Dino,
M-ai fixat în memoria omenirii şi ai dispărut. Ai să plăteşti pentru asta. Un monstru nu iartă, nu uită, nu se prăjeşte ca fileul de rechin. Cu garnitură de portocale. Am făcut deja o plângere la Wild Aid şi voi da şi un interviu la Animal Planet, departamentul Ape.
Cine te-ai crezut? Cu aerul tău elegant n-ai fost în stare nici măcar să faci deosebirea dintre un monstru şi o fiinţă fantastică. Povestea ta despre mine, monstrul Colombre sau K, e o diversiune. După ce l-ai pus să navigheze o viaţă-ntreagă prin toate coclaurile mărilor, amărâtul Stefano Roi a ajuns în pragul demenţei. Toţi cititorii tăi şi-au imaginat că fugea de frica mea. A murit într-o bărcuţă lângă o stâncă prăvălită-n mare. Un schelet alb cu o pietricică de-a curmezişul falangelor. Nici Hemingway n-a fost atât de sadic, deşi el s-a sinucis. M-ai discreditat. Ce, eram scoică să umblu cu Perla Mării-n gură aşteptând să se hotărască el să vină să şi-o ia, un ratat plin de angoase? Eram vreun descendent din Esop ca să mă transpui într-o fabulă? Le-ai dat semenilor tăi gândirea peste cap, şi, iată, nu mai scăpăm de toţi neghiobii care ne vânează prin agenţiile de turism. Ce e aia Perla Mării, Dino? Te faci că nu-ţi mai aduci aminte, ai? Ce-ai acum, ce te-a apucat să dispari? Crezi că mă sperii? Te fac eu să-ţi aduci aminte de absurda ta poveste. Mai absurdă decât a lui Kafka.
Era o zi cu soare şi mare liniştită, ceea ce pentru un monstru e depresie curată. Mă simţeam ca la sanatoriu. Ba mai mult, mă scufundasem toată noaptea degeaba după o superbă pisică de mare cu formă de torpilă. Aveam contracţii musculare, eram neoxigenat, mâncasem numai alge. De la o aventură mai veche mi se blegise şi pterigopoda, eram vulnerabil. M-am lăsat la suprafaţa apei şi mi-am ridicat fanta pupilară în speranţa de-a zări măcar vreo rechină tânără; eram mai singur ca fraţii Grimm. Singur. Ai ştiut tu vreodată ce-nseamnă pentru un monstru să fie singur? Meduza, Minotaurul, Grifonul, Polanski, Quasimodo, Dracula, Frankenstein, Godzilla, David Linch, Golemul, King Kong, Marlyn Monroe sunt fenomene care au ştiut să provoace admiraţia publicului, egale stelelor. Eu? Un monstru nedefinit. Ba că am bot de bizon, ba gura mi se deschide ca uşa de la lift, ba că am dinţi teribili...
L-am zărit pe băieţelul acela la pupa corabiei. Stefano Roi. Îl luase taică-su pe corabie să-l sperie cu răul de mare, ca să dea la drept. L-ar fi deranjat să se ţină fii-su după el prin toate speluncile din porturi, n-ar mai fi fost catolic. Copilul se uita palid spre mine. Zâmbea într-un fel, ca maică-sa. Atunci m-am hotărât să-l ajut. Sunt magic şi bun, când am chef. Copilul părea să fie atras de aiurelile marine, de spartul valurilor, de modulaţiile vântului în mi sau fa sau ko. M-am prefăcut într-un punctişor negru, mă jucam. I-a plăcut. Taică-su l-a minţit, cu voia ta, că vreau să-l distrug. I-aţi băgat copilului în cap frica de moarte, absolutul, destinul, iluziile, i-aţi făcut psihicul pilaf. Toată viaţa a fugit de mine. I-aţi încurcat minţile cu labirintul lumii voastre de uscat. E drept că puteam să fiu şi distrugător, dar puteam să mă şi joc. Eram un monstru liber. Cu megalomania voastră aţi reuşit să mă distrugeţi şi pe mine. Cum? Păi, de-acolo, din înaltele sfere ale elitelor unde te-ai pitit, ia uită-te să vezi ce-am ajuns să fiu. Un monstru turistic. Demenţii şi-au făcut "Fan Club Colombre". Le-a intrat în cap că exist şi popoarele care locuiesc pe marginea mărilor şi-au construit palate în care să primească turiştii înnebuniţi după mine. Mă iubesc toţi la nebunie. Şi-au tatuat gura mea pe corp, au botezat tot felul de arătări cu numele meu, fac scufundări, mă caută pe internet, sunt şi pe facebook. Sunt convinşi că am gura plină de Perlele Mării, mi-ar smulge toată dantura dacă m-ar găsi. Unde să mă mai ascund, că mă caută cu radarul şi-n fundul oceanului!
Nu i-am dat nici o Perlă a Mării lui Stefano Roi. Mi se mişca un dinte şi nu-mi venea să-l scuip. Umbrele nopţii se dezmăţau în bătaia lunii, mă durea falca. Eram distrus de oboseală. Stefano Roi n-a înţeles nimic, deşi de-acum era un om bătrân, degeaba zâmbea tot ca maică-sa. M-a enervat. De ce te-ai ţinut după mine, de ce...?... urla, spumega, avea chef să socializăm şi a ridicat harponul să mă lovească. Când am văzut cât e de tâmpit, am deschis gura şi i-am zis că l-am urmărit ca să-i dau asta din partea regelui mării. O mică sferă fosforescentă, ca luna. Dintele meu. I s-a părut că e o perlă. Nu ştia nici măcar că în mări şi oceane a fost abolită demult monarhia, numai englezii fac nunţi cu perle, trene şi submarine. De unde v-o fi intrat în cap că poţi să-ţi găseşti liniştea sufletească şi dragostea mângâind o perlă? I-am spus: "adio, om nefericit". Apa era neagră. De la un petrolier. Era să mă şi asfixiez.
Un monstru trebuie să fie garant al echilibrului universal prin ceva-ul lui. S-a ales praful de himere, Dino. Am ajuns autocolant la autocarele turistice.
K