Pisica verde - Elise Wilk, LiterNet, 2012
DANI: În momentu' în care vezi chestia asta, parcă totu' se transformă. Îţi dai seama, în toată mizeria aia apare deodată o pisică verde. Şi ţi se pare că nu mai eşti pe stradă în cartieru' ăla naşpa ci undeva într-o chestie... nu ştiu cum să explic, că nu prea există cuvinte pentru asta, şi atunci când nu există cuvinte înseamnă că e ceva cât se poate de bun.
...
Sau tipa aia din tramvai cu palton roşu care s-a uitat o secundă în ochii tăi şi la care te gândeşti de atunci în fiecare dimineaţă. Sau vecinul tău Maxi cu care înveleai toate fotoliile din casă în vată de zahăr.
...
DANI: Dacă-ţi imaginezi ceva suficient de mult, chestia aia după un timp începe să existe. La mine a durat cam trei ani cu pisica. Mă refer, până să existe. Am văzut-o într-o după masă. A apărut în Carrefour, în coşul de cumpărături al unui moş care stătea în faţa mea la coadă. A stat acolo pentru trei secunde şi sunt sigur că nimeni în afară de mine nu a văzut-o. Şi chestia asta m-a făcut să mă simt cât se poate de bine.
...
BIANCA: Eu n-am plâns niciodată. Ştiu că pare freaky şi-aşa, da' mi-a povestit maică-mea că nici când eram bebeluş nu plângeam. Ai mei au fost foarte îngrijoraţi, au crezut că am ceva. N-am plâns nici când a murit Mister President. Aşa îl chema pe hamsteru' meu. Eu m-am bucurat, pentru că am ştiut că o să se reîncarneze în om, şi asta e o uşurare pentru că înseamnă că poţi în sfârşit să bei cola şi să conduci maşini, nu să stai non stop într-o cuşcă plină cu rumeguş şi să te plictiseşti de moarte. Mi-ar plăcea sincer să se fi reîncarnat într-o actriţă din aia care se plimbă cu decapotabila prin California şi îi flutură păru' în vânt. Da' n-am de unde să ştiu, poate o să devină vreun homeless sau vreun politician sau o chelneriţă. În orice caz, cred că orice e mai bine decât hamster. Eu n-o să mă reîncarnez. Adică ordinea e asta: mai întâi eşti animal, apoi om. Dup' aia nu mai eşti nimic. Nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Nu ştiu ce animal am fost, da' cred că broască ţestoasă sau aşa, că alea trăiesc vreo 500 de ani şi atunci Dumnezeu probabil că a zis: de data asta tre' să fie mai scurt, aşa că mi-a programat numai...
DANI: 16 ani. Cam atât părea să aibă. Nu mă dau în vânt după tipe de-astea super tinere. Numai că fata asta avea pe ea un tricou pe care era o pisică verde.
Mergea încet, cu ziarul de dimineaţă în mână, dirijând mersul picioarelor. Şi trecea pe lângă zidul pe care scria mare 1923 şi murmura de fiecare dată "Da' ce s-a întâmplat..." şi nu termina, pentru că vecinul de la doi venea cu o sacoşă roz plină cu roşii, care o întâmpina zâmbind, spunând " Ei, şi, ce mai spune?". Şi se uita insistent la ziarul de dimineaţă din mâna vecinei sale, personificând ziarul într-o adevărată voce universală. Îl interesa, de obicei, cât o să fie kilogramul de roşii, doar că nu înţelegea că nu se dau astfel de ştiri în ziarul de dimineaţă. Şi oricum iubita lui vecină nu citea ziarul, ci îl folosea pentru a proteja ceşcuţele de porţelan. Îşi zâmbeau, ştiind că nimeni nu va spune nimic în final, şi îşi continuau drumul, ea legănând ziarul, indicând poziţia picioarelor, el deschizând punga cu roşii spunând că "Parcă-s mai roşii ca ieri." Şi trecea pe lângă zidul cu 1923. Ridica sprâncenele a mirare, amintindu-şi de anul naşterii lui.
BOOGIE: Dacă închizi ochii şi apeşi tare de tot, o să vezi o groază de puncte portocalii şi-o să ameţeşti.
...
DANI: A spus OK. Şi fix în momentu' ăla o lumină din aia de laser a căzut pe pisica de pe tricou.
