29.02.2016
meste.ro, octombrie 2011
Ne-am început ultima zi din Guangzhou şi totodată din China la cumpărături, până acum evitând să cumpărăm ceva ca să nu le cărăm după noi. În final majoritatea s-au învârtit în jurul evantaielor şi a huselor de iPhone, multe de făcut cadou, pe care le-am îndesat în prea puţin încăpătorii rucsaci. În final un rucsac a ajuns să aibă 12 kg (avem două), ceea ce nu e rău deloc dacă stăm să ne gândim că am stat aici aproape o lună.

Am bântuit apoi fără ţintă pe străzile din jur, aşteptând să se facă ora pentru a ridica bagajele şi a ne îndrepta spre aeroport. Şerban nu a făcut nici o fotografie care să merite pusă aici, de aici lipsa oricărei imagini. Am luat o ultimă masă pe pământ chinezesc la un restaurant thailandez foarte bun şi n-am rezistat tentaţiei de a mai savura la Tong o altă clătită cu mango, cam ca cea de ieri şi la fel de delicioasă.

La aeroport am trecut prin mai multe verificări decât de obicei, de la obişnuitul control al bagajelor de avion, la verificat paşapoarte şi unul pentru biroul de imigrare, iar acum suntem în sfârşit în zona de aşteptare de unde ne vom urca în avionul care o să ne ducă acasă.

La ultimul control ne aflăm lângă două doamne de culoare, de undeva de prin Africa, care se agitau de zor să ascundă nu-ştiu-ce produse cumpărate şi puse în nişte ciorapi dosiţi pe sub tricouri. Iniţial am crezut că au produse de contrabandă, dar nu au avut nicio problemă la control. Nu cred că pe chinezi îi deranjează dacă cineva cumpără de la ei, dimpotrivă....

Pe data viitoare, când o să revenim cu o ediţie specială. Pe curând...

0 comentarii

Publicitate

Sus