să meargă mai departe şi să încerce să descopere peisaje sonore noi, combinaţii de instrumente, posibilităţile extraordinare ale electronicii, tehnicile moderne ale limbajului muzical, care sunt de o bogăţie ce nu este exploatată de public. Compozitorii se străduiesc să introducă elemente noi, dar publicul nu este suficient de curios... Am făcut experienţa cu piesa mea Oyama, care a fost cântată în primă audiţie de orchestra Suisse Romande, alături de lucrări de Stravinski – Pulcinella şi două piese de Richard Strauss – Till Eulenspiegel şi O viaţă de erou. După concert, toată lumea vorbea mai mult de lucrarea mea, decât despre Stravinski sau Strauss. Lucrările se puneau reciproc în valoare. Cred că e bine să faci astfel de concerte-sandwich în care publicul este constrâns să asculte această muzică. De multe ori sunt încântaţi. Personal, eu nu am probleme cu publicul, dar în general asta se petrece.”

Compozitorul Dan Dediu

“În ultimul timp, în ultimii doi ani am observat o efervescenţă muzicală deosebită în România. De pildă, haideţi să luăm acest mai 2004. Observaţi, există festivalul muzicii contemporane. În paralel cu el mai sunt şi simfonicul filarmonicii, mai sunt alte concerte, vine şi Jethro Tull, deunăzi Şerban Lupu, marele violonist român a lansat un CD cu muzică populară, cu virtuozi ţărani, un lucru inedit... Iată o dezmărginire, să-i zicem, a spiritului... Şi nu numai a melomanului, ci şi a interpretului, a compozitorului de muzică. Ai de unde alege. Lumea trebuie să nu se sperie. Pentru că, de regulă, melomanii se sperie de muzica contemporană. Nu cred că suntem nişte perverşi care facem lumea să fugă din sală, ci încercăm să redăm muzica timpului nostru, cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie şi care se schimbă. Lumea se schimbă, paradigma se modifică foarte rapid. Uneori învăţăm un lucru în facultate, iar în realitate ne trebuie cu totul altceva. Inclusiv noi trebuie să ne schimbăm permanent şi este foarte bine că există această diversitate. Fără ea şi fără această dezmărginire mentală, nu mai trăim în secolul XXI, trăim în trecut. Ori de asta e bine să fie, să se facă aşa ceva, să se facă spectacole cu coregrafie, cu poezie, cu pictură, film, de ce nu, film mut, cu o muzică nouă, modernă, cum a făcut Violeta Dinescu în Germania şi cum face ansamblul Contraste acum... Sunt foarte multe posibilităţi pentru a recepta muzica contemporană. Influenţele sunt foarte diverse, totul începe să devină cross over, deci marginile, graniţele dispar (ca şi în politică sau în economie). Trebuie să ne mişcăm repede dacă vrem să fim ai secolului care a început. Eu sunt convins că în 10 ani peisajul muzicii contemporane va arăta cu totul altfel, pentru că orice înnoire, orice secol, orice mileniu aduce cu sine o nouă generaţie şi o nouă primenire.”

Oltea Şerban-Pârâu şi Virgil Oprina