Ce ştim cu adevărat despre apostolul Andrei

Citiţi un fragment din această carte.

 
Ne place să-l invocăm pe apostolul Andrei, patron al României, dar până acum nu s-au tradus textele fundamentale despre el. Volumul de faţă pune la dispoziţia cititorilor români, de toate confesiunile, pentru prima dată în cultura noastră, cele mai vechi texte despre fratele lui Petru, "cel dintâi chemat", conform tradiţiei înrădăcinate în Evanghelia după Ioan. Volumul cuprinde un studiu amplu despre figura apostolului în Noul Testament, în Faptele lui Andrei, Faptele lui Andrei şi ale lui Mathias, Faptele lui Petru şi ale lui Andrei, hagiografia lui Grégoire de Tours, precum şi în tradiţiile folclorice româneşti. Partea a doua conţine traducerea, însoţită de cca 250 note explicative şi comentarii, a Minunilor fericitului Andrei de Grégoire de Tours (sec. VI). Partea a treia prezintă ediţia latină a hagiografiei lui Grégoire de Tours.
 
Volumul beneficiază de 34 planşe formidabile, realizate de marele artist Marian Zidaru, precum şi de o paginare cu totul aparte, datorată directoarei Editurii Vremea, Silvia Colfescu. Avem de-a face aşadar cu o adevărată carte-album, un cadou ideal nu doar pentru numeroşii "sfinţi Andrei" din România, ci pentru oricine este interesat de veritabila tradiţie creştină.
 
Meritul principal în concretizarea acestui proiect îi aparţine doamnei Filofteia Pally, directoarea Complexului Muzeal Goleşti, judeţul Argeş, care, împreună cu doamna Malvine Mocenco, m-a însoţit în această nouă aventură patristico-etnologică. De altfel, volumul face parte din planul de cercetare al Muzeului Goleşti. Pentru studiul introductiv am beneficiat de ajutorul bibliografic al prietenilor Emanuel Contac şi Alin Suciu, cărora ţin să le mulţumesc şi pe această cale. Mulţumiri speciale i se cuvin clasicistei Ioana Munteanu, care a corectat, salutar, versiunea latină. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să transform o carte clasică de patristică într-o adevărată bijuterie grafică.
 

Minunile fericitului Andrei povestite de Grégoire de Tours
 
Faptele lui Andrei, Faptele lui Andrei şi Matthias, Faptele lui Petru şi Andrei au stat la baza hagiografiei pe care Grégoire de Tours i-a consacrat-o apostolului Andrei sub titlul "Minunile fericitului Andrei". Dar mai întâi câteva cuvinte despre autor. Grégoire (pe numele său întreg, latinizat, Georgius Florentius Gregorius) s-a născut pe 30 noiembrie, ziua sfântului Andrei, în anul 539 în Urbs Arverna, actualul oraş Clermond-Ferrand din regiunea Auvergne (Franţa). Aparţinea unei familii nobile şi înstărite, care îmbrăţişase creştinismul destul de timpuriu, numărând în sânul ei un martir şi mai mulţi episcopi, între care celebrul Sfânt Gal, episcop de Clermond, care l-a şi crescut după moartea tatălui. Avea o constituţie fragilă şi era mereu bolnav. Dintr-o hagiografie, redactată în secolul al X-lea de abatele Odon de la Cluny, aflăm că viitorul episcop beneficia de viziuni încă din copilărie. Datorită acestor viziuni, îşi va fi vindecat tatăl de două ori: prima dată, construind şi punându-i la cap o amuletă (un băţ) cu numele lui Isus; a doua oară, inspirându-se din Cartea lui Tobit. Miraculosul pare un element firesc în viaţa lui Grégoire. Tot abatele Odon povesteşte că, într-o zi, pe când mergea din Bourgogne în Auvergne, tânărul a fost surprins de o furtună. Imediat şi-a scos relicvele sacre pe care le purta la gât şi, rugându-se, norii negri s-au risipit. Dar fiindcă a început să se laude în faţa celorlalţi cu miracolul pe care-l făcuse, calul de sub el s-a împiedicat şi a căzut, iar călăreţul s-a trezit cu nasul în pământ şi plin de vânătăi (lecţie spontană de smerire). Altă dată, sfintele relicve l-au protejat în faţa unei cete de tâlhari fioroşi, dar miracolul miracolelor îl constituie vindecarea de o boală grea (nu ştim exact despre ce este vorba) datorită intercesiunii sfântului Martin. Viaţa lui Grégoire se desfăşoară în umbra marelui său predecesor Martin, patronul oraşului Tours. După ce a fost ales episcop, în jurul vârstei de treizeci de ani, în paralel cu activitatea de reconstrucţie a multor biserici şi lăcaşuri de cult, Grégoire redactează, pe lângă faimoasa Istorie a francilor (prima istorie a ceea ce avea să devină Franţa), un număr de şapte cărţi de miracole, avându-i ca protagonişti pe sfinţii Andrei, Martin şi Iulian. De departe preferatul rămâne Martin.
 
