Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nu m-au lăsat să conduc lumea / La plecare


Nicolae Coande

27.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu m-au lăsat să conduc lumea

Nu m-au lăsat să conduc lumea la cinci ani cînd aveam putere în lacrimi
numele îmi era mai mare decît capul
iar astăzi cînd toţi vor să scape mă agăţ de vechiul meu chip
"singur părăsit ca un ied în ceaunul săracului"
cum se prinde cu degete mici sfoara de baloanele pierdute în cer.
Nu lăsa omul la necaz şi Necazul se joacă pe-afară cu mintea
cum se joacă dracu'-n scriptorium cînd rămîne singur cu lumea
un pui de suflet adoarme în drum spre abator -
ai văzut cum se pricep copiii să refuze tot ce vine după ei
pe lumea asta
să lase neschimbată viaţa de apoi în strigătele furioase ale adulţilor?
Muchii şi colţuri de care trebuie să am grijă ca-ntr-un calcul dramatic.
Nu m-au lăsat să conduc lumea ("cum ai găti un peşte
cu mînă uşoară")
iar astăzi cînd toţi strigă să scape sînt băieţelul speriat
că ai lui l-au lăsat singur cu poezia în casă - putere nume şi lacrimi.
Să priveşti un cuţit cînd crede că nimeni nu-l vede
uite istoria.


La plecare

La sfîrşitul vremurilor, crede Danilo Kiš, vom vorbi în ebraică,
"limba începuturilor şi a sfîrşitului",
dar nu ne spune cu cine vom vorbi cui ne vom adresa in articulo mortis
în faţa cui vom cerşi extrema uncţiune la presimţirea căldurii atomice a morţii -
însă nu cred că vom vorbi mai degrabă vom bănui un fel de vorbire
un nou miros necunoscut ca atunci cînd mergi în ţinuturi străine
unde oamenii se uită la tine ca la un străin curios
un frison al materiei în clipa cînd cineva suflă peste o foaie umezită
înainte de scrie ceva neimportant.
Totul se va petrece lent ca-n zilele cînd începi să înveţi o nouă limbă
sau scrierea după dictare - de data aceasta fără graba clopoţelului răutăcios -
o tablă neagră va sta în faţa noastră şi vom ieşi după alfabet
chemaţi de o voce care se aude doar în capul nostru cuplat la
capetele celor din jur
o mare de ţeste care percep acelaşi sunet limpede al unui final multiplu
ca fumul de ţigară stîrnind pasiuni noi sau trezindu-le pe cele uitate
şi îmi permit să cred că nu va fi "un sfîrşit", dragă Danilo,
ci mai multe ca unul fiecare în capul românului polonezului
sau ucraineanului maghiarului sau vorbitorului de idiş
în vreme ce psalmodiază o rugăciune pentru cei morţi.
Kaddish-ul tuturor în limba grea a asfinţitului de lume.
Pe tablă fiecare va scrie numele secret cu care a fost strigat cîndva
în vis de cineva care putea să-i fie mamă dar nu era.
Aceste nume nu se cunosc aici pe pămînt dar au dulceaţa lor
odată scrise şi noi vom şti că sînt cu adevărat ale noastre
şi că am fost strigaţi astfel de cel ce ni le-a dat odată şi acum
ni le redă şi nouă.
E ca atunci cînd plouă pentru fiecare şi toţi simt în acelaşi fel
că sînt mîngîiaţi. În ploaie oamenii sînt fraţi, dar se usucă fiecare
pe frînghia lui.
Aşa cred eu că stau lucrurile la plecare - sîntem îmbăiaţi şi primeniţi
şi nimeni n-are nici o supărare.

(în perioada 1 iunie 2015 - 31 decembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer