Adio, Sărbători!

Duminică, 1 ianuarie 2006

Nu-mi plac Sărbătorile. Stau şi mă gîndesc bine dacă mi-au plăcut vreodată. Poate. Cumva mă deranjează faptul că văd pe feţele tuturor - de la cei pe care îi iubesc şi pînă la trecătorii oarecare - datoria de a fi fericiţi. Aproape o lună întreagă este ratată din cauza pregătirilor. Casele sînt dărîmate, reconstruite şi proaspăt vopsite. Covorul trebuie să fie musai festonat. Trebuie să-ţi iei haine noi. Vin Sărbătorile! Îţi trebuie porc, brad, globuri, bani pentru cadouri. Musai să ai pe masă cele mai bune bucate. Trebuie făcute anchete şi bilanţuri. În tot acest timp, la fiecare pas, simt cum comercianţii îşi freacă palmele de bucurie pentru încasările pe care le vor avea. Vin Sărbătorile!

Dacă mîine cînd ies din casă mai văd pe undeva vreun Moş Crăciun, vomit. M-am săturat de filmele cu Moş Crăciun, de ştirile cu Moş Crăciun venit de sub apă, din aer, din mall, din autobuz, din tren, din Parlament. În genere, o să fac din nou vărsat de vînt dacă mai aud vreo cîteva zile cuvintele "Moş Crăciun" şi "Sărbători".

Nu cred în oameni buni sau fericiţi doar cu prilejul Sărbătorilor. Cred în oamenii buni şi fericiţi din zilele oarecare de miercuri sau de luni dimineaţa. Îi ţin minte pe cei care mi-au oferit o felie de cozonac într-o joi după-amiaza cînd eram rupt de foame. Ca eu să fiu bun şi fericit, aştept revenirea la normalitate. Mă entuziasmez la gîndul că de marţi încep zile obişnuite, cînd capul îmi duduie de idei, cînd îmi revine cheful să zîmbesc tuturor, să mă apuc de făcut ceva. De-abia aştept să fac un cadou, să mănînc cu poftă, să discut fireşte cu cei dragi şi cu oamenii oarecare, să scriu, să citesc un ziar, o carte, să văd ştirile în zilele obositoare de lucru. Cu alte cuvinte, să simt că trăiesc.