Borş ucrainean. De la statul sovietic la revoluţia demnităţii

Citiţi introducerea acestei cărţi.


LITERATURA
 
În schimb, Ucraina se poate mândri cu scriitori foarte buni. Printre cei cunoscuţi deja în Polonia se numără Iuri Andruhovici, Serhii Jadan sau Oksana Zabuşko. Cărţile lor sunt deopotrivă ucrainene şi europene. Mai este şi Maria Matios. Andrii Kurkov, scriitor de limba rusă, frapează cu simţul său de observaţie. Cunoscută în rândurile tinerilor este şi Irena Karpa. Pe ultima am şi întrebat-o: de ce scriitorii au reuşit să răzbată şi tinerii, chiar dacă ascultă muzică rusească, citesc cărţi ucrainene? "În literatură este mai uşor; sunt numai scriitorul, corectorul şi editorul", răspunde ea scurt. "E mai uşor să pregăteşti un produs şi să-l prezinţi publicului."
 
Vitali Cerneţki, slavist american originar din Ucraina, care analizează perfect cultura ucraineană contemporană, subliniază faptul că scriitorii din această ţară au reuşit să distrugă împărţirea strictă care se făcea în arta superioară şi inferioară existentă, de pildă, în literatura rusă. "Sunt puţine formele care unesc cele două straturi. Acolo proza bună pentru masele largi este un pustiu, de aceea ruşii îi invidiază pe ucraineni că îl au pe Serhii Jadan. Iar tinerii ucraineni trebuie stimulaţi să îl citească", subliniază el. Şi s-ar fi zis că ruşii aveau o poziţie de start mult mai bună, deoarece ei aveau o literatură disidentă uriaşă pe care au început să o scoată din timpurile perestroikăi. În Ucraina nu a existat o asemenea tradiţie, cu toate acestea au reuşit să se impună nume puternice precum Jadan, Andruhovici sau Zabuşko.
 
Unul dintre cei mai populari scriitori din Ucraina, Andrii Kurkov, subliniază totuşi că toţi aceşti scriitori au bătut cale lungă până să-şi vadă cărţile vândute în patrie. Mai întâi a fost nevoie de recunoaştere în străinătate. Pe el însuşi l-a ajutat popularitatea de care se bucura în Germania, Serhii Jadan şi Iuri Andruhovici erau apreciaţi în Polonia. "Aceasta este moştenirea imperiului. Cândva, semnul calităţii îl punea Moscova, iar acum ţările din Occident", îmi explică Kurkov. Cu acest prilej ţine să sublinieze că statul ucrainean nu i-a ajutat cu nimic pe scriitori. "Toţi sunt self-made writers", precizează el, adăugând faptul că din anul 1991, adică de la dobândirea independenţei, cultura joacă pentru autorităţi un rol secundar. Guvernanţii s-au concentrat în principal asupra economiei şi de atunci situaţia nu s-a mai schimbat. Ucrainenii nu sunt stimulaţi să citească, nici nu a luat naştere o instituţie care să promoveze literatura ucraineană în străinătate - aşa cum e Institutul Cărţii în Polonia.

Conform sondajelor desfăşurate de Research and Branding Group în primăvara anului 2013*, 51% dintre ucraineni nu citesc deloc cărţi. Din cele 49 de procente rămase, 18% citesc zilnic, 27% de câteva ori pe săptămână, 30% de câteva ori pe lună, 22% de câteva ori pe an, iar 2% mai rar decât o dată pe an. Cele mai populare sunt cărţile istorice sau romanele poliţiste (respectiv 36% şi 34%), unul din patru respondenţi citeşte romane de dragoste, iar unul din cinci literatură SF şi fantezie. Multe persoane au menţionat şi literatura clasică, cărţile ştiinţifice şi ştiinţifico-populare.

Majoritatea librăriilor din Ucraina aparţin editurilor ruseşti şi, bineînţeles, în ele domină oferta cărţilor în limba rusă. La Kiev sau alte oraşe din vestul şi centrul ţării funcţionează, ce-i drept, şi librării cu titluri în ucraineană, de pildă lanţul de librării Ie, însă în zonele de est şi sud ale Ucrainei să găseşti asemenea librării e aproape imposibil. Abia de curând la Luhansk, în răsăritul Ucrainei, a fost deschisă librăria Poarta de Răsărit, cu ofertă de cărţi în limba ucraineană. Este o idee destul de îndrăzneaţă, deoarece, după cum am aflat în urma discuţiilor cu editorii, de obicei nimeni din estul ţării nu comandă cărţi în limba ucraineană. Asemenea librării funcţionează şi la Herson şi Odesa, iar proprietarii lor subliniază că pentru ei e mai degrabă un hobby decât o afacere. Şi cu toate acestea, librăriile reuşesc să se dezvolte, fiind mai ales cluburi unde se întâlnesc persoanele de limbă ucraineană, în principal intelectualii locului.

Foarte multe cărţi se vând nu în librării, ci la bazaruri. Este o reminiscenţă a anilor 1990, când au dat faliment instituţiile de stat responsabile cu distribuţia cărţilor, iar librăriile au fost înlocuite de bănci, baruri şi magazine. Bineînţeles, cazuri similare se observă şi acum, totuşi se deschid şi multe librării noi. La Kiev şi Harkov există târguri mari unde se vând cărţi. Primul numără circa 500 de tarabe, iar celălalt aproximativ 350. Poţi cumpăra de aici orice fel de literatură: rusă, ucraineană, engleză, albume de artă şi manuale. Un anticariat uriaş din cartierul kievean Petrivka poate absorbi ore în şir atenţia oricărui buchinist. Printre cumpărători se întâmplă să fie şi deputaţi - un mare fan al anticariatului din Petrivka este Volodîmîr Litvin, în prezent doar parlamentar, dar mai înainte a fost mulţi ani preşedinte al Radei Supreme.

Conform datelor oferite de Asociaţia Editorilor şi Distribuitorilor Ucraineni ai Cărţii, tirajul mediu al unei cărţi de beletristică (roman, 250 de pagini) este de 1.750-1.900 de exemplare. O carte costă 32-37 hrîvne (13-15 zloţi = 3-3,5 euro) în depozite, iar pe rafturile librăriilor chiar şi de două ori mai mult. În genul acesta de magazine, cărţile editate în Ucraina, inclusiv în limba rusă, reprezintă 20-23%, importate din alte ţări decât Rusia - 5%, iar aduse din Federaţia Rusă (legal şi ilegal, adică de contrabandă), de la 72 la 75%.

La scara întregii ţări, tirajele bestsellerurilor în limba ucraineană ale unor autori precum Oksana Zabuşko ajung la 30.000 de exemplare. Cărţile ei sunt publicate de mica editură Spadşcina (Moştenirea), pe care o conduce Oksana Şciur. După spusele ei, un debutant poate sconta pe un tiraj de 1.000 de exemplare. "Un tiraj de 2.000-3.000 de exemplare e considerat un mare succes. Cea mai mare problemă o reprezintă colportajul cărţilor, deoarece librăriile funcţionează numai în marile oraşe capitale de regiuni* şi preferă romanele de dragoste şi cărţile de tip îndrumare care, bineînţeles, sunt mai ieftine decât beletristica", susţine ea.

Una dintre cele mai mari edituri, Folio, publică titlurile multor scriitori ucraineni cunoscuţi. Un titlu bun se poate vinde în 15.000-20.000 de exemplare. "Pentru Ucraina, este foarte mult, iar pentru o ţară în care locuiesc 45 de milioane de oameni, este foarte puţin", ţine să sublinieze directorul editurii Folio, Oleksandr Krasovîţki. Dacă ar fi să ne uităm la titluri, 40% dintre ele sunt în rusă, 60% în ucraineană. Numărul exemplarelor este însă exact invers: 60% în rusă, 40% în ucraineană. Traduse sunt nu numai cărţile autorilor străini, ci şi ucraineni. De pildă, steaua literaturii ucrainene, un rus care locuieşte la Kiev, Andrii Kurkov, scrie bineînţeles în rusă. Şi totuşi, cărţile lui sunt traduse în ucraineană pentru a putea fi citite mai uşor de locuitorii din vestul ţării. "Raportul de vânzare a ultimei cărţi în limba rusă este de 5 la 4: la un număr de cinci exemplare în limba rusă vândute din ultima carte revin patru în ucraineană. Sunt oameni în Liov sau Ivano-Frankivsk care ştiu rusa, dar s-au obişnuit să citească în ucraineană. Dacă este rentabil pentru noi, nu avem nimic împotrivă să traducem cartea în ucraineană", adaugă Krasovîţki. În opinia lui, piaţa ucraineană este doar o parte a celei ruseşti. De ce? Deoarece, aşa cum am precizat puţin mai sus, majoritatea cărţilor vândute în librării sunt produse importate din Rusia. Singura soluţie este publicarea traducerilor din literatura străină înaintea vecinilor. "Ultima carte a lui Umberto Eco am scos-o în ucraineană cu un an mai devreme decât în Rusia şi în tot acest timp a fost un bestseller incontestabil. Apoi vânzările au fost rezonabile, dar nu extraordinare", precizează directorul editurii Folio.

Apropo, merită să mai adăugăm şi faptul că traducerile în ucraineană sunt adeseori făcute nu din versiunea originală, ci din cea rusă (mai des) sau englezească (mai rar). Aşa este şi mai uşor, şi mai ieftin. "Uneori calitatea este chiar mai bună. De unde să iau eu în Ucraina un traducător bun din daneză?", mă întreabă retoric Oleksandr Krasovîţki. De aceea uneori poţi auzi asemenea dialoguri precum cel de la bazarul de cărţi din cartierul kievean Petrivka. O tânără căuta cărţile lui Paulo Coelho. Vânzătorul îi oferă două: una de 35 de hrîvne (3,5 Euro) în ucraineană, a doua cu 90 (9 Euro) în rusă. "O iau pe cea în rusă pentru că m-am obişnuit să citesc în original", spune tânăra. Dialogul acesta poate sta mărturie a faptului că: a) nu are habar că Paulo Coelho nu e scriitor rus, b) se pricepe la literatură şi ştie că, în cazul acesta, versiunea în limba rusă este mai aproape de original.

Cu acest prilej aş dori să precizez că în Ucraina se traduc destul de multe cărţi poloneze. În anul 2011 au fost traduse 65 de titluri aparţinând scriitorilor polonezi, iar Polonia se află pe locul al cincilea pe lista ţărilor ale cărei cărţi sunt traduse. Pe primul loc sunt ţările de limbă engleză, pe locul doi Rusia, pe locul trei Franţa, iar pe locul patru Germania.

Dacă e să vorbim de piaţa de carte electronică, o piedică în dezvoltarea acesteia o constituie pirateria omniprezentă. "Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire. Se pare că avem două opţiuni: fie cheltuim mult cu securitatea şi atunci cartea iese foarte scumpă, fie nu recurgem la nicio măsură de securitate şi a doua zi ea este deja pe internet", explică Oksana Şciur. Poţi cumpăra cărţi tradiţionale pe internet sau le poţi comanda dintr-un catalog special. E o soluţie standard, folosită, de altfel, şi în Polonia.

Cu problema pirateriei se confruntă una dintre cele mai mari edituri ucrainene - Folio. Directorul ei, Oleksandr Krasovîţki, apreciază că, din punctul lui de vedere, pierde cam două treimi din eventualul tiraj de beletristică. Legal, cărţile pot fi achiziţionate pe două portaluri: pe unul ucrainean, "Obreey", şi pe altul rus, "LitRes". Pe primul, se vând anual 25 (douăzeci şi cinci) de exemplare de cărţi scoase de editura Folio. "Chiar dacă am securiza exemplarul electronic, oamenii ar scana cartea. La trei zile de la apariţia în librărie. Oamenii nu înţeleg că sunt piraţi, s-au obişnuit ca tot ce e pe internet să fie gratuit", subliniază Krasovîţki.

Scriitorii ucraineni primesc puţin ajutor din partea statului. În fiecare an, preşedintele alocă 90.000 de hrîvne pentru câţiva autori tineri. Cu banii aceştia scot o singură carte şi plătesc toate onorariile. Poţi concura să obţii o bursă prezidenţială în valoare de 1.200 de hrîvne (circa 480 de zloţi = 120 Euro), care este viageră, dar şi sprijinul Consiliului de Miniştri, o alocaţie în valoare de 136 de hrîvne, adică... 55 de zloţi (14 Euro). În această situaţie, mai bine e să te bazezi pe oligarhi, care, în mod tradiţional, sprijină cultura ucraineană, inclusiv literatura. În fruntea mecenaţilor oligarhi se află cel mai bogat cetăţean al Ucrainei, Rinat Ahmetov, dar nu poate fi ignorat nici Viktor Pinciuk, cu toate că acesta din urmă a făcut foarte multe nu pentru literatură, ci pentru arta contemporană.

Această situaţie în care ajutorul din partea statului lipseşte aproape cu desăvârşire obligă editurile să evite autorii noi. Mai ales după criza care a izbucnit în anul 2008. "S-a diminuat piaţa şi editorii trebuie să se gândească foarte bine dacă merită să investească într-un debutant. Eu nu mă mai ocup cu aşa ceva de trei ani", mărturiseşte directorul editurii Folio. Şi adaugă că acum câştigă din publicarea cărţilor. Acolo nu trebuie să plăteşti dividende, iar vânzarea şi aşa este ridicată.

Şi în încheiere o curiozitate. Care dintre scriitorii ucraineni câştigă cel mai mult? Nu, nu Andruhovici şi nici Zabuşko, nici Matios. Cel mai mult câştigă Viktor Ianukovici! Onorariile plătite pentru cartea lui pot fi comparate cu cele primite de J.K. Rowling. Bineînţeles. totul e doar o glumă, chiar dacă una tristă. Într-adevăr, conform declaraţiilor de venit depuse în anii 2011 şi 2012, Ianukovici a câştigat pe cărţile sale câte două milioane de dolari. Firma care i-a plătit şefului statului onorariile se ocupă în principal cu tipărirea foilor volante de reclamă, a ziarelor şi cu producţia cartonului. Nimeni nu dezvăluie tirajul cărţilor preşedintelui, nu le poţi cumpăra din nicio librărie şi sunt accesibile doar în unele biblioteci. După cum sugerează săptămânalul Korrespondent, aceste venituri sunt probabil o tentativă de camuflare a adevăratelor surse de venituri financiare ale preşedintelui. Mass-media a suspectat de multe ori faptul că Viktor Ianukovici nu ar fi scris singur aceste cărţi. În septembrie 2011 a izbucnit un scandal imediat după ce ziariştii au descoperit că în ediţia publicată în engleză, în Austria, la solicitarea autorităţilor ucrainene Opportunity Ukraine ("Oportunităţi pentru Ucraina") paragrafe întregi au fost copiate din textele diverşilor politicieni şi ziarişti ucraineni. După dezvăluirea acestui fapt, cele aproape 50.000 de exemplare din "cartea lui Ianukovici" au dispărut.