Bancul cu scafandrul

Sîmbătă, 17 iulie 2004


Mi s-a pus pata să fac un banc despre un scafandru. Sîmbăta trecută mă aflam cu Ralu, soră-mea şi prietenul ei în maxi-taxi-ul Iaşi-Durău şi mi-a venit aşa deodată. "Nu-s scriitor dacă nu-s în stare să fac un banc cu un scafandru!"
Bun, m-am gîndit. Întîi trebuie să-mi imaginez o povestioară la finalul căreia scafandrul păţeşte ceva comic, apoi gradez acţiunea şi pregătesc elementul surpriză care să stîrnească rîsul. Ochii îmi lunecau spre peisajul mioritic lipsit de orice picior de oaie. Îmi trebuia o schiţă a bancului: Scafandrul X face ceva şi păţeşte altceva. Vreo două ore pînă am ajuns la Durău, scafandrul x a tot luat-o în freză de la rechini, a terminat butelia de oxigen, a fost confundat cu femela unui straniu animal marin, a fost călcat pe trecere scrumbiilor de un submarin, a fost prins de un perscador rusesc etc. etc., dar bancul nu mi-a ieşit.

Am urcat Ceahlăul, am fost surprinşi de una dintre cele trei furtuni care au răvăşit România, ne-au trosnit urechile, am fost bombardaţi cu gheaţă cît nuca, am suportat o schimbare de temperatură de la 30 la 0 grade, nu am mai găsit locuri de cazare la Dochia, am trăit perspectiva de a dormi într-o sală de mese alături de vreo 20 de oameni, într-un final, am dormit la schitul Ceahlău, într-o chilie sub pămînt (tot Dumnezeu, săracul!), am avut vreo două revelaţii... - dar eu tot mă gîndesc la bancul meu cu scafandrul.