o plimbare pe malul mării / din dilemele domnului R.

o plimbare pe malul mării
 
domnul R. se plimbă cu pantalonii eleganţi de stofă
suflecaţi până la genunchi cu picioarele goale răscolind
nisipul fin şi priveşte marea agitată
 
din când în când închide ochii imaginându-şi
că a ajuns la o vârstă destul de respectabilă şi că se plimbă
pe malul mării numai pentru a-şi rememora
cu o indescriptibilă încântare amintirile din tinereţe
care spre regretul lui nu par a fi nici pe departe
atât de spectaculoase precum şi-ar dori
 
domnul R. se uită în jos la picioarele pline de nisip umed
şi vorbeşte cu sine în şoaptă: "din fericire sunt încă tânăr
deci am timp să-mi provoc amintiri spectaculoase
pentru mai târziu, dar nu ştiu cum se face
că tot ce mi se întâmplă e îngrijorător de paşnic,
ba, mai mult, mă tem cumplit de o aventură riscantă
oricât de mult mi-aş dori-o"
 
domnul R. se apleacă şi culege câteva scoici albe:
"până şi aceste scoici albe mă încântă, le-aş putea privi ore întregi
fără să mă plictisesc, dar asta înseamnă de fapt că mie"
şi aici domnul R se posomorî "îmi este sortit
ca la bătrâneţe să mă bucur doar de amintirile mele paşnice
şi nicidecum spectaculoase, deşi recunosc cu minimă indulgenţă
că în imaginaţia mea se întâmplă uneori lucruri
cu mult mai spectaculoase decât în viaţa
oricărui aventurier pornit cu corabia lui în largul mării agitate,
 
aşa că" se entuziasmă total şi se lumină la faţă domnul R.
"aş putea considera, fără să exagerez,
că aceste amintiri doar imaginate rămân ascunse
în mintea mea ca nişte corăbii eşuate demult în adâncul
mării şi descoperite întâmplător de un explorator bătrân
care s-a ghidat tot timpul după o hartă indescifrabilă."


din dilemele domnului R.
lui Mihai Ursachi

domnul R. pare foarte agitat astăzi. repetă în gînd
complicate formule de politeţe şi nici una nu
i se pare suficient de potrivită. ar putea spune timid:
"mă bucur sincer, domnişoară, că vă pot spune bună ziua!"
dar ar suna puţin cam searbăd, la o adică
poţi spune oricui "bună ziua!" şi asta n-ar însemna mai nimic.
 
ar putea spune îndrăzneţ: "aveti o rochie superbă,
culoarea şi croiala vă avantajează silueta!"
dar asta ar suna ca şi cum silueta ei ar fi imperfectă
(o, doamne, ce gafă!) şi o biată rochie ar putea remedia
nefericitul defect.
 
sau ar putea să-i spună cu un aer inspirat:
"sînteţi o făptură minunată, cu mult mai minunată
decît mi-am imaginat în toate noptile mele de insomniac!"
dar oare nu însemna astfel că el şi-o imaginase
de nenumărate ori în diverse ipostaze
şi atunci ea ar putea crede că este un obsedat
sau cine ştie poate chiar mai rău.
 
dar ar putea spune doar atît: "iertaţi-mi neştiinţa,
domnişoară, m-am gîndit toată ziua
la ce-ar trebui să vă spun şi n-am găsit nimic potrivit!"
şi atunci ruşinat de neputinţa lui ridicolă
probabil că s-ar dezintegra pe loc în miliarde
de particule infime de materie şi, cu nespusă
părere de rău, s-ar împrăştia prin tot Universul.

(în perioada 1 iunie 2015 - 30 noiembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)