BOOGIE: Eu când închid ochii, printre punctele ălea portocalii o văd pe ea.
BIANCA: Mi-am luat geaca.
DANI: Am mers spre ieşire.
...
BIANCA: Nu mi-am luat la revedere de la nimeni.
DANI: Pisica de pe tricou sclipea.
BOOGIE: Are căciula roşie pe cap.
BIANCA: Tipu' mi-a spus...
DANI: Maşina e parcată în spatele combinatului.
BIANCA: Aşa că am mers încolo.
DANI: Am ieşit din club şi am mers spre maşină...
BIANCA şi DANI (împreună): Prin zăpada.
DANI: Care strălucea ca un glob disco.
...
BOOGIE: Căciula roşie o are de la mine. Mi-a luat vreo cinci luni s-o tricotez. De ziua ei am împachetat-o frumos şi i-am pus-o pe preşul de la intrare. Am sunat la uşă. Şi am fugit. Eram în clasa a şaptea. Noi ne-am certat în clasa a şasea, la început. De fapt, nu ne-am certat. N-a mai vorbit cu mine. Dar a doua zi când am mers la şcoală am văzut-o în staţie. Cu căciula pe cap. Şi de atunci în fiecare iarnă o văd numai cu căciula asta. Într-o dimineaţă, la şcoală, s-a mutat în bancă cu Roxana. Pur şi simplu, fără să-mi spună nimic. I-am scris un bileţel în care am cerut să-mi explice de ce. Şi i-am desenat un dinozaur pe biletul ăla. Era semnul nostru. Ea m-a învăţat să desenez un dinozaur fără să ridic creionul de pe hârtie. Şi acum mai ştiu. Nu mi-a răspuns la bilet şi în pauză a râs de mine cu Roxana şi Dana şi mi-a aruncat penarul pe geam. A doua zi mi-au schimbat sandwich-ul şi mi-au pus unul cu pastă de dinţi în loc de unt. Eu i-am mai scris un bileţel şi am mai desenat un dinozaur şi i l-am băgat în cutia poştală. N-a răspuns nici la ăsta. De ziua mea taică-miu a găsit în cutia noastră poştală o hârtie pe care era desenat cu carioca un dinozaur în multe, multe culori.
În staţia de autobuz era o bancă verde, scorojită, învăluită de valuri de seminţe. Dar ei nu îi păsa. S-a aşezat visătoare pe un colţ. Cu picioarele întoarse spre interior, făcându-şi ochii mici ca să vadă ce maşină venea din depărtare, îşi rodea unghiile şi balansa piciorul drept, ascultând muzică în nişte căşti negre. Norii erau cam negri, la fel ca muzica şi timpul din ziua aceea fără zâmbete. Voia să plângă puţin, doar că se gândea că "Ce-o să zică lumea?". Şi apoi se gândea că ce-i pasă ei de lume şi îşi oprea nesigură lacrimi imense între gene. Şi apoi îşi ştergea demnă cu vârful degetelor ochii şi zâmbea lumii, parcă strigând "Sunt bine!". A lăsat să treacă autobuzul, prea erau mulţi oameni trişti îndesaţi la un loc. Şi îi venea să râdă. Şi să plângă. Şi a plâns.
...FLORI: Poate ar fi fost altfel dacă nu făceam eu vraja aia.
BOOGIE şi FLORI (împreună): Poate că nu s-ar fi întâmplat nimic dacă...
FLORI:... nu m-ar fi enervat în halul ăla. Da, surorile mai mici pot fi ale dracului de enervante. Şi câteodată îţi doreşti să nu mai existe. Într-o zi, când era încă un bebeluş, mama a plecat până la o vecină şi m-a lăsat singură cu ea. Eu am luat toate pernele din casă şi am îngropat-o sub ele. Am luat fierul de călcat. Am apăsat pe pernele alea până n-am mai putut. La un moment dat s-a deschis uşa. A intrat mama. M-a dat la o parte şi a scos-o de sub mormanu' ăla de perne. Era verde. Mi-a venit să râd.
BOOGIE: Aş face orice s-o aduc înapoi.
FLORI: Cu vrăjile ne ocupam de când eram mici. Nu se îndeplineau niciodată.
...
BOOGIE: Dacă vrei să te întâlneşti cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult, tot ce tre' să faci e să înghiţi o cutie întreagă cu aspirine.