Ne aflăm sub dinastia Merovingienilor, într-un secol (al VI-lea), când Occidentul îşi reconfigurează identitatea, când centrul puterii politice, dar şi religioase a Imperiului se află în Orient, la Bizanţ, iar creştinismul abia se înrădăcinase, prin convertirea lui Clovis. Cultura suferă, opere de înalt nivel teologic, scrise în latină, aparţin secolelor precedente: îi amintim doar pe Ambrozie, episcop al Milanului, pe ucenicul acestuia, Augustin şi pe orientalul bilingv Ioan Casian, întemeietorul primelor mânăstiri occidentale. După invaziile barbare, Roma îşi vede prestigiul diminuat, iar papalitatea e obligată să treacă în plan secund. Deşi scrie mult şi relativ agreabil, totuşi stilul lui Grégoire reflectă starea de precaritate a culturii occidentale în secolul al VI-lea. Textele sale nu au profunzime teologică (precum ale lui Augustin sau Ambrozie), ele nu se adresează unor teologi de meserie, buni cunoscători ai învăţăturii şi tradiţiei creştine, ci necreştinilor, pentru a-i converti, sau creştinilor de rând, pentru a le întări credinţa.
 
Grégoire nu are acces la greaca veche, prin urmare el va fi cunoscut "isprăvile" apostolului Andrei din traduceri latine. De asemenea, el triază materialul pe care-l va fi avut la dispoziţie. Din Faptele lui Andrei elimină discursurile prea elevate, prea subtile, de factură platoniciană sau stoică; elimină mai multe scene discutabile din punct de vedere dogmatic; condensează materia narativă şi, înainte de orice, temperează encratismul care străbate de la un capăt la altul apocrifa din secolul al II-lea. Poate că unele simplificări fuseseră deja operate de traducătorii Faptelor în latină, dar, în lipsa documentelor, nu putem avansa decât ipoteze. Pe de altă parte, Grégoire contopeşte în scrierea sa Faptele lui Andrei şi Faptele lui Andrei şi ale lui Matias, dar, la el, Matias devine Matei, iar informaţiile preluate alcătuiesc materia unui singur capitol, introductiv. De asemenea, Grégoire pomeneşte mai multe cetăţi din Asia Mică, din provincia romană Tracia, din Pont şi din Grecia, pe care le-a vizitat apostolul: Niceea, Nicomedia, Sinope, Bizanţ, Perint, Filipi etc. Andrei va fi martirizat în Patras, din mormântul său, aşezat în incinta unei biserici, izvorând o "mană" cu virtuţi profetice. Grégoire nu menţionează Sciţia, dar cetatea "Mirmidonilor", din primul capitol, poate fi o aluzie la "cetatea antropofagilor" (sciţilor) din Faptele lui Andrei şi ale lui Matias.