Cuvânt de însoţire la Povestea unei iubiri

Citiţi un fragment din această carte.


A fost odată ca niciodată...

Au fost odată doi tineri, un băiat şi o fată, care se iubeau şi pe care soarta, urgia războiului i-a despărţit pentru totdeauna.

În această cheie romantică, impregnată de inocenţă, visare, obsesii dureroase trebuie citit Jurnalul Ellei Filitti, ca de altfel şi paginile răzleţe rămase din creaţia similară a iubitului ei, principele Carol, viitorul rege al României.

Ideea publicării Jurnalului n-a plăcut unor membri ai familiei Filitti: "E o femeie din neamul nostru părăsită. Şi pe urmă reputaţia scandaloasă a principelui în materie de cuceriri în dreapta şi în stânga! Cel mai bine e ca în istorie să rămână doar legătura Filitteştilor cu Hohenzollernii prin bunicul Constantin, aghiotant al lui Vodă Cuza şi apoi al bunului rege Carol. Mă rog, şi Puiu, fratele Ellei, poate fi pomenit, fiindcă i-a fost aghiotant nepotului şi a pătimit destul pentru asta!"

Era o părere de care, fireşte, trebuia să ţii seama. Şi totuşi, când am avut prima oară în mână manuscrisul, prin amabilitatea domnului Tudor Jebeleanu (acesta credea, ca şi tatăl său, că e vorba de Zizi Lambrino şi se întreba de ce principele Carol o numeşte tot timpul "Păsărica!"), în mine a prevalat dorinţa istoricului de a da la iveală mărturii despre vremuri trecute. E atâta candoare, suferinţă sinceră, zbucium sufletesc, în contrast violent cu pragmatismul zilelor noastre, când parcă oamenii au pierdut capacitatea de a iubi, încât mi s-a părut că dezvăluirea Jurnalului nu poate fi decât un remember delicat a ceea ce simţeau oamenii altădată.

Apoi, imaginea vieţii personale a regelui Carol al II-lea, de la Zizi Lambrino înainte, de doar o suită de gesturi, mai totdeauna în răspăr, frizând scandalul, unde moralitatea, ţinuta de monarh adevărat, separaţia riguroasă între ce trebuie să faci şi ce ţi se năzare să faci au fost cu bună ştiinţă ignorate. Or, omul acesta, hulit în taină până la abdicarea din 1940 şi apoi făţiş în ţară şi străinătate, socotit doar un playboy, cu toate tarele unei atari petreceri reprobabile a vieţii, şi-a avut şi momente de sinceritate dezarmantă, de tandreţe plină de gingăşie.

E răstimpul 1913-1916, când a iubit-o pe Ella Filitti. Starea de graţie care îi cuprinde pe cei doi tineri reiese, deopotrivă, din jurnalul propriu-zis al principelui. L-am reluat, de aceea, în notele subsecvente ale textului Ellei Filitti.

Dar istoricul mai are un motiv să publice acest Jurnal. Paginile lui nu sunt pline doar de nesfârşite mărturisiri de dragoste, ci cuprind constatări realiste legate de război. Oricare observator ocular al cumplitelor momente din 1916, chiar subiectiv, pătimaş, cu judecăţi adesea strâmbe, contribuie într-un fel la creionarea evenimentelor care au marcat inexorabil istoria României.

Jurnalul dezvăluie şi un crâmpei de viaţă cotidiană: cum îşi petreceau timpul tinerii, băieţi şi fete, ce însemna un grup de prieteni bine sudat, numit dintr-o toană Birjăria. Dincolo de sentimentul puternic de solidaritate, un semn distinctiv avea să ajungă până la noi. Am aflat de el graţie gentileţii soţilor Alexandru şi Pia Paleologu. Fiecare "birjar" avea o tabacheră de argint, cu toate numele - afară de al său propriu - gravate pe ea. Cea pe care o reproducem în album a aparţinut Linuţei Vidraşcu, mama lui Alexandru Paleologu.

Mare parte din ilustraţia volumului reproduce fotografii de epocă din albumul 1-er oct. 1912 - 1-er oct. 1913, Au temps de la Birjărie, pus la dispoziţie cu multă amabilitate de Lascăr Zamfirescu, nepotul de fiu al scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Parcurgând paginile Jurnalului, întâlneşti mai multe nume de oarecare rezonanţă în istoria noastră. E vorba în primul rând de cei din generaţia Ellei Filitti şi a principelui Carol. Cum în epocă jurnalele, şi mai ales corespondenţa, făceau parte din cotidian (Ella Filitti scrie cu melancolie că, aflată la Paris, în 1913, primea zilnic o scrisoare de la principele Carol), nu ne-a fost greu să adunăm o sută de scrisori de la sfârşitul irepetabilei Belle époque. Într-un fel, înmănunchierea lor într-un viitor volum va însemna un ecou al paginilor de faţă şi totodată jaloane către o mai bună cunoaştere a unor timpuri de mult apuse.