FLORI: Dacă vrei ca cineva care a plecat de acasă să se întoarcă, tot ce trebuie să faci e să pui, timp de 33 de zile, câte un pătrăţel de ciocolată sub preşul din faţa uşii. Aşa mi-a spus Vero de la etajul doi şi eu am pus ciocolată sub preş timp de 33 de zile şi am aşteptat să se întoarcă tata. De fapt, ciocolata au mâncat-o Vero cu soră-mea. Şi asta m-a enervat îngrozitor.
BOOGIE: Eu aşa am făcut, şi chiar am văzut-o pe ea. Era foarte aproape de mine. Am încercat să ajung la ea, da' nu puteam să înaintez, mă afundam într-un fel de vată. Atunci am vrut s-o strig, da' nu puteam să deschid gura, că se umpluse de spumă.
...
FLORI: Vara trecută mi-a stricat sandalele cu strasuri. Mi le cumpărasem din banii primiţi de la tata. Aşa că ţineam foarte mult la ele. Le-a pus înapoi în cutie fără să zică nimic. Eu m-am enervat atât de tare că mi-am dorit să dispară şi să n-o mai văd niciodată. Nu ştiam pe nimeni care a murit. Aşa că am furat nasturele de la muzeul de istorie, de pe o haină de militar. Şi i l-am cusut de palton.
BOOGIE: Dacă s-ar întoarce...
FLORI: Dar vrăjile nu reuşesc.
BOOGIE: N-o să se-ntoarcă.
FLORI: Totuşi mă gândesc că de data asta a funcţionat. Şi că e vina mea.
...
ROXANA: Nu ştiu ce-o fi păţit acum îngeru' nostru. Mă gândesc că poate totuşi a fost prea mult pentru el, să aibă grijă de două nebune. Poate-o fi murit sau aşa. Că n-or fi trăind veşnic îngerii, mai mor şi ei.
...
DANI: Eu m-am băgat în pat, am închis ochii, şi mi-am imaginat cum mă plimb cu o bicicletă nou-nouţă prin cartier. Ştiam că tata n-o să poată s-o vândă niciodată. Pentru că n-avea cum să ajungă la ea. După un timp am început să-mi imaginez şi alte lucruri: că am o pereche de adidaşi noi, că merg la mare sau că sertarul de la noptieră e plin de gumă de mestecat. M-am gândit că ar fi bine să am şi un animal de casă, aşa că mi-am imaginat o pisică. Am vrut să fie mai specială, aşa că mi-am imaginat că are blana verde. M-am gândit la ea în fiecare zi. Până a apărut.
...
BIANCA: Am avut o dată un creion care îmi purta noroc. De la Robert. Am fost la el în clasă şi i l-am furat de pe bancă. Eram printr-a şaptea. Era un creion normal, cu dungi negre şi galbene, ros cu dinţii pe amândouă părţile. Fără gumă de şters în capăt. Asta pentru că în clasa a şaptea mâncam toate gumele de şters din capătul creioanelor, ca să scăpăm de coşuri. Chiar a funcţionat. La început, luam creionul cu mine peste tot. Dup' aia mi s-a făcut frică să nu-l pierd. Aşa că l-am lăsat acasă, în noptieră. Într-o zi a dispărut. Mi-l aruncase maică-mea. A fost cea mai groaznică zi din viaţa mea.
...
DANI: M-am îndreptat spre uşă. M-am oprit. Şi m-am uitat din nou spre ea, cum stătea în maşină. Cu o căciulă roşie pe cap.
BIANCA: Pentru o secundă m-am gândit
DANI: M-am gândit că acolo, la mine în maşină, e o fată care are un tricou pe care e o pisică verde.
...
FLORI: În noaptea aia am visat o chestie ciudată. Am visat că Bianca s-a întors acasă pe la 4. Şi-a pus pe balcon toate hainele, ca să iasă fumul din ele. Dimineaţa am băut cafea cu lapte în bucătărie şi a apărut mama care s-a apucat să ne povestească cât de mişto e nou' ei tip. Bianca a zis să facem popcorn şi să ne uităm la film. Mama i-a dat bani să meargă jos la alimentară să ia popcorn. Când a vrut să plece, nu-şi găsea căciula aia roşie. Tot ţipa că "unde mi-e căciula, unde mi-e căciula". Atunci m-am trezit. Era 9 dimineaţa, duminică. Eram singură.
Ochii dureau rău de tot. Şi genele îşi pierduseră forma. Încerca să doarmă, doar că visa prea frumos, nedormind, ca să întrerupă stropul de fericire. Ceasul din cameră dădea drumul unor note grele, confundându-se cu bătăile inimii. Se simţea lipsită de greutate. Şi nu mai avea putere să adoarmă. Închise ochii cu putere, dar nu vedea decât un întuneric dens, greu. Prea greu.
...
FLORI: Am spus: Dacă până ajung la şcoală văd 9 câini, înseamnă că o să se întoarcă. N-am văzut decât şapte.
ROXANA: Cică nu ajunsese acasă. De sâmbătă seara.
FLORI: La semaforul din faţa şcolii am spus: Dacă până se face verde trec 4 maşini albastre, o să se întoarcă. N-a trecut decât una.
...
BIANCA: Nu fusesem pe dealu' de unde se vede oraşu'. Ştiu că acolo mergi dacă ai un iubit cu maşină şi ai chef să faci tot felu' de tâmpenii. De obicei, acolo se merge vara. Mai ales că poţi să te dai jos din maşină, să te urci pe capotă şi să te uiţi la stele.
DANI: Ştiam că pe dealu' unde se vede oraşu' merg ăia care au o iubită.
BIANCA: Şi iarna nu e prea romantic, că e frig şi dacă e ceaţă nu vezi nimic din oraş şi nici o stea.
DANI: Ea a spus că OK, să mergem. Atunci m-am gândit că dacă ea e cu mine în maşină şi mergem pe deal noaptea înseamnă că e iubita mea. Şi am simţit ceva frumos.
BIANCA: Am zis că OK, mergem.
DANI: Ceva ce nu se poate descrie în cuvinte.
...
DANI: Eu atunci când mă simt rău, îmi imaginez o pisică verde. Să ştii că dacă-ţi imaginezi ceva suficient de mult, chestia aia după un timp începe să existe.
BIANCA: Nu cred. Eu mi-am imaginat o grămadă de chestii care nu s-au întâmplat niciodată.
DANI: A început să tremure.
...
BIANCA: M-am gândit la mama. Şi la Robert. Şi m-am gândit la tata. Pe care nu l-am mai văzut de trei ani. El m-a învăţat să desenez un dinozaur fără să ridic creionul de pe hârtie.
...
FLORI: Ştiu că pare o tâmpenie, da' e adevărat. Ştiţi puricii ăia din televizor, când nu se prinde nici un canal? De fapt puricii ăia fac legătura cu morţii. Tanti Nuţi de la parter cică aşa comunică cu bărbatu-su. Şi o cred. Peste câţiva ani o să pot şi eu să vorbesc cu ea. Ştiu sigur. Trebuie numai să exersez. O să stau în fiecare zi în faţa televizorului şi o să încerc să prind frecvenţa aia. Până o să reuşesc.
...
ROXANA: Mă trezesc, mănânc, mă îmbrac, mă dau cu spray, ies din bloc, traversez pe la chioşcul de ziare, ajung la şcoală, copiez la mate, chiulesc de la bio, fumez în parc, aştept să vină sâmbăta ca să merg în "President". În telefonu' meu, la contacte, apare în continuare număru' ei. Nu pot să-l şterg.
...
BIANCA: În apropiere de Pământ sunt vreo 7.000 de planete. Cele mai multe sunt verzi şi portocalii. Câteva au o coadă din foc. Ele se mişcă mereu, una în jurul alteia, cu viteză mare. Câteodată au o viteză atât de mare că se izbesc unele de altele şi atunci se sparg în milioane de bucăţele mici care strălucesc şi astea sunt stelele. Ca să ajungi pe una din stelele astea, tre' să mori. Nu e cine ştie ce chestie. Toată lumea spune că înainte să mori îţi trece prin faţă un fel de film cu viaţa ta. E o tâmpenie. Înainte să mori, trăieşti. Şi după aia te trezeşti brusc pe una din stelele alea. Eşti un pic ameţit. Şi vezi totu' cumva de sus. Eu m-am văzut pe mine în maşină. Tipu' ăsta, Dani, mă ţinea în braţe şi vorbea cu mine.
(citiţi întregul text aici)